Sari direct la conținut

Mituri demontate. Ce putere are de fapt România pe piața producției de mașini

Panorama.ro
Fabrica de mașini de la Craiova, Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad
Fabrica de mașini de la Craiova, Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Pentru a înțelege cât de competitivă este România pe piața producției de automobile, am luat mai mulți indicatori și i-am reprezentat în contextul european. Prima concluzie e că România a făcut pași majori în dezvoltarea industriei auto, iar în acest moment înregistrează creșteri exponențiale pentru mai mulți indicatori importanți.

Deși România este ultima țară din UE la numărul de mașini/1.000 de locuitori, are acum cea mai mare creștere din ultimul deceniu. În doar 10 ani, numărul românilor care dețin mașini s-a dublat, pe când media europeană de creștere în ultimii 10 ani este discretă.

Forță de muncă pregătită. România, competitivă la numărul de ingineri și oameni de știință

Industria auto este, după cum am arătat, unul dintre cele mai importante și dinamice sectoare ale economiei globale. E și un sector care continuă să evolueze rapid.

De la vehicule electrice și hibride, până la sisteme de conducere autonomă, progresele tehnologiei auto transformă modul în care ne gândim la transport. Pe măsură ce noile tehnologii apar și preferințele consumatorilor se schimbă, nevoia de oameni de știință și ingineri calificați pentru industria auto devine din ce în ce mai importantă.

Un alt domeniu cheie în care industria auto are nevoie de oameni foarte bine pregătiți este cel al compoziției materialelor folosite pe linia de producție. Aliajele ușoare, compozitele și polimerii sunt esențiali pentru reducerea greutății și îmbunătățirea performanței vehiculelor moderne.

La acest capitol, România nu stă deloc rău. Ocupă locul 8 în UE la numărul de ingineri și oameni de știință.

Inovație

Potrivit European Innovation Scoreboard, România este un inovator emergent. E o etichetă care sună mai bine decât e cazul. România e în continuare pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la capitolul inovație. Nici măcar nu batem pasul pe loc, ci facem chiar pași înapoi. Potrivit studiului, performanța României a scăzut în 2016, 2017, 2018 și 2022. În 2022, România a înregistrat același nivel de performanță în sectorul inovației ca în 2015.

Privit în detaliu, cea mai mare scădere din 2022 a fost cu cheltuielile pentru inovare/angajat și în sectorul IMM -urilor considerate inovatoare. Aici, explicația poate sta în incertitudinea economică, pe fondul căreia multe companii au decis să taie din bugete.

Infrastructură

Calitatea infrastructurii unei țări, unde sunt incluse rețelele de transport, furnizarea de energie și telecomunicațiile, poate afecta eficiența și competitivitatea industriei de fabricație a autovehiculelor. O infrastructură bine dezvoltată poate ajuta la reducerea costurilor de transport, la îmbunătățirea logisticii și la atragerea de noi investiții. Graficul de mai jos arată numărul de kilometri de autostrăzi raportat la suprafața țării.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro