Sari direct la conținut

​VIDEO Cum s-a transformat presedintele Comisiei Juridice, Daniel Buda PDL in avocatul deputatilor Dan Pasat si Monica Iacob Ridzi, acuzati de DNA de coruptie.  Dosarul Ridzi implineste noua luni de cand zace in Parlament

HotNews.ro
Daniel Buda, Foto: Hotnews
Daniel Buda, Foto: Hotnews

Comisia Juridica din Camera Deputatilor, condusa de deputatul PDL, Daniel Buda, a decis sa amane dezbaterea cererilor DNA formulate in cazurile Ridzi – 2 mai si Dan Pasat. Pentru amanarea cu doua saptamani a cazului Ridzi, acuzata de DNA de coruptie, a pledat chiar Daniel Buda, care a prezentat o scutire medicala. Intrebat de reporterul HotNews.ro cum motiveaza amanarea in cazul Ridzi, Daniel Buda a replicat: “Hai, lasa-ma in pace. N-am timp!” In cazul deputatului PDL Dan Pasat, care este acuzat de santaj si acte de violenta, deputatii juristi au decis o amanare de 30 de zile pentru ca democrat-liberalul nu a reusit sa citeasca dosarul.

Cazul Dan Pasat are sanse sa fie amanat chiar pana in ianuarie 2011

In sedinta de marti, 16 noiembrie, deputatii-juristi din cadrul Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor au discutat cererile DNA formulate in cazurile deputatilor PDL, Monica Iacob Ridzi si Dan Pasat.

In cazul Ridzi, DNA a formulat o cerere de incuviintare a unei perchezitii informatice, si o a doua cerere de incepere a urmaririi penale. In cazul Dan Pasat, procurorii anticoruptie au formulat o cerere de incuviintare a retinerii si arestarii preventive. Presedintele comisiei, Daniel Buda (PDL), a propus ca cele doua cazuri sa fie amnate. Cazul Ridzi a fost amanat cu doua saptamani, iar cazul deputatului Dan Pasat cu 30 de zile.

In sedinta comisiei din data de 9 noiembrie, depuatii juristi au decis sa ii cheme pe cei doi deputati la audieri pe data de 16 noiembrie. Primul caz luat in discutie a fost acela al deputatului Dan Pasat. Acesta este acuzat de DNA de coruptie, de santaj si de acte de violenta. Pentru aceste acuazatii, DNA a solicitat pe 4 noiembrie arestarea preventiva a deputatului PDL.

Presedintele comisiei juridice a solicitat, in cadrul sedintei de marti, 16 noiembrie, ca audierea lui Dan Pasat sa fie amanata pentru 30 de zile. Deputatul Dan Pasat a intervenit in cadrul sedintei si si-a motivat solicitarea. “Nu am reusit sa citesc tot dosarul, care are 6000 de pagini. Ca sa pot sa imi formulez o aparare, am nevoie de 30 de zile. Procurorii cer arestarea mea preventiva dupa un an, pe motiv ca as putea influenta martorii. Pai, ce sa mai influentez eu, chiar si daca as vrea? Eu ma consider nevinovat, si nu sunt probe pentru arestarea mea”, a declarat Dan Pasat in fata comisiei juridice.

In apararea lui Dan Pasat a intervenit deputatul PSD, Nicolae-Ciprian Nica. “O asemena cerere ar trebui, poate, respinsa, in opinia mea personala, pentru ca procurorii DNA nu au respectat procedurile codului de procedura penala. Dansii trebuiau sa ne ceara noua acordul pentru inceperea urmariri penale si apoi, daca sunt probe, sa solicite arestarea. Eu nu cred ca Dan Pasat reprezinta un pericol social”.

Pentru amanarea cauzei s-au pronuntat si deputatii Eugen Nicolicea (independent), Mircea Silvestru Lup (PSD), Mihail Boldea (PDL) si presedintele comisiei, Daniel Buda.

  • “Militez pentru amanarea cu 30 de zile, pentru ca nu numai domnul Pasat trebuie sa ia la cunostinta de dosar, ci si noi.” – Eugen Nicolicea (independent)
  • “Avem de citit un dosar de 6000 de pagini. Dreptul la aparare este fundamental. Sunt pentru amanarea de 30 de zile a discutiei” – Mihail Boldea PDL
  • “Eu am citit referatul, nu am intrat in detalii asa cum va trebui sa o faca domnul Pasat pentru a-si pregati o aparare chiar si in fata noastra. Ca sa nu dam impresia ca tergiversam eu propun doua saptamani”
  • “Trebuie sa tinem cont de faptul ca avem un dosar de 6000 de pagini, avem un singur exemplar, si va fi foarte greu sa il studiem intr-un timp rezonabil.” –  Daniel Buda, PDL

In final, deputatii juristi au votat cererea de amanare a dezbaterii cu 30 de zile. Argumentatia deputatilor juristi nu se justifica, in conditiile in care, la Senat, in cazul senatorului PSD, Catalin Voicu, acuzat de coruptie la nivel inalt, cu un dosar de 11 volume, de la cererea DNA si pana la votul in comisie juridica au trecut doar 14 zile.

La fel ca in cazul senatorului Voicu, Comisia Juridica din cadrul Camerei Deputatilor intocmeste un raport, care se pronunta pentru sau impotriva incuvintarii arestarii cerute de DNA. Insa acest raport este unul consultativ, pentru ca, in final, decizia apartine plenului Camerei Deputatilor, prin vot.

Practic, amanarea de 30 de zile in cazul Pasat echivaleaza cu tergiversarea lui pentru sesiunea parlamentara din 2011. Cauza ar urma sa fie discutata pe 16 decembrie. In mod obisnuit, parlamentarii sunt deja, la aceasta data, in vacanta de iarna.

Dosarul Ridzi – 2 Mai a fost a doua tema discutata in Comisia Juridica. Desi anuntat cu o saptamana in urma, cazul a fost scos de pe ordinea de zi de deputatul Daniel Buda. Motivul? O noua scutire medicala invocata de Monica Iacob Ridzi. Deputatii PNL si PSD au comentat decizia de a amana din nou cazul.

Presedintele Comisie Juridice, Daniel Buda PDL s-a transformat ad-hoc in avocatul Monicai Iacob Ridzi. “Am informat-o pe doamna deputat ca astazi va fi pus pe ordinea de zi dosarul. Mi-a spus ca este plecata la Viena cu copilul la doctor. A facut si o cerere scrisa in acest sens. Trebuie sa ii asiguram posibilitatea ca dumneaei sa vina in fata comisiei. Am discutat cu dansa daca putem sa luam o decizie fara ca sa fie prezenta si mi-a spus: Nu. Doreste sa fie prezenta”.

Deputatul PNL, Alina Gorgiu, a solicitat in sedinta ca dosarul Ridzi – 2 Mai sa fie discutat, iar comisia sa isi exprime opinia fara prezenta fostului ministru al Tinererului. “Prezenta dumneaei in fata comisiei nu este obligatorie. In urma cu doua luni a prezentat un punct de vedere scris, in care spune ca aceasta comsie ii provoca prejudicii pentru ca tergiverseaza luarea unei decizii”, a declarat Alina Gorghiu.

Presedintele comisiei, Daniel Buda, a pledat din nou pentru Monica Iacob Ridzi: “Vreau sa va invederez faptul ca Monica Iacob Ridzi ne-a trasmis ca programarea la medicul din Viena a facut-o inainte ca noi sa ii comunicam data la care va fi audiata”.

Deputatul PSD, Florina Jipa, a declarat ca amanarea discutarii cauzei este nejustificata. “Aceasta comisie a fost intelegatoare. Am asteptat-o pe doamna Ridzi sa nasca. A nascut de vreo 7 luni. Atata timp cat a depus concluzii scrise nu inteleg ce mai asteptam? Aceasta amanare nu are nici o justificare. Poate peste doua saptamani ne spune ca este insarcinata a doua oara. Ce facem atunci, mai asteptam un an?”, a declarat Florina Jipa (PSD) sotia fostului judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie Cristian Jipa, implicat in dosarul de coruptie al lui Catalin Voicu. Vezi aici stenogramele dosarului Voicu in care apare Cristian Jipa

Din nou, Daniel Buda a intervenit in favoarea Monicai Iacob Ridzi. “Nu putem sa trecem peste problemele medicale. Stiu ce inseamna sa ai un copil. Nu doresc nimanui. Acuma am vorbit cu ea daca poate sa vina. Si nu poate”, a explicat Daniel Buda.

In final, propunera a fost adoptata de comisie. Dosarul Ridzi va fi discutat peste doua saptamani. Cererea DNA in care se solicita aprobarea unei perchezitii informatice a fost formulata in data de 10 februarie. Astfel ca dosarul Ridzi – 2 mai este blocat la Comisia Juridica de peste 9 luni de zile.

Ce-i imputa DNA deputatului Dan Pasat

  • „In perioada 2009 – 2010, invinuitul Pasat Dan, in calitate de deputat in Parlamentul Romaniei, iar din data de 21 decembrie 2009, si de secretar general al Partidului Democrat Liberal in cadrul organizatiei judetene Giurgiu, cu incalcarea regimului incompatibilitatilor in exercitarea demnitatii publice de parlamentar, prin actiuni de santaj ori prin folosire a autoritatii si influentei ca om politic decurgand din functia de conducere din partid, a actionat pentru a obtine, pentru sine sau pentru persoane apropiate, beneficii necuvenite provenind din contractele de achizitii publice incheiate cu primarii de pe raza judetului Giurgiu si derulate prin firma sa, SC PROD INVEST SRL, pe care o controla si o conducea in fapt. Atunci cand a intampinat opozitie din partea reprezentantilor administratiei publice locale ori a firmelor care isi adjudecasera contractele de achizitie publica, inculpatul a recurs la diverse forme de intimidare, mergand pana la amenintari si acte de violenta.
  • La data de 18 februarie 2010, fata de PASAT DAN s-a dispus urmarirea penala in legatura cu doua infractiuni de santaj, iar la data de 28 iunie 2010 cercetarile au fost extinse, fiind dispusa urmarirea penala fata de Pasat Dan si sub aspectul celorlalte infractiuni sus mentionate in cererea de incuviintare a retinerii si arestarii preventive”.

Ce contine dosarul Ridzi-2 mai

  • Cercetarea penala a fost declansata in urma anchetei publicate de Gazeta Sporturilor, in 16 iunie 2009, potrivit careia festivitatile organizate de Ministerul Tineretului si Sporturilor cu ocazia Zilei Tineretului (2 Mai 2009), care au avut un buget de circa 600.000 de euro, au fost incredintate fara licitatie unor companii private.
  • Mai mult, cererea de oferta privind organizarea evenimentelor a fost trimisa de catre MTS catre trei firme, din care doua (Artisan Consulting SRL si Compania de Publicitate Mark SRL) aveau actionari comuni si sediul in acelasi apartament. Potrivit mass media, onorariile formatiilor care au concertat in cadrul evenimentului sau costurile scenelor utilizate au fost mult supraevaluate.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro