Sari direct la conținut

Iohannis discuta miercuri la Bruxelles cu sefii UE despre Justitia din Romania si presedintia rotativa a Uniunii

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presedintia Romaniei
Klaus Iohannis, Foto: Presedintia Romaniei

Presedintele Klaus Iohannis se va intalni la Bruxelles miercuri, 31 ianuarie, cu presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, si cu presedintele Consiliului European, Donald Tusk. Iohannis va discuta cu cei doi sefi ai UE despre „modificarile aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar si lupta impotriva coruptiei”, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Vizita presedintelui Romaniei la Bruxelles are loc in urma invitatiei care i-a fost adresata, in luna decembrie 2017, de catre presedintele Comisiei Europene. Dupa intrevederea cu Jean-Claude Juncker, presedintele Iohannis se va intalni cu membrii Colegiului Comisiei, potrivit sursei citate.

Iohannis va discuta despre pregatirea presedintiei romane a Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, precum si teme de actualitate ale agendei europene vizand, in principal, procesul de consolidare a Uniunii Europene. Pe agenda se vor afla si negocierile privind noul cadru financiar al UE post-2020, aprofundarea Uniunii Economice si Monetare, securitatea externa si interna a Uniunii si aspecte legate de relatiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere si vecinatatea estica.

De asemenea, va fi discutata situatia din Romania referitoare la modificarile aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar si lupta impotriva coruptiei.

La finalul vizitei la Bruxelles, Iohannis va avea o intrevedere cu Joseph Daul, presedintele grupului Partidul Popular European.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro