Acuzații de terorism, o luare de ostatici și o demisie la nivel înalt: Povestea unuia dintre cele mai controversate Premii Nobel din istorie

Un laureat acuzat de terorism, un membru al juriului care demisionează, o luare de ostatici cu un deznodământ sângeros: dintre toate Premiile Nobel pentru Pace, cel acordat în urmă cu 30 de ani a fost unul dintre cele care au stârnit cele mai multe controverse, scrie agenția AFP, citată de Agerpres.

Vinerea aceasta Comitetul Nobel a anunțat că a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace din 2024 organizației japoneze Nihon Hidankyo, alcătuită din supraviețuitori ai bombardamentelor nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, „pentru eforturile sale de a obține o lume liberă de arme nucleare și pentru că a demonstrat, prin mărturii directe, că armele nucleare nu trebuie folosite niciodată din nou”.

Cu aproape 30 de ani în urmă, pe 14 octombrie 1994, Comitetul Nobel anunța ceea ce avea să devină una dintre cele mai controversate decizii ale sale. Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat în anul respectiv lui Yasser Arafat, liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), premierului israelian Shimon Peres și ministrului său de externe, Yitzhak Rabin, „pentru eforturile lor de a se ajunge la pace în Orientul Mijlociu”.

O soluţie negociată la spinoasa problemă israeliano-palestiniană părea în sfârșit palpabilă.

„Domnii Arafat, Peres şi Rabin au avut o contribuţie substanţială la un proces istoric prin care pacea şi cooperarea pot înlocui războiul şi ura”, sublinia atunci Comitetul Nobel.

O speranță efemeră pentru pace în Orientul Mijlociu

Trei decenii mai târziu, războiul continuă să se facă auzit în Orientul Mijlociu, provocând zeci de mii de morţi, iar întreaga regiune ameninţă să izbucnească în flăcări din cauza luptelor între Israel şi islamiştii din Hamas şi Hezbollah, susţinuţi de Iran.

Cu 30 de ani în urmă, imediat după ce a fost anunţat Nobelul pentru Pace, lucrurile au început să meargă prost: alegerea laureaţilor, în special a lui Yasser Arafat, dar şi momentul au fost puternic criticate.

La o oră de la atribuirea premiului, unul dintre cei cinci membri ai comitetului Nobel, Kare Kristiansen, cofondatorul grupului Prietenii Israelului din Parlamentul norvegian, demisionează.

„Trecutul domnului Arafat este prea marcat de violenţă, terorism şi sânge” pentru a fi demn de Nobel, sublinia fostul deputat creştin-democrat care, câţiva ani mai târziu, va solicita – în zadar – „scuze” din partea comitetului Nobel.

Ca lider al OLP, Yasser Arafat era atunci simbolul rezistenței față de ocupaţia israeliană, inclusiv expresia violentă a acestei rezistenţe, care s-a tradus prin atacuri nediscriminatorii, chiar dacă bărbatul cu keffyieh, care a murit în 2004, s-a distanțat public de terorism.

O răpire sângeroasă cu ostatici în ziua decernării Premiului Nobel pentru Pace

Pe 14 octombrie 1994, șeful diplomației israeliene Yitzhak Rabin este închis în biroul lui: trebuie să gestioneze o criză provocată de răpirea unui soldat israelian de către membri ai Hamas.

În aceeaşi seară, armata israeliană atacă o casă din Cisiordania ocupată: ostaticul este găsit mort, ofiţerul care conducea operaţiunea moare, precum şi trei răpitori.

Ministrul israelian mărturiseşte că ar fi „preferat ca cei doi soldaţi ucişi să fie în viaţă şi să nu primească acest premiu” Nobel.

El însuşi avea să fie asasinat un an mai târziu de un tânăr extremist evreu.

Cât despre Shimon Peres, prezenţa sa în guvernul lui Ariel Sharon în timpul unei ofensive israeliene în Cisiordania, în 2002, îi va determina pe mai mulţi membri ai comitetului Nobel să regrete că i-a fost acordat premiul pentru pace. A murit în 2016.

31 de ani de la un moment simbolic pentru pace

Negociate în cel mai mare secret în capitala Norvegiei, Acordurile de la Oslo au fost semnate pe 13 septembrie 1993 de Arafat şi Rabin cu ocazia unei strângeri istorice de mână în faţa lui Bill Clinton, pe gazonul Casei Albe.

Ele pecetluiesc recunoaşterea reciprocă între Israel şi OLP şi pun bazele unei autonomii palestiniene pentru cinci ani cu un obiectiv implicit în vizor: crearea unui stat independent.

Dar au „numeroase slăbiciuni structurale”, a notat Jorgen Jensehaugen, cercetător la Institutul de cercetări pentru pace din Oslo (Prio), la o recentă masă rotundă.

Niciunul dintre elementele cheie ale conflictului israeliano-palestinian – graniţele definitive ale teritoriilor israelian şi palestinian, soarta Ierusalimului de Est, viitorul refugiaţilor palestinieni, problema coloniilor israeliene – nu este tranşat definitiv în text.

„Acordurile de la Oslo nu sunt acorduri de pace”, rezumă Jensehaugen.

„Sunt o declaraţie de principii (…) şi un calendar” care „ar trebui să ducă la un acord de pace”, dar care „se prăbuşeşte” sub greutatea evenimentelor, adaugă el: asasinarea lui Yitzhak Rabin, venirea la putere deja în 1996 a lui Benjamin Netanyahu, ostil procesului de pace, atentatele sinucigaşe ale Hamas.

Ca alegorie a unei păci evazive, directorul Institutului Nobel de la acea vreme, Geir Lundestad, a relatat că, înainte de a-i conduce la banchetul Nobel, i-a găsit pe Yasser Arafat şi „o mare parte a conducerii OLP” absorbiţi în vizionarea unui episod din Tom şi Jerry, acel motan stângaci care inevitabil eşuează să-l prindă pe şoarece.