Parchetul General a deschis un dosar penal ca urmare a unei plângeri privind plagiatul din teza de doctorat a premierului
Parchetul General a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem, ca urmare a unei plângeri în care se reclamă faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Informaţia a fost confirmată de procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General, care a precizat că plângerea a fost depusă la sfârşitul lunii ianuarie, dosarul fiind constituit la Secţia de urmărire penală şi criminalistică, transmite Agerpres.
Potrivit unui articol publicat de PressOne, care citează surse, procurorii au ridicat în acest caz documente de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, inclusiv teza de doctorat a premierului.
Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
Emilia Şercan afirmă că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice.
Ulterior, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” a anunţat că a demarat verificări în legătură cu respectarea standardelor de calitate şi de etică universitară a tezei de doctorat întocmită de Nicolae Ciucă.
De cealaltă parte, premierul Nicolae Ciucă a declarat că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).
„În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar şi în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menţionată cel puţin într-un loc sursa bibliografică.
Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit şi de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme şi formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen „pilon de stabilitate” etc.) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, a afirmat Ciucă.