Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu un grup de lideri europeni, discuţiile vizând coordonarea în contextul pandemiei de COVID-19, obiectivele climatice ale Uniunii Europene, relaţiile cu Federaţia Rusă şi cele cu Marea Britanie.
Videoconferinţa are loc în pregătirea reuniunii Consiliului European din 24-25 mai, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Reuniunea a fost convocată de către preşedintele Consiliului European, Charles Michel.