Justiţia din Senegal clasează un dosar de corupţie în care apare omul de afaceri româno-australian Frank Timiş
Un judecător din Senegal care a anchetat presupuse fapte de corupţie în sectorul petrolului şi gazelor naturale a clasat fără urmări un dosar care a făcut mult zgomot în această ţară, întrucât i-a vizat pe fratele preşedintelui senegalez Macky Sall şi compania British Petroleum (BP), scrie vineri presa locală, citată de AFP și Agerpres.
Afacerea este legată de atribuirea, în iunie 2012, a explorării şi exploatării a două câmpuri petroliere şi gazeifere offshore către societatea Petro-Tim a omului de afaceri româno-australian Frank Timiş, un novice în acest sector, asociată cu Petrosen, Societatea de Petrol a Senegalului. Macky Sall a devenit preşedinte al acestei ţări în aprilie 2012 şi el a confirmat decizia predecesorului său, Abdoulaye Wade, privind atribuirea contractului.
Ancheta a fost deschisă în urma unui reportaj publicat în iunie 2019 de postul BBC. Conform acestui post, în anul 2014 compania lui Frank Timiş ar fi vărsat în secret o primă de 250.000 de dolari către Agritrans, o societate controlată de Aliou Sall, fratele preşedintelui Macky Sall. Tot potrivit BBC, participaţiile grupului lui Frank Timiş ar fi fost răscumpărate de societatea BP în 2017 pentru suma de 250 de milioane de dolari, plus redevenţe de circa 10 miliarde de dolari pe 40 de ani, deturnând astfel importante venituri ale statului senegalez.
Conform deciziei judecătorului, publicată de ziarul local Libération, în urma audierii persoanelor din dosar, inclusiv Aliou Sall, nu a fost dovedit că acei bani au fost vărsaţi pentru a corupe vreo persoană şi investigaţiile nu au relevat că statul senegalez ar fi fost păgubit.
Magistratul a mai remarcat antedatarea contractelor, cu ianuarie 2012. El nu exclude ca un „bonus” să fi fost cerut unei concurente a companiei Petro-Tim pentru a-şi face oferta mai atractivă şi a obţine afacerea, dar aceasta ar fi fost în timpul administraţiei anterioare preşedintelui Macky Sall, astfel că, dacă au existat deturnări de fonduri, faptele s-au prescris.
Reportajul difuzat de BBC în anul 2019 a provocat la acea vreme manifestaţii în Senegal, iar fratele preşedintelui a demisionat atunci de la conducere Casei de Depozite şi Consemnaţiuni.
Citește și:
- Rise Project: Frank Timiș, scheme riscante pe coastele africane
- Rise Project: Șeful Romgaz, amenințat de mercenarul lui Frank Timiș pentru un contract strategic: Nu respecți ce promiți, ai uitat cine te-a pus acolo
- Știrile ProTV: Cine e românul supranumit ”Împăratul resurselor din Africa de Vest”
- Știrile ProTV: Un om de afaceri român ar fi plătit doar 35 de £ impozit, deși deține un imperiu. Reacția sa