Sari direct la conținut

Cotidianul: Romanii descoperă neplata in rate

Cotidianul

Romanii se imprumută in neştire. Uriaşul potenţial al pieţei, apetitul persoanelor fizice de a se dota rapid cu bunuri de consum greu de „atins“ din cauza puterii scăzute de cumpărare au atras băncile comerciale, intermediarii, supermarketurile intr-o cursă nebunească de acaparare a clientelei.

Imprumutul fără avans, fără giranţi sau doar pe bază de buletin sint elemente la vedere ale unei evoluţii explozive. Creditul de consum a inregistrat creşteri spectaculoase.

La 1 iunie 2004, statistica arată că valoarea creditelor de consum contractate de persoanele fizice a fost de 2,2 miliarde euro, faţă de 31 decembrie 2003, cind era de 1,8 miliarde euro.

Creditele acordate in valută persoanelor fizice de băncile comerciale din Romania in primul semestru din 2004 au o valoare dublă faţă de cele contractate de firme de la aceleaşi bănci.

Tendinţa de creştere se menţine, in condiţiile in care romanii par a nu se gindi la costurile ulterioare, ci doar la beneficiile imediate ale ofertelor de cumpărare pe credit. „Atitudinea faţă de credit incă nu este cristalizată.

Consumatorul roman s-a indreptat astfel spre credite şi s-a angajat la cheltuieli dincolo de capacitatea reală de rambursare“, a declarat Radu Negrea, secretar general al Asociaţiei Romane a Băncilor (ARB), in cadrul seminarului „Creditul de consum – provocări pentru piaţa financiară“, organizat de Finmedia şi ARB.

„Există un număr destul de important de credite neperformante, dată fiind explozia indubitabilă a creditului de consum. Trebuie avut in vedere potenţialul de rambursare“, spune Radu Negrea.

15 mil. de euro – restanţele cumpărătorilor pe credit

In primul semestru din 2004, ce poate fi numit, din punct de vedere bancar, anul retailului, a crescut semnificativ numărul romanilor care se dovedesc incapabili să ramburseze la timp creditele de consum avansate.

Valoarea totală a creditelor restante a ajuns la 15 milioane de euro in perioada menţionată, faţă de 10 milioane de euro la sfirşitul anului trecut. Circa 16.000 de persoane fizice figurau, la 1 iunie 2004, potrivit statisticilor prezentate de Coface Intercredit, ca restanţiere la plată, creditul mediu contractat fiind in valoare de 500 de euro.

Creşterea cu 50% intr-o perioadă atit de scurtă este de natură să pună pe ginduri băncile şi societăţile de asigurări, instituţii implicate in procesul de creditare. Paguba se regăseşte in principal la societăţile de asigurări, care trebuie să plătească in locul rău-platnicilor.

Riscul de neplată ţine dobinzile sus

Rata de neperformanţă a creditelor contractate de persoane fizice, cu alte cuvinte valoarea creditelor nerambursate este, in acest moment de doar 1%, ceea ce nu reprezintă un procent ingrijorător pentru sistemul bancar, mai ales că băncile comerciale şi-au luat măsuri de acoperire a riscului de neplată.

Toate aceste măsuri se regăsesc in costul creditelor, sub forma diverselor comisioane. Riscul ridicat al pieţei creditului de consum ţine dobinzile şi comisioanele la un nivel peste cel considerat normal, mult superior ratei inflaţiei. De aici se ridică semne de intrebare asupra evoluţiei viitoare a creditelor de consum.

Pentru ca aceasta să semene cu cele din ţările vestice, este nevoie de proceduri, legislaţie şi de o maturizare a consumatorului roman in privinţa culturii economice.

Recuperarea creditelor este anevoioasă şi nerentabilă

Mulţi romani s-au indatorat fără să ţină cont de evenimente neplăcute – creşterea cursului valutar sau pierderea locului de muncă, iar băncile nu aveau posibilitatea de a se informa asupra creditelor angajate anterior de clienţi.

Recuperarea sumelor prin executare silită este anevoioasă şi nerentabilă, pentru că procedura este aceeaşi şi pentru credite de 10 milioane de dolari, şi pentru credite de 100 de dolari. In Romania nu există incă o piaţă second hand dezvoltată pentru a valorifica produsele recuperate.•

„Asociaţia recuperatorilor“ intră pe fir

Specialistul in colectarea creanţelor, o persoană fizică autorizată in recuperarea debitelor, nu figurează in Nomenclatorul meseriilor din Romania.

Recunoaşterea acestei ocupaţii este un scop principal al Asociaţiei colectorilor de creanţe comerciale, care are deja ca membri nume de răsunet din branşă – COFACE Intercredit, lider de piaţă in domeniul managementului riscului de credit.

Pină in aprilie 2005, asociaţia va crea şi va pune la dispoziţie „lista neagră“, o bază de date cu persoanele fizice debitoare, dar şi cu societăţile care nu-şi achită obligaţiile de plată faţă de furnizori.

Biroul de Credit inregistrează rău-platnicii

Biroul furnizează in două secunde informaţii despre orice creditor inregistrat.

Informaţiile sint colectate de la 16 bănci, care acoperă 70% din piaţa creditelor de consum. Prin introducerea codului numeric personal, ofiţerii de credit pot afla date despre creditul accesat anterior de solicitant, cu toate datele disponibile – tip, sumă acordată, sumă restantă, intirzieri la plată mai mari de 30 de zile.

Biroul de Credit gestionează in prezent 77.000 de conturi, dintre care 55.000 sint pentru credite de consum, şi a inaintat solicitanţilor peste 250.000 de rapoarte de credit. Directorul acestei instituţii este Şerban Epure.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro