Ce ne așteaptă în 2023: estimările analiștilor. Unde va ajunge ROBOR
Reducerea puterii de cumpărare datorată inflației își va pune amprenta asupra consumului anul viitor, susține Adrian Codirlașu, vicepreședinte al Asociației CFA România.
În aceste condiții, spune el, și anticipațiile analiștilor CFA de creștere economică pentru anul 2023 s-au redus, acestea înregistrând o valoare de 1,3%.
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 90% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0279 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1021 lei pentru un euro.
Ei se așteaptă ca ROBOR la 3 luni să ajungă la 8,22% anul viitor (12 luni).
Deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2022: valoarea medie a anticipatiilor a scazut la 6,6%, iar pentru anul 2023 valoarea estimata este de 6,2%.
Datoria publică în PIB s-ar putea majora la 56% în următoarele 12 luni.
Guvernul a estimat pentru acest an un deficit bugetar de 5,74%, iar pentru 2023 de 4,4% din PIB. Creșterea economică pe care s-a construit bugetul este de 2,8%, iar inflația de 8% la finalul anului viitor.