Sari direct la conținut

VIDEO Un nou film horror îi cauzează coșmaruri lui Indiana Jones la box office

HotNews.ro
Harrison Ford in „Indiana Jones and the Dial of Destiny”, Foto: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia Images
Harrison Ford in „Indiana Jones and the Dial of Destiny”, Foto: Image Capital Pictures / Film Stills / Profimedia Images

Între două valuri de căldură, cinefilii din America de Nord au căutat senzaţii tari în acest weekend, ultima parte din saga horror „Insidious” urcând în fruntea box office-ului nord-american și devansând mult așteptatul film „Indiana Jones”, ultimul al francizei, relatează AFP și Agerpres.

Insidious: The Red Door, film în care un tată şi fiul său se luptă cu demoni, ar urma să acumuleze 32,6 milioane de dolari americani în urma vânzărilor de bilete în Canada şi Statele Unite, potrivit estimărilor firmei de specialitate Exhibitor Relations.

Cifra depăşeşte încasările obţinute de mult aşteptatul blockbuster Indiana Jones and the Dial of Destiny, care a acumulat doar 26,5 milioane de dolari americani în cel de-al doilea weekend în cinematografe.

În cea de-a cincea parte a celebrei serii, în care acţiunea se desfăşoară la cincisprezece ani după aventurile din producţia precedentă, Harrison Ford, în vârstă de 80 de ani, îl întruchipează din nou pe celebrul arheolog Indiana Jones, însă James Mangold îl înlocuieşte în postura de regizor pe Steven Spielberg.

Detronat după doar o săptămână de la lansarea sa din fruntea clasamentului box office, Indiana Jones and the Dial of Destiny reprezintă o nouă dezamăgire uriașă pentru Lucasfilm și Disney în ceea ce privește încasările.

Un film controversat la box office-ul nord-american

Sound of Freedom, un thriller apreciat în cercurile conservatoare americane şi care relatează povestea unui fost agent guvernamental angajat în lupta împotriva traficului sexual cu copii din Columbia, a creat o surpriză completând podiumul din acest weekend, cu încasări de 17 milioane de dolari americani.

Detractorii săi acuză acest film că reflectă teoriile conspiraţioniste promovate de QAnon, care denunţă o presupusă cabală internaţională pedofilă.

În timp ce studioul aflat în spatele acestui lungmetraj, Angel Studios, a dat asigurări că respectă adevărul, atât actorul principal Jim Caviezel, cât şi agentul care a inspirat povestea filmului, Tim Ballard, au promovat unele dintre aceste teorii, notează AFP.

Fostul preşedinte Donald Trump, care a transmis în repetate rânduri apelurile adepţilor QAnon, a distribuit trailerul filmului pe reţeaua sa de socializare Truth.

Continuă seria dezamăgirilor la box office pentru marile studiouri de film

Lungmetrajul de animaţie Elemental, o poveste fantastică creată de studioul Pixar (Disney), s-a plasat pe a patra poziţie la box office-ul nord-american, acumulând 9,6 milioane de dolari americani.

În pofida debutului dezamăgitor la box office după lansarea sa în cinematografe pe 16 iunie, acest film de animație realizat de Pixar, un alt studio aflat în portofoliul Disney, și care are drept fundal probleme legate de imigrație a compensat parțial încasările inițial slabe prin constanța din săptămânile ulterioare.

Producţia Spider-Man: Across the Spider-Verse ocupă al cincilea loc în cea de-a şasea săptămână de la lansare, cu încasări de 8 milioane de dolari americani.

Topul 10 din box-office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:

6 – Joy Ride (5,9 milioane de dolari americani);

7 – The Challenge (5,3 milioane de dolari americani);

8 – Transformers: Rise of the Beasts (5 milioane de dolari americani);

9 – The Little Mermaid (3,5 milioane de dolari americani);

10 – Ruby Gillman, Teenage Kraken (2,8 milioane de dolari americani).

The Flash, ultimul film cu supereroi al DC Studios, a ieșit complet din clasamentul box office la nici o lună de la lansarea sa, un rezultat catastrofal pentru Warner Bros. Discovery în contextul în care gigantul american al divertismentuluitrece oricum printr-o perioadă turbulentă marcată de măsuri de tăiere a costurilor și creștere a veniturilor generate.

Te-ar putea interesa și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro