Mugur Isarescu, guvernator BNR: O dobanda normala la creditele in lei ar fi cu 1-2-3 la suta mai mult decat dobanda noastra, de 8%
Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat cu ocazia prezentarii Raportului asupra inflatiei ca si-ar dori sa vada o stare de normalitate in materie de dobanzi bancare, nivelul acestora fiind apreciat ca ridicat. „Dobanzile la credite au ramas mult mai ridicate fata de dobanda cheie a BNR. La creditele in lei, normal ar fi sa fie cu 1-2-3 procente, nu vreau sa dau cifre exacte pentru ca nu e rolul nostru acesta, dar cu cateva procente mici peste 8%, cat este rata de dobanda de politica monetara.
De asemenea, rata de dobanda la depozite ar trebui sa fie usor sub 8%. Din pacate nu suntem aici si nu putem actiona decat cu instrumente de piata”, a spus Mugur Isarescu.
Isarescu a spus ca unul dintre argumentele cele mai puternice ale bancilor in privinta nivelului dobanzilor mari este lipsa de incredere. „Bancile percep riscuri mari, percep incertitudine inclusiv politica si reactioneaza in consecinta”, a mai spus Guvernatorul.
El a admis ca nici BNR nu a actionat suficient de convingator in aceasta directie „Poate ca nici noi nu am reusit sa convingem bancile ca traiectoria dobanzii noastre este una clara”, a mai explicat Isarescu. Un alt motiv care urca nivelul dobanzilor, in opinia guvernatorului Isarescu, evolutia creditelor neperformante. „Categoric, in momentul actual niste dobanzi mai mici din partea bancilor ar fi binevenite, dar pentru asta nu sunt suficiente semnalele BNR”, a conchis Guvernatorul BNR.