Sari direct la conținut

Presedintele Sed Lex, Vasile Marica: Niciun sindicat nu va mai protesta pana dupa alegeri, in conditiile acestei instabilitati majore

HotNews.ro

Niciun sindicat nu va mai protesta pana dupa alegerile prezidentiale, in conditiile acestei instabilitati majore, a declarat marti, pentru Mediafax, liderul Aliantei „Sed Lex”, Vasile Marica: „Caderea Guvernului Boc da senzatia ca nu se mai poate face nimic pana dupa alegerile prezidentiale si cred ca sindicalistii vor sta cuminti pana la alegerea noului Guvern din luna decembrie, pentru a-i cere acestuia sa le rezolve problemele”.

Majoritatea cadrelor didactice din tara si-au anuntat intentia de a declansa greva generala pe termen nelimitat, in perioada alegerilor prezidentiale, fara a stabili inca data exacta. Ei au anuntat ca protestul poate fi anulat doar in cazul in care Guvernul va rezolva problemele legate de salarii, pensii si concediul de zece zile neplatit.

Liderul „Spiru Haret” a subliniat, luni, ca sindicalistii din educatie nu vor accepta moratoriul propus de premierul Emil Boc si vor continua protestele pana cand le vor fi rezolvate problemele.

La randul sau, vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Simion Hancescu, a spus, tot luni, ca si FSLI a terminat partial referendumul pentru greva generala, din care a rezultat ca 90 la suta dintre membrii Federatiei vor declansarea grevei din 16 noiembrie.

Premierul Emil Boc a anuntat, joia trecuta, ca a propus partenerilor sociali un moratoriu pentru suspendarea protestelor pana la 6 decembrie 2009, ca o forma de responsabilitate fata de Romania, in contextul politic actual si in perspectiva campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale.

Primul tur al alegerilor prezidentiale este programat pentru 22 noiembrie, iar al doilea tur pe 6 decembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro