Autobiografia lui Nicolae Ceausescu si fascinatia de tip meduza a dictatorului roman: "Pe toti pe care ii privea, ii ucidea. Un singur om i-a scapat"

​”Ceausescu credea ca toata lumea se uita la el. De fapt, se uitau la el doar cei care erau obligati sa se uite. In film e extraordinar ca ne infatiseaza aceasta ciudata lume, in care un mascat se uita la alte personaje mascate, care ii intorc privirea de masca. Este o lume de masti”, a spus Sorin Alexandrescu, critic si istoric literar, despre filmul Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, in cadrul unei intalniri care l-a avut ca invitat pe regizorul Andrei Ujica.

„Exista o anumita atitudine a romanilor mai putin fata de filmul Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, mai degraba fata de personajul din film: o oroare totala, ideea ca e un trecut la care nu trebuie sa ne intoarcem, nici macar vizual. Tot noul val cinematografic romanesc porneste din acea lume dementa ceausista si sunt reactii la acea lume, dar Andrei Ujica e primul care vine cu un film de aceasta factura si prezinta faptele”.

Cum este construit filmul

„Fragmentele din documentare fac un documentar? Nu, de aceea cred ca tocmai aici este saltul extraordinar pe care il face filmul, de la tesatoria de fapte. Este lumea cum a vazut-o Ceausescu, dar asta nu inseamna ca este lumea din timpul lui Ceausescu. Cum a vazut-o el? Prin parbrizul masinilor, prin elicopter… Ceausescu credea ca toata lumea se uita la el. De fapt, se uitau la el doar cei care erau obligati sa se uite. In film e extraordinar ca ne infatiseaza aceasta ciudata lume, in care un mascat se uita la alte personaje mascate, care ii intorc privirea de masca. Este o lume de masti.

Aceasta privire in oglinda este campul din care iese o oroare. Pentru ca nimeni nu putea sa il infrunte sau sa intoarca privirea. Singurul care il infrunta este Parvulescu, in celebrul Congres al XII-lea al PCR. Este insa fluierat, injurat de toata lumea, el ramane drept, cu o demnitate extraordinara, apoi dispare in fundal. Filmul documentar nu ne spune ce s-a intamplat, desi stim ca a fost luat chiar de acolo de Securitate, la strigatele consoartei [Elena Ceausescu, n.r.]: „scoateti-l de aici!”.

Romanii au fost ultimii care l-au dat jos pe dictatorul lor, in raport cu toate celelalte tari. Aceasta vina a cui este? Filmul nu ii concepe pe vinovati, ci arata oameni lipsiti de personalitate, oameni „inumanizati”.”

Ce concluzii putem trage din film

„Am impresia ca primul modul in care care incepe si sfarseste filmul (cu aceeasi scena, dar adaugand cateva fraze), Andrei Ujica a facut ceea ce se spune ca se intampla in ultimele momente de dinainte de moarte, cand cel care moare isi revede intreaga viata. Ceausescu nu a inteles niciodata ca a gresit.

Sunt momente de tacere absoluta in care personajele se misca, gesticuleaza, dar nu le auzim. Si momente in care este discursul oficial. Cu alte cuvinte, la limba de lemn ceausista nu se opune nici un alt limbaj, ci doar tacere. Dar tacerea este tacerea tuturor. Ca si cum brusc nu se mai aude vocea strigoiului.

Acest film nu este despre fictiune, nici despre realitate, ci despre frictiune, cu R de la Realitate, care rupe fictiunea in doua. In acest film noi am ramas blocati. Nu stim daca am trait sau suntem arbitri ai acestor figuri.

Ceausescu a avut poate si aceasta fascinatie de tipul meduza: pe toti pe care ii privea, ii ucidea. Un singur om i-a scapat. In film, cand este la nu stiu ce adunare, apare Gorbaciov, il priveste razand pe Ceausescu, Ceausescu se uita urat la el, dar Gorbaciov, in mod ciudat, nu moare.