Sari direct la conținut

VIDEO PARIS 2024. Experimentul spectaculos prin care arena în care va înota David Popovici a fost reconvertită din cea mai mare sală pentru spectacole a Europei în bazin-stadion olimpic cu 20.000 de locuri

HotNews.ro
VIDEO PARIS 2024. Experimentul spectaculos prin care arena în care va înota David Popovici a fost reconvertită din cea mai mare sală pentru spectacole a Europei în bazin-stadion olimpic cu 20.000 de locuri
Evenimente în La Defense Arena: concert al cântăreței Pink, iunie 2023, meci de rugby Racing 92 vs Clermont, martie 2024 și proba de 200m liber, iulie 2024. Surse foto: Profimedia și Shutterstock

Paris La Defense Arena din Nanterre fusese folosită ca sală de concerte de The Rolling Stones, Taylor Swift sau Paul McCartney și ca stadion de rugby. Dar pentru că a fost de la început gândită modern, modular s-a putut transforma în ceva nemaivăzut în istoria olimpică. 

Baza de natație La Defense a fost supranumită de către presa franceză, „bazinul cu spectatori de fotbal”, datorită atmosferei copleșitoare, exersată mai ales după ce francezul Leon Marchand a înotat duminică seară în serii la proba de 400 de metri mixt.

Arena l-a impresionat și pe David Popovici. Întrebat cum e publicul, el s-a oprit și, chiar în momentul uralelor pentru Marchand, a arătat simbolic către tribune, după cum a relatat de la Paris ziarista Roxana Fleșeru pentru Gazeta Sporturilor. 

La Defense este, cu adevărat, o scenă unică în istoria Jocurilor Olimpice. Una în care se juca rugby și aveau loc concerte. Cum s-a ajuns să fie reconvertită în arena de care se leagă speranțele primei noastre medalii olimpice de la Paris?

S-au decis să nu facă o arenă gigantică nouă, greu de rentabilizat apoi

Organizatorii Jocurilor pariziene 2024 au promis că vor avea o jumătate din „amprenta de carbon” a jocurilor de la Londra din 2012. Pentru asta a fost nevoie să iasă din logica tradițională. 

„Soluțiile utilizate în trecut pentru alte ediții de JO, cum ar fi construirea de noi infrastructuri masive, s-au dovedit dificile pe termen lung. Asta din cauza complexității rentabilizării acestui nou spațiu după Jocurile Olimpice”, a relatat siteul Inside the games. Paris 2024 a optat pentru reconversia spațiilor existente, iar natația a fost una dintre provocări.

„În trecut, piscinele olimpice cu o capacitate de 15.000 de persoane au devenit elefanți albi pentru că erau prea mari. Ne-am gândit să construim un bazin cu o secțiune detașabilă, dar era prea scump”, a explicat Denis Navizet, director de evenimente la arena Paris La Defense, pentru presă. 

În memoria oamenilor, dar și a bugetelor publice ale orașelor, stăruiau imaginile cu decăderea arenelor construite special pentru Jocurile Olimpice, unele dintre ele degradate.  

Structura modulară, multifuncțională a Arenei La Defense, gândită bine de la început, a fost salvarea.

Are cel mai mare ecran interactiv din lume: cât 7 terenuri de tenis

Arena La Defense și-a deschis porțile pentru prima dată în 2017 și are un design modern iconic, grație arhitectului Christian de Portzamparc. 

Are cel mai mare ecran interactiv din lume, cu o tehnologie inovatoare și o suprafață de afișare de 1.400 mp (echivalentul a șapte terenuri de tenis).

„Arena Paris La Defense din Nanterre este o instalație cu adevărat excepțională din punct de vedere al dimensiunii, capacității și tehnologiei: 13 km de tribune, un cadru de 5.500 de tone și 28.632 mp de terenuri și terenuri”, a scris siteul Inside the games.

Până la Jocuri, primise deja peste două milioane de spectatori de la deschiderea sa, cu spectacole ale celor mai mari artiști internaționali, convenții și seminarii, precum și meciurile de rugby ale echipei Racing 92.

Acum, după succesul enorm al competiției de natație, „înotul pe stadioane devine o regulă”, scrie agenția Associated Press.

INTERVIURILE HotNews.ro