Ce a răspuns Crin Antonescu, întrebat de care dintre contracandidații săi se teme cel mai mult în cursa pentru Cotroceni
Crin Antonescu, candidatul comun anunțat de coaliția PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale ce vor fi organizate anul viitor, a declarat luni că nu îi este frică de niciunul dintre eventualii săi oponenți în cursa pentru cea mai înaltă funcție din stat, precizând că „cine se teme de un anumit candidat e bine să nu intre într-o asemenea luptă”. De asemenea, el și-a exprimat speranța ca în noua campanie electorală să participe „oameni care au cât mai mult de spus și de oferit electoratului”, pentru ca românii să aibă pe cine să aleagă.
Întrebat, într-o intervenție telefonică la postul Digi24, cine este contracandidatul de care se teme cel mai mult, dintre cei care și-au anunțat până în prezent intenția de a intra în cursa pentru Cotroceni și care i-ar putea pune „probleme”, Crin Antonescu a răspuns: „Eu cred și sper că lupta, campania, dezbaterea aceasta în fața românilor, cu teme majore, nu are cum să fie altfel decât serioasă. În legătură cu temerea de un anumit candidat, eu cred că cine se teme de un anumit candidat e bine să nu intre într-o asemenea luptă. Eu cred că o asemenea luptă trebuie dusă cu fața și cu ochii doar către concetățeni, alături de ceilalți contracandidați. Evident, toți suntem atenți la ce spun ceilalți, la ce propun ceilalți, dar toți avem relație directă cu electoratul. Mie nu îmi e teamă de un anumit candidat.”
„Sper ca la startul acestei curse să se alinieze propuneri cât mai serioase, să se alinieze oameni care au cât mai mult de spus și de oferit electoratului, pentru ca acesta să aibă pe cine și ce să aleagă”, a punctat fostul lider al PNL.
Crin Antonescu a mai fost întrebat și cu cine crede că ar putea intra în finala prezidențială.
„După ultimele întâmplări, nu sunt nici expert, nici doritor în a face pronosticuri. Aș putea spune că, din punctul acesta de vedere, nu contează. Oricare dintre preoponenți, dacă eu mă voi califica în finală, va fi tratat cu respect, va fi tratat cu seriozitate și sper, sper ca să avem, încă din turul întâi, cât mai multe dezbateri publice între cei care dorim să cerem votul românilor. Dacă s-ar putea în fiecare zi (dezbatere cu toți candidații, n.r.), aș fi acolo”, a precizat candidatul comun al coaliției guvernamentale.
Crin Antonescu a afirmat în urmă cu câteva zile, la Euronews, că nu ar fi candidat din nou la funcția de președinte al României „dacă ar fi înviat Brătianu”. În ce privește activitatea sa din ultimul deceniu, Antonescu a precizat că a lucrat la două cărți, dintre care una este în stadiu avansat și ar putea fi publicată în cursul anului viitor.
Pe 27 decembrie, el a relatat, la Antena 3, circumstanțele în care a fost invitat să devină candidatul comun al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 2025. Potrivit fostului președinte PNL, primul care l-a contactat a fost Kelemen Hunor, liderul UDMR. „Primul, propriu zis, dintre cei trei lideri preşedinţi ai formaţiunilor (care a sunat pentru a discuta despre candidatură – n.r.), a fost, da, Kelemen Hunor (…) El a fost primul care m-a întrebat dacă nu vreau să revăd nişte vechi prieteni. Eram la Bruxelles. Eu, toţi aceşti ani, departe de politică, în sensul activităţii politice, altfel totdeauna am urmărit cu interes, deci eu nu am avut, până în dimineaţa zilei de 25 noiembrie ideea că s-ar putea pune această problemă în legătură cu mine”, a precizat Crin Antonescu.
Întrebat, în aceeași emisiune de la Antena 3, cu cine a votat în primul tur al alegerilor prezidențiale, fostul lider al PNL a refuzat să dea un răspuns clar, limitându-se să spună că nu l-a votat pe Călin Georgescu. La parlamentare, Crin Antonescu a votat la Bruxelles, motiv pentru care nu a putut să voteze PNL decât la Senat, întrucât lista liberală pentru Camera Deputaților în diaspora a fost respinsă deoarece nu respecta prevederile legate de reprezentarea minimă a femeilor. „La Senat am votat cu PNL-ul, dar la Cameră am votat cu UDMR-ul, ca să dau un vot util. Nu aveam listă PNL, după cum ştiţi o disfuncţie birocratică, sper, a făcut să nu avem listă acolo, să nu aibă o listă PNL-ul. Celelalte partide despre care eu credeam că ar fi bine să intre în Parlament nu aveau nevoie, se punea problema, la un grad de prezenţă mare, că UDMR-ul ar putea fi la limită şi, cum eu consider UDMR-ul, fără a fi maghiar în vreun fel, îl consider o formaţiune serioasă, poate chiar cea mai serioasă, la momentul la care vorbim, în peisajul politic românesc, i-am votat”, a povestit el.