Sari direct la conținut

Alegerile legislative din India s-au încheiat, după 44 de zile de vot

HotNews.ro
Au inceput alegerile generale din India, Foto: Channi Anand / AP / Profimedia
Au inceput alegerile generale din India, Foto: Channi Anand / AP / Profimedia

Circumscripţiile electorale din opt regiuni ale Indiei s-au închis sâmbătă după-amiază, punând astfel capăt unui maraton electoral de 44 de zile pentru alegerile legislative în care au fost chemaţi la urne aproape un miliard de alegători şi în care premierul Narenda Modi încearcă să obţină un al treilea mandat consecutiv, informează agențiile EFE și Agerpres.

„În momentul în care se încheie cea de-a şaptea fază de vot în alegerile generale din 2024, Comisia (Electorală) mulţumeşte tuturor părţilor interesate”, a transmis organismul responsabil cu supravegherea alegerilor pe pagina sa X.

Potrivit datelor Comisiei Electorale, prezenţa la vot la ora locală 15:00 (9:30 GMT) a fost de 49,68%.

Potrivit agenţiei Xinhua, numărătoarea voturilor este programată să aibă loc la 4 iunie, iar rezultatele sunt aşteptate să fie anunţate oficial de Comisia Electorală în aceeaşi zi mai târziu sau a doua zi.

CITEȘTE ȘI:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro