Doi oameni de dreapta / Vulcanescu – criminalul de razboi martir, Noica – saracul nationalist fara Dumnezeu

​Numit criminal de razboi acum jumatate de secol, fara a fi inca reabilitat juridic si totusi imprumutand numele sau unei strazi din Bucuresti, vedeta in perioada interbelica, dansand balet la cele 130 de kilograme ale sale, fara un fundal sonor, in memoria lui Nae Ionescu, un om fara inclinatii hristice dar care a avut parte de un sfarsit martiric (aflat la Jilava, s-a „facut” pat pentru ca un coleg de celula sa se aseze) – acesta a fost Mircea Vulcanescu. O victima a „eticului gol”, conform gandirii lui Constantin Noica, caci, „sacrificandu-se pentru un om inferior lui, si-a irosit inzestrarea pe care o avea si a vaduvit cultura romana de cartile pe care le putea scrie”.

„Vulcanescu, crestineste vorbind, a murit in chip martiric, sacrificandu-se pentru un semen pe care Noica il considera inferior inzestrarii lui Vulcanescu”, a explicat Sorin Lavric, doctor in filosofie, cu ocazia celei de-a doua intalniri din seria de conferinte „Mircea Vulcanescu”, desfasurata saptamana aceasta la Clubul Taranului Roman. Evenimentul „Vulcanescu si Noica. Intre Cuvant si concept” a beneficiat si de prezenta Marioarei Vulcanescu, fiica lui Mircea Vulcanescu.

„Ideea lui Noica a fost ca Vulcanescu a fost victima eticului gol si ca, sacrificandu-se pentru un om inferior lui (s-a intins la Jilava, facandu-se pat pentru ca unul mai slab decat el sa se aseze pe el, sa reziste), si-a irosit inzestrarea pe care o avea si a vaduvit cultura romana de cartile pe care le putea scrie.

Noica spune ca orice om de exceptie trebuie sa fie egoist. Orice om trebuie sa traiasca pentru el, sa-si cultive talentul.

Sorin Lavric, doctor in filosofie

Noica spune ca orice om de exceptie trebuie sa fie egoist. Orice om trebuie sa traiasca pentru el, sa-si cultive talentul. Si nu sa-l iroseasca, sacrificandu-se crestineste in numele unui imperativ care din punct de vedere al lui Hristos sta in picioare, dar care din punct de vedere al culturii laice se dovedeste falimentar, sinucigas. Pentru Noica, Vulcanescu nu se putea implini decat pastrandu-se in viata si dand cartile pe care ar fi putut sa le dea gratie inzestrarii pe care o avea.

Noica greseste din punct de vedere istoric. Mircea Vulcanescu a fost unul dintre acei 17 membri ai Guvernului Antonescu care au fost judecati in ’46, iar in ’48, in urma sentintei definitive, a primit opt ani de inchisoare. In calitate de criminal de razboi, soarta lui Vulcanescu era pecetluita. El nu avea cum sa scape din puscarie. El trebuia sa moara oricum.

Vulcanescu si-a dat seama ca nu va mai iesi viu, ca intrase in calculul comunistilor sa-l extermine. Si atunci a cautat sa dea sfarsitului sau inaltimea cea mai mare pe care o putea atinge: tinuta jertfelnica de tip cristic.

Vulcanescu – vedeta din perioada interbelica. Noica – „marele Noica” din anii ’70

„Diferenta de cei 5 ani dintre ei cantarea foarte mult. Nu doar prin experienta pe care o avea Vulcanescu, ci printr-o anumita tinuta la care Noica nu a ajuns niciodata in perioada interbelica.

Vulcanescu, in perioada interbelica, era o vedeta. Noica a devenit Noica mult mai tarziu. Si culmea, in timpul comunismului, infruntand un regim care multa vreme a incercat sa faca cu el ceea ce facuse cu Vulcanescu: sa-l extermine.

Noica a devenit „marele Noica” in anii ’70. In perioada interbelica, altii il eclipsau. Noica nu se ridica la treapta de notorietate a lui Eliade, a lui Cioran sau a lui Vulcanescu, cu atat mai putin la celebritatea celor mari de atunci: Calinescu, Camil Petrescu, Ion Barbu”.

Prietenia Vulcanescu – Noica

„Prima data s-au intalnit in 1929, la o conferinta a lui Vulcanescu. Noica fusese adus acolo ca sa vada „un om iesit din comun”. Treptat, legatura lor s-a apropiat tot mai mult. In 1933, Constantin Noica s-a insurat cu Wendy Noica si l-a ales nas pe Mircea Vulcanescu.

Gratie lui Mircea Vulcanescu, Noica l-a cunoscut indeaproape pe Nae Ionescu. Mircea Vulcanescu fusese unul dintre studentii apropiati ai lui Nae Ionescu. Iar Noica l-a descoperit pe Nae gratie vizitelor pe care cei doi le faceau profesorului la vila din Baneasa, dupa 1938. Asadar dupa ce Nae Ionescu cazuse in dizgratia lui Carol al II-lea, fusese scos din Invatamant, ziarul Cuvantul fusese desfiintat. In fiecare saptamana, Vulcanescu si cu Noica se duceau si luau cina la acesta.

Tristetea istoriei este ca si astazi, din punct de vedere juridic, Mircea Vulcanescu este criminal de razboi.

Sorin Lavric

I-a legat Criterionul, Nae Ionescu, relatia de rudenie dintre ei, dar si gazetaria culturala de dreapta. Amandoi au fost oameni de dreapta. Dar, in timp ce Noica la un moment dat a intrat in Miscarea Legionara dupa omorarea lui Codreanu, simpatiile de dreapta ale lui Vulcanescu au ramas simpatii si atat. El nu s-a angajat ca atare in Miscarea Legionara.

Paraxodul e ca Noica a cunoscut foarte multi legionari prin Mircea Vulcanescu. Desi Vulcanescu a ramas deoparte, asta nu l-a scutit de judecata comunista, dimpotriva – a platit mult mai mult decat Noica: pentru ca a fost subsecretar de stat la Finante in Guvernul Antonescu si a intrat pe lista criminalilor de razboi. Tristetea istoriei este ca si astazi, din punct de vedere juridic, Mircea Vulcanescu este criminal de razboi. Juridic, nu s-a facut recurs, el n-a fost reabilitat.

Ultimul moment biografic care-i leaga pe cei doi: seminariile de filosofie ale lui Noica. In perioada ’44 – ’46, cand Vulcanescu era inca liber (urma sa fie arestat in ’46), Noica organiza seminarii filosofice la casa din Padurea Andronache, care se afla undeva dincolo de Colentina. Timp de doi ani, o data la cateva luni, isi chema prietenii si aveau loc niste serate filosofice, unde Noica incerca pentru prima data sa faca ceea ce avea sa faca mult mai tarziu: o schita de scoala filosofica”.

In oglinda: Vulcanescu eruditul expansiv / Noica – logicianul introvertit

Cum ii pune Stefan Fay in oglinda pe cei doi intelectuali de rasa, in volumul Sokrateion: Marturie despre Mircea Vulcanescu.

• Vulcanescu – structura enciclopeda, un temperament expansiv si exploziv, om cu vadite inclinatii sociale. Discurs de tip arborescent, ce „crestea ca o planta”. Cand atingea o tema, se invartea in jurul ei: „construia o constelatie de asociatii libere, care ii veneau gratie eruditiei sale enciclopedice”.
• Noica – alura discreta, introvertit, de o „modestie aproape spasita”, fost un singuratic, un sihastru. „Cei care il cunosteau cat de cat aveau senzatia ca e cabotin, mieros. Avea o smerenie din cauza careia multi il banuiau de un anumit histrionism. Insa asa era el. Dar in nici un caz nu avea spiritul acela de ofensiva, de iesire in intampinarea lui Vulcanescu”. Avea un discurs ca „un cristal bine slefuit”. Punea accentul pe logica, pe coerenta si pe felul in care se leaga argumentele. „Cand atingea o tema, Noica lasa impresia ca scoate detaliile temei dinauntrul temei – o gandire imanenta. Era deformarea profesionala pe care o capatase in urma dialecticii hegeliene”.

Vulcanescu – barbatul de 130 de kilograme, dansand balet, in tacere, in memoria lui Nae Ionescu

„Vulcanescu era un om cu aceasta inclinatie expansiva si cu dorinta de a placea. Exista o scena graitoare in aceasta privinta. La un an dupa moartea lui Nae Ionescu, asadar in 1941, Cela Delavrancea (ultima iubita celebra a lui Nae Ionescu) organizeaza o slujba de pomenire si apoi o masa in cerc restrans, la ea acasa. Printre invitati – si Mircea Vulcanescu.

Acesta era Mircea Vulcanescu: sa dansezi balet in memoria profesorului Nae Ionescu in tacere, in surdina, pe baza notelor pe care le cantase inainte Cela Delavrancea.

Sorin Lavric

La un moment dat, Cela Delavrancea se ridica si spune: „Vreau sa cant o bucata de Bach la pian, in memoria profesorului!” Se duce si canta in timp ce invitatii stateau la masa. Dupa ce termina, Mircea Vulcanescu se ridica si spune: „Eu nu am harul si virtuozitatea de a canta la pian cum a facut-o Cela Delavrancea, in schimb, simt nevoia sa dansez in memoria profesorului, sa dansez chiar pe notele bucatii cantate de Cela Delavrancea”.

Inchipuiti-va un barbat de 130 de kilograme (cam atat avea Mircea Vulcanescu in acea epoca), incepand sa schiteze gesturi de balet si facand-o cu histrionismul de care va spuneam si in acelasi timp cu o gingasie pe care de obicei nu o intalnesti la barbatii grasi. Si nimeni dintre cei care au fost acolo n-a simtit ca, in acel balet tacut pe care l-a dansat un barbat de 130 de kilograme, exista vreo nuanta deplasata. Acesta era Mircea Vulcanescu: sa dansezi balet in memoria profesorului Nae Ionescu in tacere, in surdina, pe baza notelor pe care le cantase inainte Cela Delavrancea”.

Vulcanescu, Noica si viata „cetatii”

„Vulcanescu s-a angajat in soarta societatii. A intrat in lumea administratiei. Noica – nici vorba de asa ceva. A fost tot timpul fara slujba. Singura data cand a muncit a fost imediat dupa studentie, ca bibliotecar la un seminar de istoria filosofiei, dar atat. E drept, venind dintr-o familie de mosieri, avea spezele de trebuinta ca sa nu trebuiasca sa munceasca. Dar daca n-ar fi avut bani, Noica nu era o natura care sa se angajeze social.

„Cum se poate ca un om cu inzestrarea lui Vulcanescu, care ar putea sa scrie carti de rafinament speculativ, sa-si distruga mintea facand contabilitate?”

Noica despre Vulcanescu

Avand acest apetit social, Vulcanescu a participat aproape la toate echipele monografice ale lui Dimitrie Gusti. Pleca in provincie ca sa studieze obiceiurile taranilor dintr-un sat sau altul. A fost la sase echipe monografice. Apoi a intrat in acest teribil angrenaj administrativ, din cauza caruia Noica isi pierdea cumpatul, spunand: „Cum se poate ca un om cu inzestrarea lui Vulcanescu, care ar putea sa scrie carti de rafinament speculativ, sa-si distruga mintea facand contabilitate?”

Pe 10 mai 1940, prin decret regal, deci de ziua monarhiei, Mircea Vulcanescu primeste Ordinul Coroanei Romaniei, in grad de ofiter. Noica n-a avut niciodata onoruri oficiale, a fost un tip retras”.

Doua voturi impotriva Constitutiei lui Carol al II-lea si consecintele lor

„Singura data cand amandoi actioneaza social la unison, in tandem, este in 1938, la inceputul dictaturii regale, cand romanilor li s-a cerut sa voteze Constitutia lui Carol al II-lea (februarie 1938). Amandoi au votat „nu”. Foarte putini romani au votat „nu” atunci, pentru ca stiau ca vor urma represaliile (votul nu era la secret, ci la vedere).

Imediat dupa vot, Vulcanescu a simtit nevoia sa isi dea demisia din functia de director al Vamilor. Carol al II-lea nu i-a acceptat demisia. In schimb, Noica a avut parte de represalii, pentru ca a vrut sa plece in Occident si nu i s-a eliberat pasaport”.

In fata farmecului feminin

„Vulcanescu, fiind histrion, era o natura plezirista. Ii placea viata, ii placea sa manance, ii placeau femeile. Noica – dimpotriva. Avea o structura ascetica, dar nu din ambitie, ci pentru ca asa era el. Nu ii placeau femeile, nu avea intelegere pentru sexul feminin.

Exista un episod povestit de Alexandru Dragomir. Se afla la o terasa pe Calea Victoriei cu doua domnisoare frumoase. La un moment dat apare Noica, le saluta impecabil, cu tinuta lui aristocrata, apoi se apleaca la urechea lui Alexandru Dragomir si ii spune: „Sanduc, lasa scrumbiile astea si hai la Ateneu, ca vorbeste Nae”. Asta era Noica. Niciodata nu a gustat prezenta sexului feminin si nu i-a inteles farmecul. O singura data s-a indragostit cu adevarat si asta dupa 40 de ani, la Campulung, iubita lui fiind Anca Ionescu, dar se pare ca iubirea cea mare venea din partea ei si nu atat din partea lui.

Mircea Nicolau imi povestea ca statea pe terasa la Corso, langa Ateneu, si l-a vazut pe Mircea Vulcanescu cum a comandat un platou cu cinci oua ochiuri si le-a mancat pe toate. Asadar era un om care se bucura de viata. Paradoxul ca acest om care nu avea inclinatie hristica a avut parte de un sfarsit cu adevarat martiric, sublim. Nu cred ca si l-a dorit, insa, intuind ca va muri in puscarie, a cautat sa dea mortii sale o inaltime cat mai mare. Si a reusit”.

Doua paradoxuri

Sorin Lavric: „Fiecare dintre cei doi are un paradox. Vulcanescu, neavand natura ascetica, fiind un om care a iubit viata cum Noica n-a facut-o, a murit martiric; in schimb Noica, desi n-a avut sensibilitate crestina, a avut instinctul neamului, pe care il intelegea nu politic, nu ideologic, neamul ca unitate mistica, ca organicitate irationala, pe care nu trebuie sa o justifici”.

O strada ce poarta numele unui criminal de razboi

Marioara Vulcanescu, fiica lui Mircea Vulcanescu: „Foarte multi se mira cand afla ca tata nu a fost izbavit de condamnarea lui. Au fost de acord pe vremurile acelea tulburi, era chiar dupa rascoala din tara noastra, si au convenit ca este un nume de rasunet. Era strada cea mai lunga din Bucuresti. Eu am zis „de ce o strada asa urata?”, nemultumita ca intotdeauna”.

Daca Noica ar fi fost in locul lui Vulcanescu…

Sorin Lavric: „Nu cred ca Noica, aflat in aceeasi situatie, ar fi spus „sa nu ne razbunati”. Am cunoscut doi oameni care au stat in puscarie cu Noica, la Jilava: Vasile Blanaru Flamura si Gheorghe Jije. Blanaru imi spunea ca Noica s-a aflat pe fundul disperarii, era incredintat ca va muri acolo si ca nu o sa mai iasa din puscarie. Era foarte slab, n-avea un rinichi, era slab, cu o sanatate precara, nu mai avea dinti in gura. Pentru el, iesirea de acolo a fost o minune. Cat timp a fost acolo, credinta lui n-a atins pragul pe care l-a atins in cazul lui Vulcanescu”.

„Sa ne rugam pentru calau!”

„Noica a scris un soi de jurnal din inchisoare: „Rugati-va pentru fratele Alexandru”, care este o carte atipica si revoltatoare, neverosimila in privinta anumitor detalii pe care le spune acolo, chiar daca mesajul ultim al cartii este „sa ne rugam pentru calau!”, care este mesaj iarasi autentic cristic. Sa ne rugam pentru ocupantul rus, caci va plati foarte rau. Toate paradoxurile aceastea retorice tin de o anumita tactica a discursului la Noica.

Toate aceste volute retorice nu-si gasesc acoperire intr-o traire a lui launtrica. Asta tine de partea lui spectaculoasa, a felului in care stia sa preschimbe orice fleac si orice nenorocire intr-un lucru bun. Dar partea aceea nu era crestina.

Exista niste detalii care nu tin de realitatea vietii de penitenciar. De pilda, la un moment dat, Noica spune „stateam intr-o celula cu doua paturi si cu dus”. Dus intr-o celula a inchisorilor comuniste… este de o fictiune totala. Nu exista asa ceva, nu aveau nici veceu turcesc, daramite dus. Acest detaliu ridica un semn de intrebare asupra cartii ca atare. Desi manuscrisul contine scrisul de mana al lui Noica.

Explicatia este ca Noica si-a trimis cartea in strainatate, sub forma de scrisori, catre prima lui sotie. Stiind ca acele scrisori vor fi citite de Securitate, a simtit sa introduca asemenea detalii care nu tin de realitatea universului penitenciar.

Alt detaliu: stand de vorba cu colegul lui de celula, Noica scrie: „si ni s-a adus cafeaua de dimineata”. O explicatie ar fi ca asta tine de tipurile de limbaj ale aristocratului Noica – lui i se adusese de fapt posirca aceea ordinara de dimineata”.

Vulcanescu – un vulcan care a explodat. Noica – omul cu o gandire ca un fum

Marioara Vulcanescu: „Vorbind tata infocat cu prietenii lui, la o masa rotunda, Noica tacand tot timpul. Ca la un moment dat sa ridice glasul si sa zica „dar daca?” Si sa puna o intrebare care intorcea cu totul argumentarile tatei. Ca dupa o scurta tacere, tata sa argumenteze in aceasta perspectiva a lui „dar daca”.

Noica avea o gandire ca un fel de fum, pe cand tata era exploziv – „Un vulcan care a explodat.”. Erau firi foarte deosebite, dar care tindeau catre acelasi orizont”.

Vulcanescu si Noica / Cuvantul si Conceptul. Sau invers?

Marioara Vulcanescu: „Despre Noica poti sa spui ca este Cuvant, pentru ca a scris foarte mult. Si de tata – ca e concept, pentru ca s-a purtat ca o conceptie foarte greu de cuprins”.

Sorin Lavric: „Noica reprezinta apoteoza, ipostaza gandirii abstracte, a conceptului, el e filosoful propriu-zis, a carui gandire atinge sterilitatea de tip laic. Cuvantul este Cuvantul ca Logos crestin, iar ipostaza aceasta este intrupata de Vulcanescu”.

„Vulcanescu avea o minte enciclopedica. Era atras de tot. Omul acesta traducea din Rilke, din Francois Villon si in acelasi timp se ocupa de finantele statului roman. De la acel ne-a ramas acea varianta a traducerii celebrului vers al lui Villon: „où sont les neiges d’antan?” „Unde sunt zapezile de odinioara”? Varianta lui Vulcanescu este „unde-i neaua de mai an?” Poftiti traducere! Deci contabilul, omul de finante, administratorul Vulcanescu mai avea si finetea si rabdarea de a face asemenea jocuri si acrobatii de mare rafinament.

Noica era mult mai prins intr-o gandire abstracta de tip speculativ. El se insuruba intr-o tema, insa n-avea viteza de asociere enciclopedica a lui Vulcanescu. Tocmai de aceea Noica ii recunoaste lui Vulcanescu superioritatea. Stiti cum spune: „Cel mai stralucit reprezentant al generatiei mele a fost Vulcanescu!” Desi liderul era Mircea Eliade…”

Ce intelegeau Noica si Vulcanescu prin cultura si natiune

Toate concesiile ideologice pe care le-a facut au fost pentru carti, nu pentru altceva.

Sorin Lavric despre C. Noica

„Vulcanescu, asemeni lui Nae Ionescu, nu avea ambitia operei. Nu-l preocupa sa isi vada numele pus pe o carte. Si nu traia cu obsesia operei. Noica, dimpotriva, era incredintat ca are o misiune culturala fata de aceasta natiune. Toata viata lui a trait cu obsesia, cu ambitia, cu fanatismul de a-si scrie cartile. Toate concesiile ideologice pe care le-a facut au fost pentru carti, nu pentru altceva. Stia ca, mai devreme sau mai tarziu, dintr-un om nu ramane decat partea aceea scrisa si a vrut sa o lase. Pentru Vulcanescu, talentul vine de la Dumnezeu si tot El ti-l pastreaza treaz sau dimpotriva, ti-l reteaza in urma unor imprejurari potrivnice. Asadar, Vulcanescu avea in privinta asta o viziune fatalista: totul tine pana la urma de ceva de dincolo de noi. E o providenta peste dorinta noastra.

Noica este intai de toate un om legat de etnie, de natiune si abia apoi de Biserica si de Dumnezeu. Horia Stamatu, intr-o scrisoare catre Paul Miron, pe vremea cand amandoi erau in exil la Freiburg, povestindu-i despre prietenii lor din perioada interbelica, ii spune: „Saracul Noica! Era un nationalist fara Dumnezeu!” Cred ca aceasta este cea mai concentrata definitie a lui Noica.

Cu toate aceastea, Noica avea instinctul neamului. Pentru el natiunea era mai importanta decat Biserica. El se definea prin limba si prin romanitatea lui. Paradoxul este ca, neavand sensibilitate crestina, avea instinctul neamului. Neamul insemnand o unitate de tip mistic, o totalitate a fiintelor vii si moarte. Aceasta definitie nu este ideologica sau politica, ci este o definitie de tip religios. Neamul ca entitate mistica a celor care au fost si nu mai sunt. Asta e Biserica de fapt, Ecclesia. De aceea, cand te duci la Biserica, pui lumanari si la cei vii, si la cei morti. Pentru neam. Instinctul acesta Noica il avea. In schimb, relatia lui cu Dumnezeu era una foarte firava, foarte plapanda. De aici si viziunea lui de tip egoist in privinta creatiei. Nu are nici un rost sa te jertfesti pentru un om care iti este inferior, pentru ca in felul acesta iti irosesti vocatia.

„Saracul Noica! Era un nationalist fara Dumnezeu!”

Horia Stamatu, intr-o scrisoare catre Paul Miron

Intrebarea cardinala pe care o punea Noica celor din jur este: „Ce-ai dat pentru neam?” Nu „ce-ai dat pentru Hristos”. In schimb, Vulcanescu, crestin fiind, inversa optica. Asta e marea deosebire dintre ei. La Noica, daca exista o schema soteriologica privitoare la mantuire, ea trece obligatoriu prin etnie, prin popor, natie. La Vulcanescu, mantuirea este de tip crestin de dincolo de etnie.

Ultimele cuvinte ale lui Vulcanescu, „sa nu ne razbunati!”, sunt pur cristice! Este sublimul total, rupt de orice pecete de loc si de timp. Numai ca acest cuvinte, pentru simtul comun, sunt nefiresti, ilogice, te inspaimanta: cata detasare poti sa ai dupa ce ai suferit atat, incat sa spui asa ceva? Este crestinismul in ipostaza lui cea mai neomeneasca: omul care s-a lepadat de toate si l-a urmat pe Hristos. Acesta e Vulcanescu!”

Cateva date despre Vulcanescu

• a fost silit de tatal lui (director administrativ in Petrosani) sa devina economist.
• a participat la sase dintre echipele monografice ale lui Dimitrie Gusti
• a vrut sa mearga pe front in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, dar a fost silit sa accepte functia de subsecretar de stat la Finante
• a fost numit criminal de razboi, ca urmare a faptului ca facuse parte din Guvernul Antonescu
• a petrecut sase ani la inchisoarea Jilava

Citeste aici despre intamplarea din inchisoare, cand Mircea Vulcanescu s-a intins ca un pat, pentru ca un coleg de celula sa se poata odihni. „Din cauza aceea el s-a imbolnavit de plamani si in anul urmator, inainte de a-si ispasi pedeapsa de opt ani, s-a prapadit din cauza conditiilor de la Jilava”.