Sari direct la conținut

Conflictul între generații. Cum a ajuns generația noastră să crească "fulgi de nea"

HotNews.ro
Familie, Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Familie, Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Expresii de genul „Pe vremea mea…“ ori „Copiii din ziua de azi…“ îți sunt cunoscute. Le-ai auzit, poate le-ai și folosit. Arată că există diferențe între cum am fost noi crescuți și cum ne creștem azi copiii. Aceste diferențe sunt adeseori numite drept „conflictul dintre generații“. Împreună cu un sociolog și un psiholog, vom încerca să înțelegem ce nevoi au copiii din ziua de azi și ce ar trebui să schimbăm în felul nostru de a-i crește.

Parentingul este un concept interesant – unul dintre puținele lucruri care poate fi atât de universal, dar atât de variat în același timp. Nu există manual și nicio rețetă perfectă pentru a fi părinte. Dorința comună a tuturor părinților este de a crește copii sănătoși și fericiți. Însă chiar dacă intenția este aceeași, metoda de a ajunge acolo variază în mare măsură de la o generație la alta, a educației și a altor factori care pot influența. Să aruncăm o privire la modul în care anumite stiluri de parenting au evoluat de-a lungul generațiilor pentru a înțelege de ce am fost crescuți altfel. Și, mai ales, cum ne creștem noi, părinții de acum, copiii.

Ce este o generație?

Sociologii grupează oamenii născuți într-o anumită perioadă în generații. Asta pentru că viețile lor au fost modelate de aceleași evenimente istorice și tragedii. Există multe tipuri de generații, însă, ca definiție, o generație reprezintă totalitatea oamenilor de aproximativ aceeași vârstă.

„Conflictele pe scară largă, dar și dezvoltările tehnologice, apariția în spațiul public a unor concepte științifice (de exemplu, structura ADN-ul a fost descrisă în 1953, tranzistorul a apărut în 1947) și propagarea lor în cultura de masă, mass-media și alfabetizarea continuă, accesul la produse și servicii de sănătate, la călătorii ș.a., au dus la crearea unor similitudini de atitudini și comportamente la unele cohorte (colectivitate a oamenilor care au trăit același eveniment demografic într-o perioadă) care i-a determinat pe unii analiști să se refere la tipologii de generații“, ne explică sociologul Radu Mălureanu.

Patru sunt generațiile care formează tabloul social global al momentului. Iată cum sunt descrise acestea de sociologul Radu Mălureanu:

Baby Boomers (interval aproximativ 1946–1960)

Numele vine de la explozia (boom-ul) de nașteri din Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial. Această generație a crescut în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial și a fost marcată de prosperitate economică și de cultura Rock ‘n’ Roll. Acești „boomers“ sunt prima generație din istoria omenirii care cresc și se dezvoltă într-un mediu social mai sigur. Ei au trăit în plin progres științific și tehnologic, cu acces la cultura de masă prin mass-media (televiziunea e un factor important), în plin consumerism (apariția și răspândirea supermaketului și a marilor centre comerciale), în „epoca vitezei“ când, cel puțin în lumea liberă, distanțele sunt parcurse în perioade scurte (progresul transportului aerian și accesibilitatea sa).

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTUL DESPRE MAME

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro