Andrei Ujica, despre deviza "amuzati-va!" a lui Napoleon al III-lea: Noi traim inca in societatea amuzamentului. Berlusconi, Sarkozy si cei de pe la noi sunt descendenti, in varianta televizoarelor "trash", ai lui Napoleon al III-lea

​”Societatea veche considera razboiul drept realitatea superioara”. In secolul al XIX-lea incepe pacifismul, incepe noua morala: „Fiecare soldat mort e un client in minus” – a explicat Andrei Ujica, regizorul „Autobiografiei lui Nicolae Ceausescu”, in cadrul conferintei „De la document la fictiune si inapoi”, desfasurata ieri la BCU, in cadrul seriei de evenimente „Cultura bate criza”. „Ce s-a intamplat in 1989 e cel mai mare faliment al gandirii filosofice si al discursului intelectual din toata istoria omenirii”. Vinovatii? „Suntem obisnuiti sa credem ca secolul XX a fost populat de niste oameni foarte draguti si minunati. Niste monstri au cazut din cer – nici nu te asteptai – si i-au transformat pe toti in victime”.

Stanga-dreapta – concepte inoperante. Nevoia pentru o noua sinteza psiho-istorica

Ce s-a intamplat in 1989 e cel mai mare faliment al gandirii filosofice si al discursului intelectual din toata istoria omenirii.

Andrei Ujica

„Ce ar fi daca ne-am gandi ca notiunile fundamentale cu care suntem obisnuiti sa operam, referitoare la secolul XX (stanga, dreapta, eros, tanatos), le-am pune sub semnul intrebarii si ne-am gandi ca nu sunt operante?

Atunci ar trebui sa incercam sa gasim radacinile acestei blocari terminologice. Ce ne-a atras atentia asupra ei? Pur si simplu implozia ultimei ideologii utopice iesite din iluminism, adica a marxismului in 1989. N-ar trebuit multa vreme, sau ar trebui putin bun simt reflexiv, ca sa iti dai seama ca ce s-a intamplat in 1989 e cel mai mare faliment al gandirii filosofice si al discursului intelectual din toata istoria omenirii. Asta merge pana acolo incat discursul filosofic (ca forta constitutiva a unui model al viitorului) este discreditat pentru o perioada nedeterminata de timp. De la Platon pana dupa iluminism, filozofii au visat ca daca o sa ajunga la putere, o sa rezolve in sfarsit nedreptatile lumii. Ce s-a intamplat? S-a intamplat pe dos!

Acest esec are in mod sigur si o componenta psihologica. Daca ne gandeam mai aproape la ce s-a intamplat intre iluminism si secolul XIX, cand s-au constituit operele scrise din care a iesit ideologia secolului XX (in speta marxismul – a avut o aparatura teoretica mai larga si a dominat discursul intelectual al unui intreg secol; nazismul a fost un accident penibil, o criza de aroganta deplasata a unei natiuni intarziate).”

De ce era marxismul sortit esecului

„Daca e sa privim radacinile psihologice ale fenomenului, o sa observam ca unul dintre motivele pentru care aceasta constructie era sortita esecului tine de calitatea autoriala. Era, la urma urmei, cartea unui autor, a unui singur om, care a avut impresia ca poate scrie o noua biblie, care sa modeleze lumea pentru totdeauna. Tot ceea ce a decurs dup-aceea, a fost o serie intreaga de multiplicare a acestei calitati autoriale”.

O noua sinteza istorica: de la Shakespeare la Napoleon

„Toata lumea a inteles: cu Freud nu am ajuns niciunde, deci trebuie chestionate altfel lucrurile.

Daca ne intoarcem in istorie si incercam unde se poate gasi o filiatie de autori importanti care au propus o sinteza psiho-istorica, o sa observam ca primul dintre ei a fost un literat, probabil cel mai mare din toate timpurile: Shakespeare.

De la Platon pana dupa iluminism, filozofii au visat ca daca o sa ajunga la putere, o sa rezolve in sfarsit nedreptatile lumii. Ce s-a intamplat? S-a intamplat pe dos!

Andrei Ujica

In piesa lui de teatru despre moartea Lucretiei, face o analiza fara egal a consecintelor calitatii mimetice si a incarcaturilor emotionale ca motive declansatoare de istorie.

Ne aflam in Italia antica, Roma ca atare era un oras de pastori si de agricultori, aristocratia era etrusta. Un rege etrusc, care isi afla resedinta intr-un orasel la vreo 30 de km de Roma, dintr-un exces de aroganta, s-a lasat starnit de faptul ca in garda lui avea un ofiter din Roma care se lauda mereu de frumusetea si virtutile nevestei lui. Regele a fost starnit si atunci s-a dus la Lucretia si o santajeaza: daca nu se culca cu el, atunci are s-o violeze, are s-o omoare si o sa puna in pat, langa ea, cadavrul unui sclav, incat sa o dezonoreze pentru toate timpurile. Ea accepta, dupa care povesteste familiei ei ce s-a intamplat si se sinucide. Romanilor li se urca sangele la cap si se duc si spun tuturor, orasul pune mana pe arme si pleaca 30 de km mai incolo, il izgoneste pe regele etrusc. E prima expansiune a Romei – asa incepe Imperiul Roman – si se infiinteaza Republica (va domni 500 de ani, pana la Cezar).

Deci inceputul istoriei europene moderne are loc dintr-un afect, dintr-un impuls biologic foarte precis, o razbunare din cauza mandriei. Shakespeare intelege lucrul asta si scrie piesa care aproape ca este de debut (prima fusese lipsita de importanta). Prin toata opera lui face o demonstratie practica prin ce inseamna psiho-istorie.

Urmeaza in istoria umanista Machiavelli, care a inteles ce e fundamental pentru intelegerea rolului psihologiei in constituirea istoriei luat din perspectiva, dinspre mecanismele puterii asupra acestui lucru.

Inceputul istoriei europene moderne are loc dintr-un afect, dintr-un impuls biologic foarte precis, o razbunare din cauza mandriei.

Andrei Ujica

Al treilea nume esential este Vico, prin imensul lui tratat „Scientia Nova”, un raspuns si o scriere polemica fata de cartezianism. El are o premonitie a devierilor periculoase din cauza unui exces de abstractiune care pot devia din cartazianism si care atrage atentia ca lucrurile o iau intr-o directie cu totul nedorita. A urmat, in cartografia stiintelor umaniste pe care o deseneaza Vico, harta universitatilor noastre de astazi. Ea sta la baza invatamantului umanist modern.

Si ultimul din aceasta linie este chiar un practician al puterii, al psiho-istoriei: Napoleon, care si-a construit intreaga lui sfera de actiune pe o citire psihologica a hartii puterii”.

De la „imbogatiti-va!” la „amuzati-va!”

„Dupa Napoleon, in timpul lui Louis Filip, atunci cand regele a dat deviza pe care o suta si ceva de ani mai tarziu a dat-o si Deng Xiaoping („imbogatiti-va!”) si cand se trece de la societatea ierarhica la cea de consum, se face si o tranzitie. E o schimbare de paradigma in ceea ce priveste morala, coordonata biologica fundamentala a unei societati.

Louis Filip nu poate fi gandit decat impreuna cu urmatoarea treapta: Napoleon al III-lea, care spune „amuzati-va!” Noi traim inca in aceeasi epoca, cu intreruperea celor doua razboaie mondiale. Noi suntem in plin amuzament, in societatea amuzamentului. Berlusconi, Sarkozy, cei de pe la noi sunt descendenti, in varianta televizoarelor „trash”, ai lui Napoleon al III-lea.

Apoi se face schimbarea de paradigma psihologica a unei societati care era bazata pe un codex traditional de onoare (cea care vine din Imperiul Roman, cu faptul ca anumite umiliri si jigniri nu pot fi lasate fara razbunare).”

Razboiul – o realitate superioara a societatii traditionale

„Cum se construise aceasta societate? Societatea veche (traditionala) considera razboiul drept realitatea superioara. Ca atare, pentru un barbat, gestul moral suprem era sa cada eroic pe campul de lupta: pentru tara lui, pentru regele lui, pentru credinta lui. Deci era o societate in care nu viata si protectia vietii stateau in varful ierarhiei, ci onoarea, moartea eroica.

Era o societate organizata in asa fel incat clasele de jos nu puteau cere satisfactie, nu aveau acces la codul de morale. Unul din mobilurile psihologice ale Revolutiei Franceze si ale Declaratiei Universale ale Drepturilor Omului a constat si in faptul acesta: era accesul la codul superior al moralei. Oamenii nu mai voiau sa accepte un stadiu inferior, in care ei nu puteau provoca pe celalalt la duel daca au fost jigniti.

Manifestul Partidului Comunist este un apel la crima inca din prima propozitie.

Andrei Ujica

Din punct de vedere psihologic, tonele de resentiment care s-au acumulat in ceea ce a generat marxismul vine din aceasta directie. Generatii intregi de umiliti care nu puteau sa aiba satisfactii.

Din acest resentiment acumulat au izbucnit apoi revolutiile comuniste, cu o infernala violenta, mai ales in scrierile programatice: Manifestul Partidului Comunist este un apel la crima inca din prima propozitie. Cine citeste decretele Terorii Rosii a lui Lenin (din 1918) i se ridica parul in cap. Cum ar fi la film: interzis persoanelor sub 18 ani: „n-o sa ne oprim pana cand cutare n-o sa fie spanzurat de propriile lui mate” si lucruri de genul asta.

Pacifismul si nevoia de cat mai multi consumatori

„Daca ne intoarcem la mijlocul secolului XIX, la schimbarea paradigmei morale, vedem ca burghezia pusese mana complet pe putere, detronase aristocratia.

Fiecare soldat mort e un client in minus. Si ca atare se rastoarna paradigma si incepe pacifismul, incepe noua morala.

Andrei Ujica

Codul aristocratic era fundamentat pe faptul ca expansiunea era imperios necesara. Cu cat aveai mai mult pamant, erau mai multe sanse sa se domoleasca foamea, deci sa fie destula hrana. Problema lumii vechi era sa produca destula mancare. In acest raport, razboiul era realitatea superioara.

In secolul XIX, cand productia industriala devina preponderenta in societate, se schimba lucrurile. Deodata, piata are nevoie de cat mai multi oameni care sa cumpere aceste produse. Fiecare soldat mort e un client in minus. Si ca atare se rastoarna paradigma si incepe pacifismul, incepe noua morala. Ca valoare suprema este declarata viata si e nevoie de cat mai multi consumatori”.

Cine poarta vina pentru crimele secolului XX

Erorile de gandire ale dictatorilor. „Dintr-o perspectiva aflata in afara moralei, situatia bizara in care s-au aflat dictatorii care au napastuit secolul XX (Lenin, Hitler) e ca ei au fost formati educati, formati, nascuti inca in lumea veche, in care razboiul era realitatea superioara. Ei au optat, in mod fundamentalist si fanatic, pentru o utopie pentru care erau in stare sa faca orice sacrificii.

In mintea lor s-a petrecut urmatoarea deraiere: au avut impresia ca mai e nevoie o singura data de mari sacrificii de vieti omenesti, fie pe taramul luptei de clasa, fie al epurarii rasiale, pentru ca apoi ei sa fie vizionarii si eroii mesianici care isi duc natiunile lor intr-o lume a pacii eterne. Dintr-o perspectiva amorala, acesti indivizi au fost victimele unei erori de gandire, facuta posibila de niste carti, care pacatuiau prin exces de vanitate autoriala”.

Vina colectiva. „In discutia moralei istorice, campul se largeste. Vina nu dispare, nu se relativizeaza, dar se imparte mai corect. Suntem obisnuiti sa credem ca secolul XX a fost populat de niste oameni foarte draguti si minunati. Niste monstri au cazut din cer, nici nu te asteptai, si i-au transformat pe toti in victime. Si nimeni nu avea nici un fel de vina… Intr-adevar, unii au fost victime, dar sunt nenumarati membri ai acelorasi natiuni care nu au fost decat victime partiale: au participat, au fost oportunisti, au fost duplicitari, au avut intreruperi. Lucrurile sunt mult mai complexe.

„Trebuie discutata si vina ideologica. Un lucru care pana acum a fost tabuizat. In cultura europeana moderna, cu libertatea cuvantului (toate lucrurile astea sunt intangibile), este aproape interzis sa te gandesti care e vina filozofului care sta la baza acestei intregi constructii.

Cred ca lucrurile acestea sunt esentiale, altfel ramanem prizonieri, pana la sfarsitul biografiilor noastre, ai unor fantasme ale secolului XX, care a fost un secol nereusit din cele mai multe puncte de vedere”.