VIDEO Corespondență din Kiev: Ce le transmite consilierul lui Zelenski românilor care se opun ajutorării Ucrainei: „Voi trebuie să faceți o alegere”
Într-un interviu acordat jurnaliștilor HotNews.ro aflați la Kiev, Mykhailo Podolyak, consilierul președintelui Zelenski, a explicat care sunt, în opinia sa, argumentele pentru care europenii și, implicit românii, ar trebui să susțină în continuare Ucraina în războiul declanșat de Rusia.
Administrația prezidențială se află cam la jumătate de kilometru de Piața Maidan, punctul zero al Kievului. Deoarece este o țintă pentru rachetele rusești, întreaga zonă unde se află clădirile guvernamentale ale Ucrainei este înconjurată de checkpointuri.
Pentru a merge cu mașina sau a te plimba pe jos prin această zonă, fie trebuie să locuiești acolo, fie trebuie să te afli pe o listă cu persoane autorizate pe care forțele de securitate o au de la locuitori sau autorități.
Clădirea prezidențială este pregătită cu o ultimă linie de apărare în cazul în care armata rusă ajunge atât de departe: intrarea în sediul președintelui este plină cu saci de nisip din spatele cărora soldații ucraineni ar putea trage în inamic.
Deocamdată, lucrurile sunt liniștite în Kiev. Până noaptea trecută nu mai fusese nicio alarmă aeriană de câteva zile. La ora 1 noaptea, însă sirenele au început să sune în oraș, ca și pe aplicațiile Alert! Instalate pe telefon. Oamenii nu s-au mai grăbit însă spre adăposturi, așa cum o făceau altădată.
Într-un astfel de context, sâmbătă dimineață, echipa HotNews.ro s-a întâlnit la sediul administrației prezindențiale cu Mykhailo Podolyak, consilierul lui Zelenski.
„Europa trebuie să înceteze să-i mai fie frică de Rusia”
După un an de război, se vorbește deja despre „oboseala europenilor” legată de războiul din Ucraina. În România avem niște date (n.r.-dintr-un Eurobarometru) care arată că 25% dintre români s-ar opune în acest moment ajutorării Ucrainei. Cum poate fi contracarată această „oboseală”? Cum vedeți lucrurile?
Mykhailo Podolyak: Noi încercăm să explicăm natura acestui conflict, a acestui război. Vreau să transmit celor 25% populației din României (n.r- care dezaprobă ajutorarea Ucrainei): voi sunteți de acord ca rușii să vină la voi și să taie copiii voștri?
Dacă nu sunteți de acord să ajutați acum Ucraina și nu vă pare rău de tot ce ar putea să se întâmple dacă Rusia nu va fi oprită, rușii vor intra în Moldova și pe urmă vor intra și în Românie și este posibil ca Rusia să domine în întreaga Europa.
De asta noi trebuie să explicăm natura acestui război: Nu este război pentru teritoriu, este un război pentru dreptul de a trăi așa cum vrei tu.
Rusia a transmis foarte clar că nu va respecta dreptul internațional și va investi foarte mulți bani, inclusiv pentru omoruri politice, pentru asasinate.
A transmis foarte clar că va investi bani în corupție, în deturnare a ordinii publice din aceste țări și în partidele radicale, pentru a face dezordine în interiorul acestora..
Noi acum spunem foarte tranșant că, fie ne întoarcem la ordine, fie Europa nu va exista în general, iar voi trebuie să faceți o alegere.
Ce părere aveți despre un plan de securitate propus de Marea Britanie, Germania și Franța pentru ca Ucraina să înceapă negocierile cu cu Rusia? Cum îl vedeți?
Acest plan nu există acum. Nu este și nu va exista. După un an de război, după ce zeci de mii de ucraineni au fost uciși, voi ne propuneți să ne punem în genunchi față de Rusia și să începem negocieri.
Pentru că asta înseamnă acest plan. Sună foarte straniu: ei (n.r.- rușii) au venit aici, au ucis oamenii, au violat și voi ne spuneți că trebuie să începeți negocieri și să le cedați niște teritorii lor.
Este foarte straniu să credeți că politica este așa de simplă, se cedează un teritoriu și gata. Atunci am o întrebare: de ce credeți că Rusia se va opri aici? De ce nu credeți că Rusia va merge și mai departe.
Naivitatea nu poate fi o parte a unei politici. În 2014, europenii ne-au spus să cedăm o parte din teritoriu și va veni pace. A venit pacea după aceasta?
Rusia a intrat pe teritoriul nostru, a lansat rachete, a făcut mai multe crime, violuri, în regiunea Kievului, în Zaporojie și alte regiuni. Au încălcat dreptul internațional. Numai acum procuratura noastră a început 70.000 de dosare de tot ce a făcut Rusia.
Credeți că Rusia, care și-a strâns toate resursele pentru a lupta cu Ucraina, se va liniști după ce cedăm teritoriile, și nu va merge mai departe. Vreau să înțeleg de unde această naivitate. Dacă Rusia va veni aici, va finanța acte teroriste pe teritoriul Ucrainei și asasinate politice, inclusiv a liderului țării. Această zonă va fi una gri la hotarele țării voastre și nu înțeleg de ce ați vrea se întâmple acest lucru.
Ce lipsește în în acest moment Ucrainei? Ce credeți că ar mai trebui să facă Europa pentru a ajuta Ucraina să câștige acest război?
În primul rând, Europa trebuie să înceteze să-i mai fie frică de Rusia. În al doilea rând, Europa trebuie să înțeleagă că nu va mai exista lumea așa cum ea a fost până la război.
Europa trebuie să înțeleagă esența acestui război: nu este un război pentru un teritoriu, este un război pentru dreptul de a fi așa cum vrem și vreți și voi să fiți. Trebuie să înțeleagă că dacă există o țară hotărâtă să meargă până la capăt, această țară trebuie să fie susținută.
De asemenea, este necesar ca Europa să înceapă să investească masiv în complexul de apărare, pentru că situația a arătat că lipsa de investiții în sectorul de apărare se poate termina foarte rău.
Apoi, Europa trebuie să înceteze să joace acest joc de genul „trebuie să acumulăm noi armament pe care să-l folosim cândva, când va fi nevoie. Trebuie ca acest armament să fie folosit acum, pentru că acum are loc un război global. De la cel de-al doilea război mondial nu a mai existat un război de o așa dimensiune. Acum trebuie să fie dat armamentul Ucrainei, care trebuie să pună punct acestui război.
Cum vedeți în acest moment relația dintre Ucraina și România?
Dacă este vorba despre părerea mea personală, eu aș caracteriza atitudinea României față de Ucrainei ca fiind perfectă. Guvernul României înțelege foarte clar esența acestui război și care sunt riscurile dacă acest război nu se va termina.
România a susținut Ucraina și a inițiat și inițiază mai multe discuții sau mai multe proiecte importante. De asemenea, a devenit pentru noi, pentru Ucraina, un hub de transport și de logistică foarte important. Cu siguranță, o să avem mai multe întrebări care vor trebui discutate în cadrul relațiilor bilaterale. Avem relații bazate pe încredere și sunt convins că ne vom înțelege pe toate punctele aflate în discuție.
„8 milioane de ucraineni care au plecat este un număr foarte mare și există o anumită îngrijorare în acest sens”
Un număr foarte mare de ucraineni a plecat din țară, peste 8 milioane. Unii au estimat că ar fi vorba despre 20% din populația țării. Există o îngrijorare în această privință, pe de o parte că unii dintre ei nu se vor mai întoarce și vor crea probleme economiei? Există programe prin care acești oameni să fie stimulați să se întoarcă acasă?
În mod evident, 8 milioane este un număr foarte mare și există o anumită îngrijorare în acest sens. Da, este nevoie de măsuri pentru ca această țară să se dezvolte.
Pe de altă parte, noi înțelegem de ce au plecat, iar majoritatea celor care au plecat sunt femei și copii. În casele lor cad rachete, chiar ultimul caz a fost la Zaporojie când zece persoane au murit la ei în casă, deci înțelegem de ce au plecat. Aceste rachete sunt lansate în fiecare zi, iar unele orașe sunt pur și simplu șterse de pe fața pământului, cum ar fi Harkov sau Herson.
Suntem foarte recunoscători țărilor care au adăpostit cetățenii noștri, inclusiv României și Moldovei, dar noi vrem ca aceste persoane să se întoarcă.
În același timp, vrem să schimbăm structura economiei, să facem o altfel de economie și să creăm locuri de muncă. La noi mai multe întreprinderi au fost distruse și ne gândim la crearea de mecanisme de stimulare a înființării de noi întreprinderi, astfel încât oamenii să fie motivați să se întoarcă în țara lor.
Da suntem preocupați să-i aducem înapoi pe acești oameni în această economie care în acest moment este într-o situație destul de gravă.