Bursa de pe Wall Street va depinde saptamana viitoare de statisticile privind inflatia
Volatilitatea bursei de pe Wall Street va depinde saptamana viitoare de doi indicatori importanti referitori la inflatia din Statele Unite, o crestere peste asteptari a acestora fiind posibil sa declanseze un nou val de scaderi ale actiunilor, potrivit analistilor intervievati de Reuters, scrie news.ro.
Daca indicele preturilor de consum pentru luna ianuarie, care va fi publicat miercuri de Departamentul Muncii, si indicele preturilor de productie, care va urma joi, vor depasi estimarile investitorilor, sunt probabile noi vanzari de actiuni.
Preturile de consum din Statele Unite au crescut in decembrie cu 2,1% in termeni anuali, iar estimarile arata ca indicatorul a ramas la acelasi nivel in ianuarie.
„Daca indicatorul va fi mai ridicat, acesta va creste incertitudinile, dar daca va fi sub estimari, randamentele obligatiunilor ar putea scadea, iar actiunile vor creste puternic”, a spus Jason Ware, director pentru investitii si economist sef la Albion Financial Group in Salt Lake City, Utah.
Piata de capital a devenit in aceasta luna extrem de sensibila la inflatie. Vanzarile de actiuni de la inceputul acestei saptamani au fost provocate in mare parte de datele lunare referitoare la piata muncii, publicate pe 2 februarie, care au aratat cea mai mare crestere anuala a venitului mediu pe ora de dupa iunie 2009.
Masurile recente de reducere a impozitelor, care ar putea stimula cresterea economica, perspectiva ca guvernul sa se imprumute mai mult pentru a finanta deficitul bugetar mai mare si majorarea salariilor au dus la cresterea randamentelor titlurilor Trezoreriei americane pe termen de 10 ani aproape de 3%, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani.
Atractivitatea actiunilor a scazut, iar investitorii se tem ca inflatia ridicata va obliga Rezerva Federala sa majoreze dobanzile pentru imprumuturile pe termen scurt intr-un ritm mai ridicat decat cel luat in calcul de pietele financiare in prezent.
Ingrijorarea investitorilor legata de inflatie este reflectata de datele firmei de servicii financiare Lipper, care arata ca fondurile investite in obligatiunile protejate de inflatie au atras plasamente de 859 de milioane de dolari pe ansamblul saptamanii, cele mai mari dupa noiembrie 2016.
Presedintele Rezervei Federale din New York, William Dudley, a declarat joi ca estimarea bancii centrale, care prevede trei majorari de dobanzi in acest an, „pare inca o prognoza foarte rezonabila”, dar a adaugat ca exista potential pentru mai multe masuri, daca economia va fi mai puternica.
Traderii anticipeaza ca exista o probabilitate de 84,5% ca Fed sa majoreze dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, la reuniunea din luna martie a institutiei, potrivit datelor Thomson Reuters.