Agenda "verde", Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate
Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol, la cărbune și la gaz au crescut la un nivel record în ultimele decenii. Analiștii susțin că această criză nu va fi ca cea din 1970, probabilitatea însă ca prețurile la energie să scadă în următorii ani este minimă. Prețul la gaz și la cărbune combinată cu taxa pentru emisiile de dioxid de carbon din Uniunea Europeană au determinat prețul la energia electrică, aflat, de asemenea, la un record istoric. În acest moment, se poate spune cu certitudine că actuala criza energetică anunță recesiunea post-pandemică, care după unele aprecieri ar putea fi mai dură decât cea din 2008-2009.
În Statele Unite ale Americii președintele Joe Biden este văzut principalul vinovat în această situație, în multe state europene se vehiculează ideea că Vladimir Putin este responsabil de criză, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, susține că prețul la gaz este ciclic și este stabilit de piețele globale. Rapiditatea cu care actuala criză energetică a fost văzută ca una politică relevă substratul problemei: criza este un efect a unor decizii politice, fiind strâns legată de mecanismele economiei globale.
Europa între Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și agenda ,,verde”
Criza energetică din 2021 arată diferența enormă dintre regulile politicului și cele ale economiei. În 2014 a fost adoptată European Energy Security Strategy care, pe fondul evenimentelor din Ucraina, părea definiția speranței: dependența energetică a statelor membre ale Uniunii Europene de Rusia este doar o chestiune de timp. Multe dintre aceste scenarii făceau referire la Statele Unite ale Americii, adică, mai ales, la gazul natural lichefiat adus în Europa de peste ocean. În 2021 aflăm că medalia are un revers pentru că piața are propriile reguli. Cererea imensă din Asia a determinat companiile americane să își vândă marfa acolo unde există un preț bun. În plus, S.U.A. poate livra gaz și petrol Europei, nu și energie electrică, iar acest aspect este unul important pe termen mediu și lung în contextul agendei ,,verzi” care va face din energia electrică ,,noul petrol”. Amy Myers Jaffe, expertă în geopolitica petrolului și a energiei și director al Program on Energy Security and Climate Change din cadrul Council on Foreign Relations, susține că trecerea de la energia bazată pe combustibilii fosili la energia din surse regenerabile distribuită prin rețele de înaltă tehnologie va fi o provocare pentru acestă țară întrucât există dificultăți majore în securizarea acestor rețele. Atacul cibernetic recent asupra Colonial Pipeline arată vulnerabilitatea infrastructurii critice nord-americane. Jaffe argumentează că, în acest moment, Statele Unite ale Americii nu pot proteja sistemul energetic global al viitorului.
În cealaltă parte a Europei se află Federația Rusă care, prin Gazprom, este principalul furnizor de gaz (43% din totalul importurilor la nivel european). La 18 octombrie 2021, compania a publicat câteva date care arată că gigantul energetic de stat a produs cu 16,6% mai mult gaz în această perioadă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, Gazprom și-a crescut exporturile de gaze la niveluri aproape record: către Turcia (+125,3 %), Germania (+28,2 %), Italia (+16,3 %), România (+288,6 %), Serbia (+112,1 %), Bulgaria (+ 52,7 %), Polonia (+10%), Grecia (+12,9%) și Finlanda (+15,3%). Livrările de gaz către China prin conducta Power of Siberia continuă să crească, a anunțat gigantul. Aleksandr Gabuev de la Carnegie Moscow Center explică diferența dintre datele declarate și situația de pe piețe prin faptul că Gazprom a adoptat o politică de reumplere a rezervelor interne și de depozitare pentru că stocurile interne au fost epuizate după un an de pandemie în care cererea și producția au fost extrem de scăzute. Compania își îndeplinește obligațiile contractuale în Europa, dar nu efectuează livrări suplimentare. Această limită a aprovizionării cu gaze legată cu cererea puternică venită din Asia, care a și crescut prețul la gaz determinând furnizorii de gaz natural lichefiat să-și devieze marfa acolo, a lovit piața europeană. Un alt presupus motiv pentru reducerea volumului de gaz furnizat Europei a fost un incendiu la uzina de procesare a gazelor din Novîi Urengoi, de la începutul lunii august. Datele disponibile arată că Gazprom trebuie într-adevăr să își completeze stocurile interne de gaze după o iarna lungă și rece de anul trecut din Rusia, susține expertul. Aceasta se preconizează a fi realizată până la 1 noiembrie 2021. Abia după această dată compania ar putea începe să redirecționeze o cantitate semnificativă de gaz către Europa.
Uniunea Europeană, prin vicepreședintele executiv al Pactului Verde European, anunța în cadrul Dialogului la nivel înalt al ONU privind energia, desfășurat la sfârșitul lunii septembrie 2021 la New York, că energia din surse regenerabile este acum mai accesibilă ca niciodată, acum este timpul să rupem dependența globală de combustibilii fosili. Recuperarea de după pandemia de coronavirus oferă oportunitatea de a realiza tranziția mai rapidă și de a construi noi sisteme energetice bazate pe surse regenerabile. Este important să abordăm aceste probleme în acest moment de redresare și să cooperăm pentru a accelera tranziția energetică globală, a susținut Frans Timmermans. Cu toate acestea, datele arată acum că cererea pentru combustibilii fosili pe piața globală este în creștere, la fel și prețul acestora. În plus, la momentul actual nu există infrastructură pentru stocarea energiei din surse regenerabile la scară industrială și nici infrastructură pentru transportarea acesteia într-o manieră care ar face-o un bun accesibil pentru toate statele lumii.
Din acest context se desprind două posibile scenarii, ambele cât se poate de sumbre. Primul se referă la transformarea profundă a politicilor financiare și economice la nivel global. Profitând de perioada pandemiei, când producția industrială în lume a fost scăzută și ritmul de cerștere economică încetinit, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii prin așa-numitele ,,Green Deal” grăbesc tranziția spre energia ,,verde”, încercând în acest mod să păstreze avantajul competitiv al economiilor puternic dezvoltate în acest nou sistem, al energiei și al lumii ,,verzi”. Această direcție a fost anunțată de ,,locomotiva” economică a Uniunii Europene – Germania – , fiind grăbită mult de pandemie. La întâlnirea din 4 octombrie de la Luxemburg a miniștrilor de finanțe a zonei euro, Olaf Scholz, ministrul de Finanțe al Germaniei și vicecancelar din 2018, a lipsit. Absența a fost înțeleasă ca un semnal: noua generație de politicieni de la Berlin, mult mai relaxați în legătură cu inflația, deficitul bugetar și soarta statelor din sud-estul Uniunii Europene, văd în liberalizarea piețelor o direcție pentru Germania viitorului. Aceasta înseamnă că viziunea conservatoare promovată de Angela Merkel, care a menținut un echilibru, fie și fragil, al pieței europene bazată pe concurența loială și nediscriminare și a venit în ajutorul statelor din sudul și estul Uniunii prin pachete generoase de redresare economică, va fi înclocuită cu perspectiva rezumată de Scholz: ministrul de Finanțe al Germaniei rămâne ministrul de Finanțe al Germaniei.
Al doilea scenariu se referă la o tranziție lungă spre energia ,,verde”. Această schimbare va fi foarte costisitoare, atât pentru statele puternic dezvoltate, cât mai ales pentru cele în curs de dezvoltare. Dificultățile vor fi enorme și greu de gestionat. În agenda ,,verde” nu se discută despre cetățeni, adică despre consumatorii finali și despre capacitățile și disponibilitățile acestora de a plăti un preț foarte mare pentru consumul de energie, bunuri și servicii. Unele voci conservatoare susțin acum că nemulțumirea populară se poate dovedi în viitor mai puternică decât orice ideologie. Un al aspect important, foarte puțin dezbătut acum, este chiar fiabilitatea modelului energiei din surse regenerabile. Dacă capacitățile de stocare și de transport la scară industrială a acestui tip de energie urmează să fie dezvoltate într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, atunci tranziția rapidă este greu de imaginat iar efectele sunt imposibil de prevăzut. Cel mai probabil, pe termen scurt și mediu, sistemul energetic global va funcționa într-un regim hibrid. Pentru Europa acest lucru înseamnă că dependența de gazul rusesc se va menține atât din cauza geografiei și al infrastructurii energetice, dar și pentru că în programele de reducere a emisiilor de CO2 gazul va fi preferat în detrimentul petrolului, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru că transformarea sectorului energetic global nu se va produce atât de rapid precum se vehiculează.
Din nou, despre cauze
Situația actuală din Europa, catalogată de experți drept o criză fără precedent, are prea puțin de-a face cu Rusia sau cel puțin cu dorința sa de domina, deși aceasta este explicația preferată în acest moment. Konstantin Simonov, director general al Fondului pentru Securitatea Energetică Națională din Rusia, consideră că această criză a fost determinată de simultaneitatea a două evoluții: prima, reforma pieței europene după modelul spot, adică liberalizarea pieței energetice, și a doua, tranziția accelerată spre un nou tip de energie. Aceste cauze, asupra cărora voi reveni, oferă cea mai convingătoare explicație a crizei.
Mateusz Kubiak, de la compania de consultanță Esperis, susține că situația de pe continentul european este legată de situația din Asia, adică de creșterea cererii de redresare post-pandemie, de nivelurile scăzute de stocare, de creșterea costurilor asociată cu trecerea la o economie verde care stimulează închiderea centralelor termice pe cărbune și de condiții naturale, respectiv de pierderea eficienței instalațiilor eoliene și hidroenergetice în acest an. Keith Johnson pentru Foreig Policy amintește și despre evoluțiile de pe piața energetică nord-americană. După așa-numita revoluție a șisturilor, producătorii americani de petrol de șist au fost reticenți în a-și vinde marfa imediat după ce prețul petrolului a crescut. În schimb, din cauza profiturilor scăzute, producătorii de petrol de șist au păstrat, în cea mai mare parte, o disciplină financiară strictă care a menținut producția de petrol din S.U.A. sub nivelurile de dinainte de pandemie. O dinamica similară afectează producția de gaze, cu menținea că principalul furnizor al Europei, Rusia, a stat în esență pe furtun în ultimele luni, limitând livrările suplimentare de gaz spre Europa, ceea ce a menținut prețurile la niveluri record, afirmă Johnson. De cealaltă parte, Gazprom susține că nu face față în acest moment la cererea de gaz de pe piața internă, europeană și cea asiatică, suspendând aprovizionarea suplimentară cu gaz a Europei până la jumătatea lunii noiembrie.
Viitorul și gazul rusesc
Între 5-8 octombrie 2021 la Sankt Petersburg a avut loc International Gas Forum. Una dintre concluziile experților a fost că în următorii 20-30 de ani, hidrocarburile vor ocupa peste 50% din piața globală a energiei. Dacă investițiile globale în energia hidrogenului vor crește cu 70-150 miliarde de dolari americani, până în 2025, Rusia intenționează să exporte 0,2 milioane de tone de hidrogen, urmând ca până în 2050 volumul destinat exportului să fie de 15-50 de milioane de tone. Anunțul a fost făcut de Pavel Sorokin, viceministru al Energiei al Federației Ruse. Președintele Comitetului pentru Energie al Dumei de Stat, Pavel Zavalnîi, spune că cel mai profitabil mod de producere a hidrogenului este gazul natural, deoarece rezervele sale din întreaga lume ajung la aproximativ 200 de trilioane de metri cubi. Reieșind din acest context, Rusia va investi mult în creșterea capacităților sale de producție, de depozitare și de transportare. În plus, statul rus intenționează să ocupe aproximativ 20% din piața globală a energiei de hidrogen. Conform lui Zavalnîi, Rusia a făcut primul pas în această direcție prin trecerea la amestecul hidrogen-metan, care conține aproximativ 10% hidrogen și reduce de două ori emisiile de CO2.
Reprezentanții Gazprom susțin că cea mai rapidă modalitate de reducere a emisiilor de carbon este trecerea de la energia cărbunelui la energia gazului, fapt ce ar scădea emisiile de CO2 cu 33%. 33% reprezintă totalul emisiilor din UE și Rusia luate împreună, susține Aleksandr Ișakov. Sergei Vakulenko, șeful Departamentului de Strategie și Inovare al Gazprom Neft PJSC, și-a exprimat reticența în privința probabilității unei transformări rapide a sectorului energetic global și al renunțării la combustibilii fosili. El a susținut că Gazprom Neft își va reduce amprenta de carbon cu 30% până în anul 2030 (comparativ cu cifrele din 2019) prin sporirea eficienței energetice și abandonarea totală a arderii de rutină a gazelor. Cu toate acestea, Vakulenko spune că indiferent dacă luăm Protocolul de la Kyoto sau de la Paris sau orice alt protocol privind schimbările climatice, niciunul dintre acestea nu prescrie amenzi sau sancțiuni pentru nerespectarea angajamentelor.
Adevărata bătălie abia acum începe
Una dintre principalele acuzații aduse Rusiei a fost aceea că ar urmări aprobarea rapidă și darea în exploatare a North Stream 2, conducta care a stârnit multe controverse și care a supărat Washingtonul. Strict economic și comercial, cu cât mai repede va curge gazul prin conducta North Stream 2, cu atât mai repede vor fi reduse semnificativ costurile, în amele părți. Pe de altă parte, este adevărat că Rusia urmărește ca o decizie politică favorabilă să fie luată cât mai repede. Gazprom a început deja să umple conducta subacvatică cu gaz chiar dacă aceasta nu are încă aprobare nici în Germania și nici în Uniunea Europeană.
Culisele sunt însă cele care explică această grabă. După 2009 și mai ales după 2014, Occidentul a urmărit constant să reducă influența Rusiei în domeniul energetic, în Europa. În acest context, Uniunea Europeană a introdus modelul bursei, al cărui obiectiv principal a fost reducerea cotei Federației Ruse pe piața europeană a gazelor. Acest model pune în prim-plan nu fiabilitatea aprovizionării, adică nu serviciile oferite și garantate prin contract, ci diversificarea furnizorilor și tranzacționarea mărfii (gaz/petrol) la bursă. Din nou, în 2014, reglementările incluse în European Energy Security Strategy au avut rolul de a separa vânzarea de rețelele de transport, adică de a reduce monopolul Gazprom în Europa. Statele Unite ale Americii, la rândul lor, au impus sancțiuni companiilor rusești și au crescut exportul de gaz natural lichefiat către Europa. Această mișcare coroborată cu modelul bursei a permis Poloniei și Lituaniei să își diversifice sursele de gaz.
Aceste strategii au modificat însă regulile pieței și natura contractelor de aprovizionare. Konstantin Simonov susține că logica leadershipului politic european a fost următoarea: atunci când cumpărătorul are nevoie de un produs, merge la bursă și îl cumpără, fără a mai fi nevoie de o garanție de aprovizionare reglementată printr-un contract pe termen lung. Schema funcționează atunci când există surplus și multe oferte. După un an de pandemie în care nu a existat cerere, producătorii nu au venit cu oferte și, în lipsa garanțiilor de aprovizonare, nu sunt obligați să furnizeze cantitatea de care este nevoie pe piață la un anumit moment. În plus, furnizorii de gaz natural lichefiat nu au adesea obligații față de cumpărători. Dacă prețul în Asia a crescut, gazul va merge acolo. Un alt efect advers al modelului bursei sunt speculațiile financiare, care au înflorit în această toamnă și care sunt responsabile de creșterea exorbitantă a prețului la gaz. Simonov spune: ,,dacă contractele pe termen lung reglementează întotdeauna chestiunea aprovizionării fizice, la bursă, în schimb, apar imediat speculații. Acest lucru este important de înțeles pentru a evalua situația actuală. Nimeni nu va cumpăra fizic gaz la prețurile actuale pentru că va fi practic imposibil să-l vândă cu amănuntul la bursă… În același timp, companiile europene nu semnează noi acorduri cu Gazprom. Europa dorește ca Gazprom să înceapă livrări la scară largă pe piețele spot. Dar pentru companie acestea sunt livrări ,,spre nicăieri”. Repet, la prețurile actuale este imposibil să vinzi gaz către haburi. Acum doar speculațiile financiare sunt posibile la bursă”.
De cealaltă parte, începând cu anii 2000 Federația Rusă a urmărit constant să își dezvolte sectorul energetic pe care îl consideră crucial atât din punct de vedere al securității naționale, cât și din punct de vedere al realizării potențialului său social-economic. După evoluțiile din 2014 din Uniunea Europeană, statul rus și-a consolidat pozițiile în rețeaua de producători și furnizori de hidrocarburi în lume și s-a concentrat, de asemenea, pe creșterea capacităților interne: împreună cu Turcia a construit conducta Turkish Stream, a extins conducta Iamal-Europa prin Minsk, Vilnius și Kuanas spre enclava Kaliningrad, a extins coridorul nordic din cadrul Sistemului unificat de aprovizionare cu gaz al Rusiei, prin conductele contruite la Marea Kara și Golful Finic – Uhta-Torjok și Uhta-Torjok 2 – , introducând tehnologii de ultimă generație, și s-a orientat spre China. În prezent Rusia are un sistem energetic național unificat, care conectează vestul de est, atât pentru aprovizionarea cu gaz, cât și cu petrol. În alte cuvinte, o criză energetică globală va afecta foarte puțin sau deloc Federația Rusă.
Întrebarea importantă în acest context este: ce va face Rusia? Moscova a venit cu o propunere: Europa este invitată să își mute o parte din achizițiile sale de pe piața spot, adică gazul cumpărat suplimentar față de volumele fixe garantate de contractele pe termen lung, spre o nouă platformă online de tranzacționare a gazelor aflată în Sankt Petersburg. În plus, deși Gazprom este principalul furnizor de gaz în Europa în acest moment, Kremlinul a pus în discuție și posibilitatea de a acorda acces în conducte și gazului furnizat de Rosneft, ceea ce însemană că propune un concurent pe piața europeană în exportul de gaze din conducte din Rusia. În alte cuvinte, Moscova acceptă jocul Europei însă îl vrea pe propriul teren.
INTERVIURILE HotNews.ro