Bogdan Chirițoiu: Legislația RCA are probleme din cauza modificărilor din Parlament / Știm care sunt hibele. Nu e un mister ce schimbări trebuie făcute
Consiliul Concurenței nu are expertiză pe zona de reglementare în domeniul asigurărilor, însă legislaţia pe RCA are probleme pe care le ştim de ani de zile, iar unele dintre modificările aduse în Parlament au fost nefericite şi au condus la efecte nocive pe piaţă, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituției, conform Agerpres.
„Reglementatorul (ASF n.r.) ne-a spus acum un an şi ceva că sunt probleme la City Insurance. Acum ne spune că nici Euroins nu e suficient de bine capitalizată pentru riscurile pe care şi le asumă”, a spus el.
Potrivit acestuia, este o problemă de reglementare, o zonă în care noi nu avem expertiză.
„Nici eu, nici colegii mei din Consiliu nu putem să spunem cât capital ar fi trebuit să aibă City pentru riscurile pe care şi le-a asumat sau cât capital ar trebui sau ar fi trebuit să aibă Euroins pentru riscurile pe care şi le asumă. Nu putem din acest punct de vedere decât să acceptăm decizia reglementatorului”, explicat președintele Consiliului Concurenței.
- Ei au analizat, au constatat că Euroins n-are suficient capital, că nu respectă toate regulile şi i-au retras autorizaţia de funcţionare. Repet, e un subiect strict de reglementare, asupra cărora noi nu avem niciun fel de influenţă şi n-avem expertiză.
“Legislaţia de RCA are probleme pe care le ştim de ani de zile, nu sunt niciun fel de mister. Unele vin din modificări introduse în Parlament. Ultima dată când a fost discutată legea asigurărilor, a fost o Ordonanţă de Guvern în 2016, cred, la care noi am contribuit. Ea a suferit nişte modificări în Parlament, iar unele dintre acestea au fost nefericite şi au condus la efecte nocive pe piaţă”, a precizat Chiriţoiu.
Potrivit şefului autorităţii de concurenţă, e nevoie de voinţă pentru a corecta erorile din legislaţia pe RCA, existente la acest moment.
„Știm ce-i de făcut, ştim care sunt hibele în lege, trebuie doar să avem curajul să corectăm aceste hibe din lege. Nu e un mister ce schimbări trebuie făcute, trebuie doar să avem curajul să corectăm aceste erori. Consiliul a făcut propuneri pe zona asta. Undeva, crizele ajută să concentreze atenţia. Deci, eu sper că nu această nouă criză nefericită, cum e pentru consumatori, pentru şoferi, nu va fi irosită şi o vom folosi ca să corectăm, repet, lucrurile care ştim că sunt greşite în cadrul nostru de reglementare”, a spus Bogdan Chiriţoiu.