Sari direct la conținut

Guvernul a aprobat joi seară proiectul unui buget considerat nerealist care ar trebui refăcut (economiști)

HotNews.ro
Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a aprobat, joi seară târziu, Legea bugetului de stat, acesta urmând să fie dezbătut săptămâna viitoare de Parlament în procedură de urgenţă”. Potrivit preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, vineri va avea loc şedinţa Birourilor Permanente Reunite pentru a stabili calendarul exact al dezbaterii bugetului. Reamintim că documentul a fost aspru criticat de comunitatea economiștilor, în frunte cu Consiliul Fiscal, care a transmis un avertisment dur cu privire la proiect.

În nota de fundamentare care însoțește documentul, Guvernul dă vina pe conflictul armat ruso-ucrainian, pe criza energetică și pe inflația pronunțată, care ar fi condus la adâncirea deficitului bugetar, deși admite în același document că veniturile bugetului general consolidat nu au reușit să atingă nivelul programat. Acest lucru se datorează atât nerealizării veniturilor încasate din economia internă, dar mai ales pe fondul nerealizării veniturilor programate a fi atrase din fondurile externe nerambursabile.

„În al treilea trimestru al anului 2023 veniturile aferente asistenței financiare nerambursabile alocate PNRR sunt mult sub nivelul programat”, se menționează în documentul citat.

Pentru ținerea sub control a deficitului bugetar este necesară sporirea eforturilor de colectare a veniturilor, iar pe partea de cheltuieli este necesară evitarea de cheltuieli de natura bunurilor și serviciilor care nu sunt absolut necesare, spune Guvernul.

Bugetul statului pentru anul 2024 este nerealist, cu venituri supraesti­mate şi cheltuieli subes­ti­mate, similar cu bugetul pentru 2023, când încă din primele două luni s-a văzut că realitatea din teren este departe de proiecţia bugetară, au spus cei trei economişti care au participat joi la o dezbatere pe buget organizată de ZF.

„Soluţia este refacerea bugetului, adică efectiv altă soluţie nu văd. Refacerea pe nişte baze care să fie realiste, în concordanţă cu situaţia actuală macro şi cu perspectivele macro de anul viitor. Nu văd altă soluţie, pentru că diferenţele sunt destul de mari între proiecţii şi ce poate să ducă economia”, a spus la dezbaterea citată Laurian Lungu, doctor în economie la Cardiff Business School.

Consolidarea bugetară în perioada 2025-2027, așa cum este prevăzută în documente primite în 9 decembrie, este proiectată a se realiza exclusiv pe partea de cheltuieli, ponderea veniturilor bugetare în PIB indicând un trend descendent în perioada analizată. Această strategie ridică semne de întrebare în privința atingerii țintelor de consolidare bugetară, atrage atenția Consiliul Fiscal.

CF a subliniat în opiniile și analizele sale că ajustarea macroeconomică și consolidarea fiscală au nevoie de o creștere semnificativă a veniturilor fiscale, care sunt la un nivel foarte jos în raport cu nevoile României și comparativ cu reperele UE”, arată Consiliul Fiscal.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro