Sari direct la conținut

Planșeul Unirii e, de fapt, un vechi pod peste Dâmbovița și stă să cadă. Nu s-a mai umblat la el din 1934 și făcea parte din planul de acoperire totală a râului

Planșeul Unirii e, de fapt, un vechi pod peste Dâmbovița și stă să cadă. Nu s-a mai umblat la el din 1934 și făcea parte din planul de acoperire totală a râului
Piața Națiunii în anul 1929 la terminarea lucrărilor de acoperire a podului de pe Dâmbovița (Credit foto: ROMPRES / FOTO)

Construit în 1934, planșeul de beton de la Piața Unirii se află azi în risc de prăbușire. Să nu credeți că este o simplă farfurie pe care stau Piața și Parcul de la Unirii. De fapt, planșeul este un pod peste canalul Dâmbovița și traversează o parte din parc pe diagonală.

Atunci când a fost construit, făcea parte dintr-un plan al viitorului pentru a acoperi Dâmbovița în totalitate. Proiectul a fost demarat de primarul Dem. I. Dobrescu și a fost continuat de primarul Alexandru G. Donescu.

Planșeul peste Dâmbovița începe din zona Hanului lui Manuc, chiar în dreptul străzii Căldărari, acolo unde intră râul în subteran și se termină unde apa iese la suprafață, la intersecția dintre Bulevardul Unirii cu Bulevardul Dimitrie Cantemir.

Azi, conform expertizelor făcute de autorități, planșeul de la Unirii se află într-o „stare tehnică nesatisfăcătoare”: are degradări severe, ba chiar și stalactite, defecte și infiltrații, și trebuie refăcut urgent pentru că riscă să se prăbușească.

În viitorul apropiat ar urma să înceapă lucrările de decopertare, iar lucrările de la Piața Unirii vor fi făcute în etape, astfel încât centrul orașului să nu fie blocat.

Citește, pe B365.ro, povestea planșeului de beton de la Unirii, recuperată cu ajutorul arhitectului Alexandru Panaitescu, care a făcut parte din echipa de proiectare a metroului bucureștean. Un documentar realizat de jurnalista Antoaneta Dohotariu.

INTERVIURILE HotNews.ro