CNSAS: intre Hristos si lichele (de Florian Bichir)

Ieri, Sfantul Sinod, prin vocea episcopului vicar patriarhal PS Vincentiu Ploiesteanu, a anuntat: „Colegiul CNSAS, prin verdictele sale sumare, pripite si tendentioase, nu poate, in starea si structura actuala, sa evalueze in mod nepartinitor, nepartinic si obiectiv activitatea clericilor ortodocsi din timpul dictaturii comuniste”.

Mai pe romaneste, nu ne intereseaza ce face CNSAS-ul. „Verdictele neclare de politie politica date de CNSAS nu au nicio valoare pentru BOR”, a spus raspicat si preotul Constantin Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei.

„Evenimentul zilei”, inclusiv subsemnatul, a militat din 1998, de pe vremea cand CNSAS nu visa ca va aparea pe lume, pentru necesitatea unei lustratii, inclusiv la nivelul cultelor.

Sau o lamurire definitiva si atat de necesara asupra relatiilor dintre culte si organele Securitatii. Sa fie ridicat acest val al calomniei privind „biserici colaborationiste” sau un cler care mima religiozitatea, avand in realitate grade.

Cu toate acestea, nu pot sa nu observ ca CNSAS a inceput cu stangul in ceea ce ei au denumit o deconspirare a ierarhiei. In primul rand au vorbit numai despre ortodocsi, ca si cum doar ei ar fi fost ingaduiti – ca acesta este termenul – sub regimul comunist. In al doilea rand au facut-o cu o superioritate deranjanta.

„Astazi s-ar putea sa parlim niste Berbecuti in sutane aurite!”, anunta Mircea Dinescu. Nimeni nu este mai presus de lege, dar acest subiect trebuie tratat cu un minim bun-simt si delicatete.

Nici nu erau invitati ierarhii la audieri, ca pe surse erau deja condamnati. La ce sa se mai duca la CNSAS? Sa fie filmati – incoltiti de reporteri si cameramani – precum borfasii de la DNA?

Evident ca au existat turnatori, iar cazul Mitropolitului Corneanu – publicat ieri de EVZ – este elocvent. Dar fiecare caz trebuie tratat aparte.

Sa nu uitam ca Biserica a fost, in timpul dictaturii comuniste, singura institutie care nu s-a identificat cu ideologia ateista de stat, „ceea ce a determinat din partea regimului ateu folosirea prin intermediul fostei Securitati a unor mijloace de presiune inimaginabile, inclusiv fortarea la cooperare si semnarea de angajamente”.

Daca nu intelegi drama, umilirea, tortura prin care au trecut unii dintre slujitorii ei – care poate au acceptat colaborarea in numele Supravietuirii Bisericii -, e greu sa-i convingi sa vina la o judecata. Lipsind aceste elemente, Biserica s-a simtit rastignita pentru a doua oara, s-a trezit din nou ca-n anii stalinismului.

Iar ca maxima reactie la ceea ce li se intampla trebuie amintit ca multi ierarhi care au primit verdictul de politie politica sunt intampinati cu aplauze. Pentru ca e la mintea cocosului ca Securitatea te cauta in doar doua cazuri: daca-l marturiseai pe Hristos, ori daca erai vreo lichea.

Finalul acestei inclestari era previzibil pentru ca nimeni nu a castigat vreun razboi cu Biserica. CNSAS merge mai departe nebagat in seama, iar Biserica si-a facut propria comisie…