Sari direct la conținut

Șefa PAID, despre lipsa asigurării a mii de locuințe afectate de inundații în Vaslui și Galați: Primăriile ar trebui să recurgă și la amenzi

HotNews.ro
Case afectate de inundații în Galați
Zeci de case inundate în localitatile Pechea si Slobozia Conachi, jud. Galati / Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu Iordachi

În jur de 7.000 de locuințe au fost afectate luna trecută de inundațiile din județele Vaslui și Galați, pentru care s-au deschis doar 438 de dosare de daună, a atenționat marți, Nicoleta Radu, directorul general al PAID, societatea care emite asigurările obligatorii de locuințe împotriva inundațiilor, cutremurului și alunecărilor de teren. Aceasta a făcut un apel la autoritățile locale care ar trebui să informeze cetățenii și chiar să recurgă la amenzi, potrivit legii.

  • Asigurarea locuințelor împotriva inundațiilor, cutremurelor și alunecărilor de teren (asigurarea PAD) este obligatorie conform Legii 260/2008. Costul anual este de 130 de lei pentru clădirile construite din materiale durabile și 50 de lei pentru locuințele din chirpici sau paiantă.
  • Proprietarii care plătesc aceste sume pot primi despăgubiri de maxim 100.000 de lei pentru prima categorie de locuințe, respectiv 50.000 pentru cea de-a doua, dacă locuințele sunt afectate de cele trei fenomene ale naturii.
  • În teorie, amenda pentru neasigurarea obligatorie a locuinței este între 100 și 500 de lei. În practică, însă, până acum nu a fost aplicată nicio amendă. Cei care trebuie să aplice sancțiunea sunt primarii, care, însă, au nevoie de voturile oamenilor și se feresc să fie personaje negative.

Șefa PAID: Am plătit deja un milion de euro. Noi suntem pregătiți

  • „Zonele din Moldova sunt cele mai afectate de când știm noi. Avem în aceste județe 6000-7000 de locuințe afectate, din care avem deschise la PAID doar 438 de dosare de dauna, deci un număr extraordionar de mic de dosare.
  • Pentru aceste dosare totuși avem constituite rezerve în companie de 4 milioane de euro. Am platit deja un milion de euro.
  • Am platit primul dosar de daună chiar în 48 de ore de la deschidere, am plătit primele dosare cu dauna totală, deci case distruse în totalitate. Din punctul acesta de vedere noi suntem pregatiți”, a declarat Nicoleta Radu în cadrul unui eveniment organizat de DC Media Group.

Doar 10 din 100 de case sunt asigurate împotriva inundațiilor în astfel de zone

Aceasta a subliniat însă că foarte puține locuințe au asigurarea obligatorie PAD împotriva inundațiilor, cutremurului și alunecărilor de teren.

  • „Din pacate rămân foarte mulți cetățeni care nu vor avea o locuința refacută după aceste evenimente tocmai pentru că în aceste zone avem grade de cuprindere (n.a în asigurare) de 5-7% uneori 10% în cel mai fericit caz.
  • Întrebarea mea este una retorică: oare autoritățile locale nu știu ca zonele acelea sunt expuse riscurilor naturale? Nu înțeleg beneficiile unei protecții financiare a oamenilor în caz de evenimente majore? Ce vom face cu oamenii care vor rămâne fără locuințe?”, a spus șefa PAID.

Aceasta a subliniat că deși Statul acordă ajutoare de urgență după astfel de calamități, fondurile nu sunt suficiente pentru refacerea locuințelor.

O asigurare obligatorie (PAD) împotriva celor trei riscuri naturale costa 50 de lei pe an pentru locuințele din chirpici, pentru care proprietarii pot primi o despăgubire de maxim 50.000 de lei în cazul unui dezastru, sau 130 de lei/an pentru locuințele din materiale mai rezistente, pentru care despăgubirea maximă poate ajunge la 100.000 de lei.

„Autoritățile ar trebui să informeze cetățenii, chiar să recurgă și la amenzi”

Nicoleta Radu a punctat că sistemul asigurării obligatorii a locuințelor are la bază un parteneriat public-privat, în care autoritățile locale au un rol important, inclusiv de a sancționa proprietarii de locuințe care nu își încheie aceste asigurări.

  • „Autoritățile locale ar trebui să informeze cetățenii despre beneficiile acestei asigurări și, mă rog, în cazul în care lucrurile nu se întâmplă chiar atât de bine, chiar să recurgă și la amenzi.
  • Desigur nu amenzile sunt lucrul care ne interesează pe noi cel mai mult. Pe noi ne interesează să avem o Românie cât mai asigurată și dacă se poate oamenii să-și cumpere asigurări în deplina cunoștință de cauză”, a spus directorul general al PAID.

Aceasta a concluzionat că este nevoie de un efort din partea tuturor, a asigurătorilor pe de o parte, dar a subliniat că fără implicarea autorităților de la nivel central până la cel local nu se va putea obține un grad mulțumitor de cuprindere în asigurare.

INTERVIURILE HotNews.ro