Leul se apreciaza cu "agresivitate", pe fondul deciziei considerata "curajoasa" a BNR
Pe piata valutara cursul leului a intrat pe o apreciere considerata „destul de agresiva” de catre dealeri. „Decizia BNR de ieri a fost bine primita de catre jucatori, cotatiile leului ajungand la 4,1660 pentru un euro, tranzactiile de vanzare pe perechea euro/leu facand-se cu agresivitate”, a declarat pentru HotNews dealerul unei banci comerciale.
Alti dealeri spun ca jucatorii straini, cei aflati la originea acestor tranzactii, vor sa cumpere bonduri romanesti si au nevoie de lei, ceea ce face ca moneda nationala sa se aprecieze.
„I-a cuprins brusc dragostea de leu. E drept ca daca ar fi cumparat bonduri cu o zi inaintea deciziei BNR, poate ca ar fi fost mai castigati. Dar nici acum nu este prea tarziu”, au declarat alti dealeri. „Decizia de ieri a BNR a fost una curajoasa, iar asta se vede in piata prin optimismul cu care se tranzactioneaza. Nu stiu daca acest optimism nu este pripit, cata vreme impulsurile de politica monetara ale BNR mai au nevoie de timp pentru a se cupla la miscarile pietei.
Euro s-a depreciat incepand din aceasta dimineata pe mai multe piete, dupa ce Juergen Stark, membru al Comitetului executiv al Bancii Centrale Europene (BCE), a declarat ca Uniunea Europeana nu va salva Grecia, iar temerile privind declinul puternic al vanzarilor de case in SUA au limitat cresterile burselor asiatice, transmite Reuters.
Majorarea pretului petrolului si al materiilor prime au facut ca bursele asiatice sa incheie sedinta de miercuri in usoara crestere, dar analistii estimeaza ca bursele europene vor deschide in scadere, la fel ca bursa de la New York.
Euro s-a depreciat fata de dolar, moneda zonei euro fiind cotata la valoarea de 1,4290 dolari, dupa ce Juergen Stark a declarat ca Uniunea Europeana nu va lua masuri pentru a salva Grecia, care este pe punctul de a deveni cea mai indatorata tara din zona euro.