Sari direct la conținut

7,5 milioane de dolari dati pe campania electorala

EurActiv.ro

Principalele forte politice au investit peste 7,5 milioane de dolari in publicitatea electorala menita a sustine campania pentru alegerile parlamentare si prezidentiale.

Asociatia Pro Democratia (APD) a continuat sa monitorizeze cheltuielile principalilor competitori politici, precum si modul in care sunt respectate prevederile Legii 43/2003 privind finantarea

activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale. In plus, APD a urmarit modul in care resursele publice continua a fi folosite in scopuri electorale.

Datele cu privire la costurile cu publicitatea in presa scrisa si publicitatea stradala la nivel national, la nivelul Municipiului Bucuresti si al judetelor Bacau, Brasov, Cluj, Constanta, Timis si Valcea sunt prezentate in graficele anexate.

Trebuie mentionat faptul ca aceste tipuri de cheltuieli reprezinta in medie aproximativ 50% din bugetul de campanie al unei formatiuni politice, acest procent fiind variabil in functie de strategia aleasa in campania electorala.

Concluziile rezultate in urma activitatii de monitorizare

In ceea ce priveste cheltuielile realizate in campania electorala:

1. Peste 7,5 milioane de dolari au fost cheltuiti de principalele formatiuni politice pentru publicitatea electorala in presa scrisa si cea stradala la nivel national. In afara de aceste costuri, cel putin inca pe atat este necesar pentru cheltuielile legate de: organizare, personal, firme de consultanta, concerte, afise, pliante etc.

2. Cele mai mari cheltuieli sunt realizate de catre Uniunea Nationala PSD + PUR, desi diferenta fata de Alianta D.A. PNL-PD este mai mica comparativ cu campania pentru alegerile locale din iunie 2004. Daca la alegerile locale, raportul cheltuielilor Uniune/Alianta era de aproximativ 3/1, de aceasta data raportul este de aproximativ 1,5/1.

3. Candidatul Aliantei D.A. PNL-PD la functia de presedinte, Traian Basescu, este mai promovat decat Adrian Nastase in presa scrisa, cheltuielile publicitare ale lui Traian Basescu fiind mai mari cu aproximativ 150.000 USD decat cele ale contracadidatului sau.

4. In ceea ce priveste costurile publicitatii in presa scrisa, fata de cheltuielile angajate incampania pentru alegerile locale, in campania electorala din aceasta toamna, Alianta D.A. PNL-PD a investit de doua ori mai multi bani (1,5 milioane USD), in timp ce nivelul cheltuielilor Uniunii Nationale PSD + PUR a ramas constant in jurul sumei de 2,4 milioane USD.

5. Publicitatea electorala stradala a inceput mult mai tarziu, avand o pondere mult mai redusa in bugetele de campanie ale formatiunilor politici. In Municipiul Bucuresti, spre exemplu, in campania pentru alegerile locale s-a investit de trei ori mai multi bani in publicitatea outdoor, decit in aceasta campanie electorala.

In ceea ce priveste abuzul de resurse publice folosite in campania electorala

1. In ciuda avertismentelor publice facute de APD la inceputul campaniei electorale, Guvernul Romaniei, direct sau prin agentiile sale, continua sa abuzeze de banii publici promovand prin spoturi publicitare programele derulate. Astfel, numai in ultima saptamana, peste 65.

000 de dolari au fost irositi pentru spoturile publicitare la programele guvernamentale ale Agentiei Nationale a Locuintelor si Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale1. In plus, acestea contin elemente ale spoturilor publicitare electorale apartinand Uniunii Nationale PSD + PUR.

2. Agenda vizitelor oficiale in teritoriu a presedintelui Ion Iliescu s-a intensificat puternic in timpul campaniei electorale. Asa cum se poate constata din situatia prezentata in anexa, in luna noiembrie, presedintele Iliescu a realizat de trei ori mai multe vizite in teritoriu decat in luna octombrie si de 5 ori mai multe decat in luna septembrie.

In cadrul acestor vizite in teritoriu, care apar pe agenda oficiala a presedintelui Ion Iliescu, a fost facute declaratii cu caracter partinic in favoare Uniunii Nationale PSD + PUR. Daca calculam doar costurile de transport necesare acestor vizite in teritoriu (aproximativ 1.

750 km x minim 4 masini), ar rezulta suma de 22,4 milioane lei, suportata din bani publici, pentru turneurile electorale ale presedintelui Iliescu.

In ceea ce priveste respectarea art. 20 (2) din Legea 43/2003 nu se poate constata nici o imbunatatire a situtiei referitoare la afisele electorale.

Desi exista obligatia explicita in Legea 43/2003 de a imprima pe toate afisele si materialele de propaganda numele agentului economic care le-a tiparit si a formatiunii politice care le-a editat, trebuie mentionat faptul ca partidele politice si institutiile abilitate nu au luat masuri pentru

indreptarea situatiei existente, cu atat mai mult cu cat APD a facut sesizari scrise, pe parcursul campaniei electorale, catre Curtea de Conturi si Camerele Judetene de Conturi, dar si prin intermediul mass-mediei.

In ceea ce priveste respectarea Legii 373/2004, PSD Constanta are o problema. Referitor la panourile publicitare negative la adresa candidatilor Aliantei D.A.

PNL-PD si realizate de catre Partidul Social Democrat in orasul Constanta, se poate constata ca, in ciuda hotararilor Biroului Electoral Judetean Constanta prin care se interzic aceste panouri, PSD Constanta nu numai ca nu a incetat sa mai expuna astfel de panouri publicitare, dar le-a sporit in mod considerabil numarul, incalcand atat legea electorala, cat si decizia BEJ-Constanta, explicita in

acest sens.

Activitatile de monitorizare coordonate de Asociatia Pro Democratia se incadreaza in proiectul „Banii si Politica”, desfasurat in perioada 1 februarie 2004 – 28 februarie 2005, cu sprijin financiar din partea Canadian International Development Agency si National Democratic Institute for International Affairs.

Calculul costurilor s-a realizat avand ca reper „preturile de lista” si reprezinta sumele brute. Nu s-au luat in calcul eventualele discounturi sau bartere, forme care sunt complet nereglementate de lege.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro