Eduard Lovin, consilier al ministrului Comunicatiilor: In doi ani vrem sa avem norme clare de interoperabilitate care sa permita institutiilor statului folosirea solutiilor open-source
Vrem ca in termen de doi ani sa elaboram norme clare de interoperabilitate intre sistemele IT astfel incat institutiile publice sa-si poata dezvolta infrastructura IT pe orice tehnologie doresc indiferent ca este licentiata sau open-source, a declarat miercuri pentru HotNews.ro Eduard Lovin, consilier al ministrului Comunicatiilor, Valerian Vreme. Explicatia vine dupa ce cu o zi in urma, Valerian Vreme declarase ca analizeaza posibilitatea introducerii solutiilor open-source in institutiile publice, dupa modelul unor tari precum Franta sau Germania.
„V-am spus liniile mari ale politicilor ministerului, dar printre altele vom lucra si la o strategie, iar una dintre componente va fi si acest open-source. Deci una dintre componentele strategiei noastre va fi si asta. Vom face analize, sunt tari – Franta, Germania – unde la scara larga in institutiile publice s-a introdus open-source-ul”, declara marti Valerian Vreme, noul ministru al Comunicatiilor, intrebat de ZF daca softurile open-source, care sunt gratuite, nu ar reprezenta o alternativa de economisire a banilor in institutiile publice.
- Planurile MCSI legate de solutiile open-source in institutiile publice
Folosirea unor solutii open-source gratuite, precum Linux sau OpenOffice in locul celor contra cost oferite de Microsoft, respectiv Windows si suita Office, ar putea fi o varianta de reducere a costurilor pentru stat.
Ce va face mai exact ministerul in perioada urmatoare?
„O parte importanta din strategia pentru implementarea unei societati informationale a ministerului o reprezinta elaborarea unor norme foarte clare de interoperabilitate intre sistemele IT astfel incat institutiile publice sa-si poata dezvolta infrastructura IT pe orice tehnologie doresc indiferent ca este licentiata sau open-source, dar ulterior aceste infrastructuri IT sa poata comunica intre ele si sa poata face schimb de date”, a precizat pentru HotNews.ro Eduard Lovin, consilier al ministrului Valerian Vreme.
Oficialul MCSI sustine ca in prezent „sunt ministere care au sisteme atat de diferite incat platformele IT nu pot face schimb de date. Aceasta situatie este replicata la nivelul intregii tari cam in toate institutiile, pentru ca fiecare sef de institutie sau manager IT de institutie a gandit si dezvoltat platforme IT vazand doar bucatica proprie, neavand o viziune de ansamblu”.
Cum se va sprijini totusi introducerea solutiilor open-source?
„In momentul in care vor fi norme foarte clare de interoperabilitate, in contextul in care probabil solutiile open-source ar fi mai ieftine decat solutiile licentiate, institutiile respective pe principiul cheltuirii eficiente a banului public sau macar parte din el ar trebui sa se orienteze si pe aceste solutii open-source. Va fi o sprijinire indirecta, in nici un caz o impunere pentru ca fiecare isi poate alege solutia tehnica cea mai potrivita pentru institutia respectiva, rolul ministerului fiind cel de a armoniza si a avea aceste norme de interoperabilitate si a standardiza cumva schimbul de informatii intre institutii”, a mai precizat acesta.
In cat timp vom vedea aceste norme?
„Normele sunt de o complexitate tehnica destul de mare si ca ordin de timp, acoperitor pentru absolut toata plaja de norme tehnice, am spus un termen maximal de doi ani. Trebuie mers pana in foarte mare detaliu pana la standardizarea unor interfete de comunicatii si aceste norme vor fi facute in colaborare cu toata industria”, a mai spus Eduard Lovin.
- Juristul Bogdan Manolea: Important este ca standardele de interoperabilitate sa nu fie in proprietatea unei companii
Bogdan Manolea, jurist si director executiv al Asociatiei pentru Tehnologie si Internet (APTI), crede ca initiativa este un lucru bun, dar ca standardele utilizate ar trebui sa fie deschise.
„Sigur e un pas excelent ca se doreste crearea acestei interoperabilitati, dar important este ca standardele utilizate la interoperabilitate sa fie deschise, adica sa nu fie in proprietatea unei companii, pentru ca atunci s-ar putea sa fii nevoit sa platesti niste taxe pentru utilizarea standardului respectiv pentru a realiza interoperabilitatea cu o anumita aplicatie a statului. Acum dincolo de vorbe trebuie sa vedem practic ce se propune”, a declarat Bogdan Manolea.
- Manolea: Nu trebuie ignorat ca vor exista costuri si in folosirea softurilor open-source
In acelasi timp, acesta atentioneaza ca folosirea softurilor open-source nu inseamna lipsa oricaror cheltuieli.
„Nu trebuie sa pornim de la principiul ca un soft open-source este gratuit si de aceea il folosim deoarece costul total de implementare a softului exista si nu poate fi ignorat. Trebuie sa instruiesti toate persoanele care vor utiliza un nou soft, trebuie probabil sa faci niste modificari de sistem etc. De aceea nu sunt foarte fericit cand aud ca am rezolvat problema daca folosim softuri gratuite. Nu inseamna ca daca a facut Franta trebuie sa facem si noi, pentru ca sunt si alte state care nu au facut asta. Trebuie sa vedem care-i situatia aici, care sunt costurile, beneficiile si pe urma sa luam in calcul daca merita sau nu”, a spus Bogdan Manolea.
- Varujan Pambuccian: Este absolut necesara o lege cadru de e-guvernare
Contactat de HotNews.ro, deputatul Varujan Pambuccian a tinut sa precizeze ca pentru realizarea standardizarii si interoperabilitatii intre sistemele IT este necesara o lege cadru de e-guvernare.
„Este o hotarare luata de la inceputul mandatului lui Gabriel Sandu care priveste 2 chestiuni importante: standardizare si asigurarea interoperabilitatii. De ce? In primul rand ca sistemele sa poata merge impreuna, in al doilea rand pentru a nu exista dependenta in dezvoltarile viitoare de cel care a dezvoltat anterior. Ca sa se intample acestea, trebuie sa se mai intample ceva. Trebuie ca Ministerului Comunicatiilor sa i se dea puterea de a decide aceste lucruri vis a vis de toata administratia publica centrala si chiar locala. Este absolut necesara legea cadru de e-guvernare, prin care toate lucrurile astea sa derive nu din ordine de ministru HG, ci din lege si spre asta ne indreptam acum”, a mai declarat Varujan Pambuccian.
Sunt sanse sa se adopte o astfel de lege? Deputatul crede ca actualele conditii economice ar putea determina autoritatile sa ia masuri.
„In Romania fiecare serviciu oricat de marunt a fost dezvoltat cu retea de comunicatii in spate proprie, cu infrastructura software in spate proprie, cu software de aplicatie in spate propriu, iar motivele cred ca le intelege oricine. Acum vestea proasta este ca bani nu mai sunt, problema informatizarii devine si o problema a reducerii cheltuielilor operationale ale statului si poate ca de data asta neavand incotro chiar o sa le facem bine”, a mai spus Pambuccian.