„Ura se răspândește mai repede și mai intens decât coronavirusul”. Interviu cu Asztalos Csaba, șeful CNCD, despre riscurile crizei prin care trece România
În situații de criză societatea caută țapi ispășitori, rolul acestora revenind, de regulă, acelor grupuri vulnerabile sau față de care se manifestă prejudecăți, este de părere președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba. Într-un interviu pentru Hotnews, Asztalos Csaba, explică cum s-a ajuns la episoade violente de tipul celui de la Bolintin, în care mai mulți romi imobilizați la pământ sunt loviți cu brutalitate de polițiști, și cum în situații de criză „ies la suprafață pe lângă haterii „de profesie” și cei care, de regulă, nu se exprimă, sunt asimptomatici”. „Discursul de ură – ura – se răspândește mai repede și mai intens decât coronavirusul”, spune el.
„Umilirea cetățeanului nu este permisă și nu poate fi justificată de nimic”
HotNews.ro: Am văzut în aceste zile o intervenție foarte violentă a poliției la Bolintin. Mai mulți romi culcați la pământ sunt loviți cu brutalitate de polițiști. În ultima perioadă am asistat tot mai des la scene cu violență în care sunt implicate forțe de ordine și romi. Ce se întâmplă?
Asztalos Csaba: Traversăm o perioadă în stare de urgență, care a generat reguli noi pentru întreaga societate, inclusiv pentru instituțiile publice, adică și pentru cei responsabili de implementarea aplicării, supravegherea respectării restricțiilor și normelor în vreme de epidemie. Presiunea generată de starea de urgență vizează și instituțiile publice și mai ales pe cei care sunt în prima linie a prevenirii și luptei împotriva epidemiei.
Fiecare incident violent gestionat de forțele de ordine comportă circumstanțe proprii. Orice intervenție se realizează conform unor proceduri, cu respectarea principiului proporționalității utilizării forței. În cazul Bolintin, înregistrările sunt fără comentarii, ancheta în curs de desfășurare va face lumină. Reacția forțelor de ordine în cazul Bolintin îmi aduce aminte de reacția operatoarei serviciului 112 în cazul din Zalău, forme de refulare a tensiunii acumulate în exercitarea profesiei, probabil și prejudecăți. Cei care lucrează în sistemul de ordine publică sunt și ei oameni, care trăiesc în societatea din România, societate caracterizată de prejudecăți și stereotipuri, mai ales față de romi. Prejudecățile și stereotipurile ne însoțesc peste tot, și la muncă. În muncă ne întâlnim cu prejudecăți și stereotipuri. Suntem capabili să le punem de o parte sau nu? Au capacitatea acești angajați din sistemul de ordine publică să facă abstracție de prejudecățile față de romi în exercitarea atribuțiilor de serviciu? În intervenții? Sau nu?
De asemenea, forțele de ordine, serviciul 112 au o istorie, o experiență în privința solicitărilor de intervenții în comunitățile care reprezintă pungi de sărăcie, ghetouri. Sunt multe situații când funcționari publici au parte de un limbaj injurios și de un tratament degradant din partea unor solicitanți de servicii care trăiesc în ghetouri, pungi de sărăcie. Desigur, astfel de comportamente apar și din partea altor cetățeni. Nu există nicio protecție a acestor funcționari publici față de aceste comportamente. Toate aceste experiențe se acumulează, generează prejudecăți față de comunitate și pot afecta capacitatea angajatului de a nu generaliza și de a trata fiecare caz în mod particular, fără prejudecăți.
Prezint aceste aspecte, nu pentru a justifica vreun comportament abuziv sau rasist al vreunei autorități sau pentru a transfera vina asupra unor cetățeni din grupul vulnerabil. Nu, încerc doar să prezint și percepția celor care lucrează în aceste domenii ale sistemului public. Cunosc aceste aspecte din cursurile pe care le-am susținut cu angajații din acest segment public.
Oricum, indiferent de circumstanțe, responsabilitatea este întotdeauna de partea autorității publice, care indiferent de comportamentul cetățeanului trebuie să rămână în limitele legale și morale, protejând drepturile omului și demnitatea umană. Umilirea cetățeanului nu este permisă și nu poate fi justificată de nimic. Protecția demnității umane a angajatului din sistemul de ordine publică este importantă și ea poate fi realizată pe căi legale, nu prin reacții de umilire în procesul de aplicare a legii. De asemenea, comportamentul abuziv, rasist al unui angajat din sistemul de ordine publică nu trebuie să ne conducă la o generalizare asupra unui întreg sistem public. Astfel cum nu se permite etnicizarea infracțiunii și etichetarea, generalizarea asupra unei întregi comunități.
Problemele din comunitatea romă nu sunt de ieri de azi, intervenții erau și înainte însă acum, le vedem, aproape în fiecare zi și de o violență mai mare, uneori din ambele părți. Au legătură cu starea de urgență, în ce fel?
În mod cert au legătură cu starea de urgență. Restricțiile introduse de pe o zi pe alta, schimbarea modului de viață, incertitudinea, predictibilitatea redusă, pierderile economice, pierderea bruscă a locului de muncă etc. generează un grad de tensiune socială ale cărei prime semne sunt violența verbală, care ulterior se poate materializa prin fapte. Există și un grad mai ridicat de mediatizare a tuturor evenimentelor de acest gen și există un grad ridicat de consum de media în stare de urgență.
Incidentele violente s-au petrecut și în contextul sărbătorilor de Paști și au avut ca motiv de plecare nerespectarea regulilor impuse de starea de urgență. Repet, rămâne în obligația organelor de control să stabilească circumstanțele intervențiilor și existența sau nu a unor abuzuri, rasism. Însă putem să constatăm că încălcările regulilor stării de urgență din partea romilor sunt mult mai mediatizate decât în cazul altora.
„Prin foarte multe luări de poziție se justifică posibilul abuz al forțelor de ordine prin argumente rasiste”
Aceste evenimente provoacă emoție, dar pare că nu este o reacție de sancțiune, iar victimele nu sunt corect identificate întotdeauna. Avem o toleranță mai mare la abuz în această perioadă, de ce?
Din comentariile în online, dar și în general în societate, observăm că incidentele în care sunt implicați romi vin ca o formă de confirmare sau de alimentare a prejudecăților rasiste existente în rândul anumitor cetățeni. Prin foarte multe luări de poziție se justifică posibilul abuz al forțelor de ordine prin argumente rasiste. “Romii sunt scandalagii, nu doresc să muncească, nu se spală, trăiesc în mizerie, nu știu să respecte reguli, merită ce li se întâmplă etc.” Sunt prejudecăți exprimate în mod constant și înainte de starea de urgență. Doar că acum, starea de urgență amplifică toate aceste aspecte.
Repet, orice persoană care încalcă o regulă trebuie să răspundă potrivit legii. În acest proces de stabilire a răspunderii, cel acuzat, indiferent de apartenența etnică, are dreptul la respectarea demnității umane, și orice măsură coercitivă trebuie să respecte principiul proporționalității.
Societatea manifestă o toleranță mai mare la abuz în aceste cazuri având în vedere prejudecățile existente față de victime și situația de stare de urgență.
Nu avem nicio empatie față de persoanele sau comunitățile vulnerabile, acum avem cazul romilor, dar nu sunt singurii. De ce ni se pare normal ce se întâmplă, e mai ușor să întorci capul?
Pentru că nu am fost niciodată în papucii celuilalt. Pentru că nu suntem capabili să realizăm că, dacă astăzi se întâmplă unei persoane, mâine pot să fiu eu în locul ei. Întotdeauna spun, nu uitați că orice cetățean, indiferent de apartenența sa la o etnie sau categorie socială, oricând poate să fie victima unui abuz, a unei discriminări. Cel care trece printr-o astfel de experiență, nu va întoarce capul.
Nu cred că ne-am născut așa, discriminarea se învață?
Da. Societatea ne învață, ne induce prejudecățile, discriminarea. Pas cu pas, ca să citez din clasici în viață. Prejudecățile sunt transmise din generație în generație, o formă de moștenire lăsată în societate. Așa cum, desigur, societatea lasă moștenire și cultura respectului față de cel diferit, a demnității umane. Sunt o serie de factori care influențează învățarea discriminării, cum ar fi familia, educația, anturajul, mass-media, experiența de viață etc.
„Epatarea, vânătoarea de like-uri, goana după audiență cunosc cote înalte. Trăim în lumea “părerologilor”
Dincolo de intervențiile acestea concrete, discursul de ură pare a lua amploare. Pe rețelele sociale au apărut luări de poziție care alimentează acest discurs. Am văzut unele aparținând unor elite, un exemplu ar fi cel al lui Vladimir Tismăneanu. Ce efect vor avea aceste lucruri?
Discursul de ură – ura – se răspândește mai repede și mai intens decât coronavirusul. Indiferent de subiectul abordat, vedem o agresivitate excesivă în exprimare, un limbaj injurios, mai ales în mediul online dar și pe celelalte platforme de comunicare. Epatarea, vânătoarea de like-uri, goana după audiență cunosc cote înalte. Trăim în lumea “părerologilor”.
În situații de criză ies la suprafață pe lângă haterii “de profesie” și cei care în afara crizei, de regulă nu se exprimă, sunt asimptomatici.
Intensitatea competiției politice nu a scăzut, nu s-a adaptat deloc regimului stării de urgență. A căuta, a crea consens în societate pe orice subiect este un demers dificil, aproape imposibil. Buna credință în crearea unui consens, echilibru este inundată de agresivitate și ură. Chiar și așa, această realitate nu trebuie să ne descurajeze, să pledăm pentru respect reciproc și pentru protecția demnității umane. Vedem și solidaritatea din societate și exemplele bune, nu doar ura. Depinde de noi ce promovăm.
„Primii atinși de criză vor fi cei care trăiesc în sărăcie accentuată, comunitățile din așa-zisele ghetouri”
Credeți că, la nivelul societății, această criză a coronavirusului este marea problemă sau ce va urma după? În ce sens?
Epidemia are multiple efecte, printre care și o scădere semnificativă a resurselor. Când avem resurse mai puține în societate, competiția în dobândirea acestora crește. Competiția asupra resurselor generează tensiuni, conflicte și pentru a supraviețui, a învinge se recurge la orice instrument, se manipulează prin utilizarea prejudecăților, se creează țapi ispășitori, se canalizează ura spre un grup sau altul, spre o instituție, se impun reguli mai stricte pentru anumite persoane etc.
Societatea caută țapi ispășitori pentru epidemie și criza economică. Rolul țapilor ispășitori revine de regulă grupurilor vulnerabile sau acelor grupuri față de care se exprimă prejudecăți în societate – rasism, antisemitism etc.
Un alt element asupra căruia trebuie să ne aplecăm ține de efectul diferit pe care îl are epidemia și criza economică asupra societății. Primii atinși de criză vor fi cei care trăiesc în sărăcie accentuată, comunitățile din așa zisele ghetouri, pungi de sărăcie. Aceste persoane nu au rezerve și nu au capacitatea de accesa resurse minime.
Competiția politică, electorală din această toamnă – 2 rânduri de alegeri – va fi din nou o provocare în menținerea unui discurs și a unei atmosfere publice respirabile.
Ce e de făcut?
Sistemul de avertizare timpurie ar fi indicat să semnalizeze aceste riscuri și, dacă o face, cei în cauză să adopte măsuri preventive, să ignore, bagatelizeze aceste posibile riscuri la adresa liniștii și ordinii publice, într-un sens mai larg la adresa securității naționale. Un rol major în ameliorarea limbajului agresiv, al urii, îl au liderii care gestionează criza, formatorii de opinie și mass-media. O comunicare transparentă și obiective a informației, previne manipularea și discursul de ură.
Condamnarea și delimitarea de discursul de ură reprezintă, de asemenea, un instrument important. Totodată, e nevoie de documentarea, colectarea de date – cu respectarea legii desigur – cu privire la aceste riscuri și grupuri vulnerabile la efectele crizei economice și creionarea unor măsuri de protecție socială, prin care să asigurăm necesitățile de bază, cel puțin de supraviețuire.
Ați primit sesizări la CNCD în această perioadă a stării de urgență? Dincolo de aceste cazuri extrem de vizibile, ce au mai reclamat oamenii?
CNCD a înregistrat un însemnat număr de plângeri în perioada stării de urgență, care au avut ca obiect prevederi din ordonanțele militare, cum ar fi restricția impusă persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Celelalte sesizări au vizat diferite postări în mediul online sau declarații publice.