VIDEO Grigoras Dinicu, cel mai bun violonist al secolului XX

Grigoras Dinicu a fost un muzician roman de etnie roma, cunoscut in toata lumea mai ales pentru compozitia sa din 1906, Hora staccato. Absolvent de Conservator la doar 17 ani, apreciat inclusiv de George Enescu, ajungea sa reprezinte Romania la Expozitia Internationala de la Paris. Se spune ca Lacz Laczi, cel mai mare lautar al Ungariei (supranumit „printul lautarilor”) ar fi exclamat, dupa ce l-a auzit cantand: „Daca eu sunt printul lautarilor, romanul asta pare adevaratul lor rege!”. Pentru formatia Anatolia (Turcia), Grigoras Dinicu este „cel mai bun violonist al secolului XX”, „un adevarat zeu mitologic”.

• Asculta Jalea tiganului (Grigoras Dinicu) si Acemkurdi Saz Semaisi (Cevdet Cagla), interpretate de formatia Anatolia in cadrul evenimentului Alla Turca.
• Citeste despre viata lui Grigoras Dinicu.

Formatia Anatolia a fost protagonista povestirii muzicale intitulate Alla Turca – Aegean and Balkan Dances, cea de-a sasea intalnire din cadrul proiectului Cand Bizantul eram noi, organizat de Institutul Cultural Roman in parteneriat cu Asociatia pentru Cultura si Traditie „Anton Pann”.

Despre viata lui Grigoras Dinicu

Nascut in aprilie 1889, Grigoras Dinicu in cartierul „Scaune” din Capitala. Tatal lui, Ionica Dinu, era un lautar ce cantase in Franta si Rusia. De asemenea, fratele mamei lui Grigoras – Dimitrie Dinicu – studiase violoncelul la Viena, fiind coleg de Conservator si prieten cu George Enescu.

A inceput prin a lua lectii de vioara de la un lautar batran, Mos Zamfir, iar la Biserica „Scaunele Vechi” a cantat in cor. A studiat vioara si compozitia la Conservator (1902-1906), fiind admis aici la varsta de doar 13 ani, dupa ce studiase cu Carl Flesch.

Se spune ca, din dorinta de a castiga bani pentru a-si ajuta familia, studentul Grigoras s-a angajat la un spectacol de pantomima de La Mosi. Intr-o zi, Dumitru Dinicu si Carl Flesch se duc sa vada spectacolul. In timp ce-si facea numarul cu vioara, tanarul este recunoscut, caci profesorul ii cunoastea stilul de a canta. Flesch il exmatriculeaza, dar va continua sa il pregateasca in particular.

Cine asculta vioara lui Grigoras aude si vede in acelasi timp muzica.

Alexandru Vlahuta

In 1906, la examenul de absolventa dat pe scena Ateneului Roman, va interpreta Concertul nr. 1 de Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Apoi a strecurat in program o compozitie proprie, numita Hora Staccato, cea care mai tarziu il va face cunoscut in toata lumea.

S-a angajat sef de taraf la gradina de la Bufet, apoi la Restaurantul Gambrinus (care fusese al lui Caragiale). Prima Ciocarlie se pare ca a cantat-o la indemnul strigat chiar de scriitor, intr-o noapte: „Grigoras, baiete, sa-mi canti tu mie o Ciocarlie!”. A continuat cantand in localurile cele mai cunoscute ale capitalei. Deschis spre alte genuri muzicale, violonistul a introdus in programele de seara piese de cafe-concert si muzica de camera, valsuri si serenade la moda.

Victor Filoti l-a luat la Budapesta sa-i cante lui Lacz Laczi, cel mai mare lautar al Ungariei, supranumit „printul lautarilor”, decorat de capatele incoronate ale Europei. Se spune ca, dupa ce l-a ascultat, „printul” ar fi exclamat: „Daca eu sunt printul lautarilor, romanul asta pare adevaratul lor rege!”.

Ajunge sa cante la un hotel din Londra, unde este promovat ca „the king of the gypsy players and his band”, apoi in Franta, la cel mai mare restaurant parizian. Aici il gaseste si celebrul violonist Iascha Heifetz, care spune despre Grigoras Dinicu ca este cel mai mare violonist pe care l-a auzit vreodata. Aici ii cere acceptul sa prelucreze Hora Staccato ca piesa de concert si-l obtine.

Daca eu sunt printul lautarilor, romanul asta pare adevaratul lor rege!

Lacz Laczi, cel mai mare lautar al Ungariei, supranumit „printul lautarilor”

Alaturi de taraful sau a reprezentat Romania la Expozitia Internationala de la Paris, unde i s-au conferit Diploma de Onoare si Ordinul Ministerului Instructiunii Publice, impreuna cu inaintarea la gradul de ofiter. Va fi insotit aici de Maria Tanase.

Epuizarea nervoasa suferita in turneul din 1943 la Ankara si Constantinopol ii provoaca un accident vascular, in urma caruia miscarile cu mana stanga devin foarte complicate. Desi ii vine greu sa cante la vioara, nu va renunta la instrumentul sau. In 1946, cand lucra la un restaurant oarecare, vine sa-l asculte Yehudi Menuhin. Pentru el a cantat Ciocarlia ultima data.

A murit pe 27 martie 1948. La inmormantarea sa, Orchestra „Barbu Lautaru” (condusa de Ionel Budisteanu) a cantat Hora Staccato. Marele dirijor si compozitor Ionel Perlea a incercat sa interpreteze Zigeunerweise de Sarasante langa mormant (cum ii ceruse Grigoras Dinicu pe patul de moarte fiicei lui), dar n-a putut din cauza multimii sufocante.

Citeste aici un articol interesant despre viata lui Grigoras Dinicu.

1. Anatolia – Acemkurdi Saz Semaisi (Cevdet Cagla) si Tears Of The Gipsy (Grigoras Dinicu)

2. Anatolia – Tears Of The Gipsy (Grigoras Dinicu)