Sari direct la conținut

Crin Antonescu: Motiunea de cenzura are până la 40% sanse sa treaca. Liberalii care nu o voteaza vor fi exclusi din partid

HotNews.ro

Motiunea de cenzura „nu are sanse foarte mari” sa treaca de Parlament, estimeaza liderul liberal Crin Antonescu. El crede ca sansele motiunii de cenzura sunt de „pana la 40%”, insa i-a avertizat pe parlamentarii liberali care nu voteaza documentul ca vor fi exclusi din PNL, potrivit Mediafax.

„Estimarea mea, foarte sincer, este ca sansele de a trece nu sunt insa foarte mari. Cele 20 si ceva de voturi necesare sunt greu de reunit, dar are sanse pana in 40 la suta, consider eu. Noi incercam sa facem tot ce putem pentru a convinge pe toata lumea, in primul rand pe cei de la PD, pentru ca e in joc mai mult decat ce e la o motiune obisnuita. Nu mai e vorba de un joc politic sau de altceva. Aceste masuri odata intrate in vigoare sunt greu de reparat chiar daca peste o luna ei s-ar razgandi”, a afirmat Crin Antonescu.

„Eu am incredere in parlamentarii nostri, insa e o regula tacita. Intr-un asemenea moment, in care n-am avut nici o discutie contradictorie, nu exista nimeni care sa si fi exprimat o alta parere asupra faptului ca Guvernul trebuie sa plece, asa fel incat absenta sau un vot in contradictie cu pozitia partidului ar insemna excluderea din partid, fara nici un fel de dubiu”, a incheiat liderul liberal.

Textul motiunii de cenzura, initiata de PSD si sustinuta si de PNL, a fost citit miercuri in Parlament, iar martea viitoare, documentul urmeaza sa fie dezbatut si supus la vot in plenul Legislativului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro