Suntem generația la care nu a mai ajuns salba de aur moștenire, dar avem amintiri de dat mai departe.

Străbunicul Ion a luat-o pe străbunica Maria pentru că familia ei avea pământul de lângă curtea lor. „Erau răzor în răzor. A pus ochii pe ea, că era frumoasă mama. Când a făcut 16 ani, gata, a luat-o de nevastă.” 

Acesta este subiectul la care ajungem, de obicei, când ne punem la povești: familia. Eu întreb despre tot ce nu am trăit: viața la țară, problemele de la colectivizare, sfârșitul comunismului, iar mamaia își aduce aminte detaliile, stând pe pat, însuflețită de fețele care îi apar în amintiri. 

Părinții bunicii mele și-au unit zestrele într-o comună din Teleorman și au format o familie în ochii lui Dumnezeu. Se întâmpla pe la începutul anilor ’30, iar familia lor a ajuns să trăiască multe: război, secetă, colectivizare, comunism și – poate ce o doare cel mai tare pe mamaia mea acum – pierderea unei salbe de aur, moștenire de la bunica Mariei, o podoabă ce a ajuns din mamă în fiică, iar din generație în generație a mai căpătat un bănuț. Părinții ei au dat salba cu bănuți de aur pe o promisiune de pământ. A mai rămas doar o imagine cu străbunica la nuntă, cu salba la gât, un lanț pe care stau aliniate monede de aur cât o palmă de copil.

„«Eu am zis să nu dăm salba, nevastă, dar tu ai înfășurat-o într-o cârpă și mi-ai dat-o.» Așa-i zicea mamei, dar nu mai aveau ce să facă. S-a îmbolnăvit mama de supărare, săraca.”

În fotografia alb-negru, amintire a salbei pierdute, alături de Maria este Ion, îmbrăcat cu o vestă groasă din piele și cu o căciulă neagră pe cap. Ea are o rochie albă, care se termină peste genunchi, ciorapi și pantofi albi, iar pe cap un voal de sub care iese părul ei negru. Lângă cei doi tineri căsătoriți stau nașii bogați, cei cu pământuri, considerabil mai în vârstă. Nici străbunicii nu erau săraci, că doar aveau pământ și încălțări în picioare. 

Maria și Ion au format o familie mare, cu cinci copii: trei fete și doi băieți, printre care și Floarea, bunica mea. Trăiau cu toții în casa din Teleorman, munceau pământul și îngrijeau animale. Bogăția și liniștea lor s-au dus însă treptat. 

La începutul anilor ’40, săpau gropi în șopron ca să ascundă porumb: le era frică că o să moară de foame. Apoi, prin ’49, li s-a luat tot: animale, grâne, legume și fructe, saci trecuți pe listele colectivizării.

Erau timpuri grele, copiii nu aveau cu ce se încălța, așa că vecinii și părinții încropeau pantofi cu tălpi de lemn, cărora Maria le cosea fețe de cânepă. 

Vremea a trecut, Floarea a crescut și a început să fie curtată. L-a refuzat pe un profesor de geografie, dar l-a acceptat, în schimb, pe tataia Petre, care era de la oraș, din Turnu Măgurele, și făcuse trei ani de aviație în cadrul armatei. 

Au făcut nunta la oraș, în ’57, când ea avea 22 de ani, iar el, 25. După eveniment, tataia a plecat să facă Școala de Poliție la Tecuci. A fost repartizat la Călărași, pe un post de fotograf la Criminalistică, în Poliție. Înainte să plece însă, a dus-o pe mamaia înapoi la casa părintească, pentru a evita certurile dintre ea și mama lui. 

– Hai, să faci de mâncare.

– Câți cartofi curăț? Câte cepe tai?

– Aoleu, dă-te la o parte, că nu știi să faci nimic.

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Anca Olteanu 

Parteneriat media