Politicianul roman – dusmanul natural (de Claudiu Saftoiu)

I-auzi-o pe-asta: “Reformarea clasei politice. Acum, ori niciodata”! Sau pe-asta: “O noua generatie de politicieni. Daca nu noi, atunci, cine!?” Sau: “Revolutia morala printre alesii neamului. Aaa…Ieri!”.

Sintagmele acestea, repetate in sute de mii de articole de presa, in ziceri vehemente la televizor, pe bloguri si pe forumuri online cu naduf, ma fac sa zambesc amar.

Pai, fratioare, am si eu o opinie: cei care solicita asta – cartitorii natiei -, cu indreptatire si din varf de subtiri buze, ori idealisti rai si fara pereche, ori sunt pretendenti la o onorabilitate lipsita de minima indreptatire. Sau ceva. Intre.

Cartitorii natiei?! Cam ca mine, ca nu ma mai feresc de mine, de la o vreme: un nene roman – pufnitor si urmuzit cu forta si prin forta trecerii comunismului, a tranzitiei si a capitalismului izbavitor peste organism, dupa 39 de ani de trai, nineaca. Petrecuti de-a lungul, de-a latul si, desigur, in sanul tarii mele.

De ce ne-o fi placand noua – urmuzitilor cu de-a sila, mici, multi, vioi – sa taiem in felii realitatea asta mare, sa scoatem din ea numai ce credem ca nu ne priveste direct, si sa luam doar feliile in care vrem sa nu ne regasim la puricat, la criticat, blamat si la ridicat pretentii din astea, ultimative, tragice – nu ma mai intreba, ca stii bine.

E asa: fuga de propria responsabilitate se rezolva usor, prin raportarea la un element exterior tie, pe care il calaresti critic pana cand el devine dracul, iar tu – ce altceva decat insusi Ingerul personal si cu atat mai mult national, monsere! Milioane de ingeri romani critica aceasta clasa politica care – ca un facut – se preteaza la cacofonii naturale, dupa cum bine rimeaza si aici, pe text.

Clasa politica romaneasca, sub nivelul de alcoolemie permis

Pentru cine vrea sa stie, clasa politica romaneasca inseamna – da, da, da – ceva mai putin de 44 de mii de cetateni aflati pe teritoriul nostru suveran. Ei sunt alesi dintr-un potential de 18 milioane de alti cetateni. Care au ales sa-i aleaga pe altii, nu sa fie ei alesi; c-asa-i in politica.

Ei bine, clasa politica romaneasca sunt (e!) doar acestia, alesii: primari de sate, de comune, de orase, de sectoare de capitala si de primar de capitala (una bucata), consilieri locali, de consilieri judeteni, ministri – desemnati de politicieni, prim ministru – desemnat de presedintele tarii, de parlamentari alesi pe liste si de, bineanteles, uuultimul, dar nu cel din urma – presedintele de tara (una bucata).

Astfel, functiile politice sunt ale dracului de putine, daca le raportam la cele 22 de milioane de locuitori. (Care estem, daca tot suntem. Nu?!) Cei care le ocupa reprezinta 0,024 % din potentialul electorat, de aproximativ 18 milioane de insi cu urechea la politica. Din totalul populatiei, politicienii romani reprezinta 0,002%. Sub nivelul de alcoolemie permis.

Ok! Ok! Biiine! Am gasit dusmanul natural al romanilor: politicianul roman.

Cand vezi sondajele de opinie, te apuca paradoxurile urmuziene: cum dracului, vere, se face ca exact cei mai huliti indivizi din Romania – politicienii – sunt vedetele media ale zilei, fac rating-uri uneori sufocante la televizor, bulucesc oamenii prin piete publice si baga in depresie o natie intreaga!? De ce ei, nenorocitii astia de politicieni atrag atentia, sunt urmariti, cautati

de paparazzi, de ce pentru ei sunt facute sondaje, de ce pentru ei sunt organizate alegeri nationale, pentru ce se distrug vieti, farfurii, pahare, valori si alte televizoare, pentru ce – ma rog – sunt declansate certuri-monstru cu vecinii, sau cu propria consoarta?

Ori cu soacra-ta, ma?

De ce HotNews posteaza zi de zi politica, politica si chiar politica, neamule? Sunteti nebuni, bai, astia care imi gazduiti gandirea scrisa, astazi!?

Ma intreb: jalnica reprezentare a politicienilor romani este cumva o jegoasa si ea oglinda-oglinjoara a discutabilei noastre prezente de zi cu zi, in tara noastra cu care treba sa ne falim? O oglinjoara pe care nu vrem sa o vedem si in care nu dorim sa ne reflectam?

Pana unde ne masuram propria moralitate sociala, politica? Sub norma de alcoolemie permisa? Sau peste?

Ma intreb si eu: cat la suta din comportamentul exemplar pe care il cerem politicienilor romani, pe care – shit, de shit! – i-am tocmai ales, pretindem ca ni-l aplicam noua insine? Fiecaruia? Personal? Zi de zi? Clipa de clipa?

Cat?…

Cat?….

100 %? 50%? 10%? 1%? Sau, asemenea existentei fizice, reale a clasei politice din Romania – adica exact 0,002%?

Norma intreaga la dialog

Oameni buni, care va siliti sa ma cititi, va propun o norma a posibilelor noastre dialoguri, de acum inainte: venind eu – dupa scurta vreme din administratia inalta a neamului -, voi scrie despre noi. Despre multe. Inclusiv despre voi. Voi, cei stand comod in fotoliul inchizitorului de serviciu, care isi iubeste pana la ura Romania. Romania lui.

La randul vostru, voi – cei ramasi edenic in alegerea nobila a neamului de a alege raul cel mai mic, dintr-un rau atat de mare (definitia minimalista a democratiei!?), veti dialoga cu mine prin ura, naduf si opinii preconcepute despre politicienii romani, in general. Ca si despre unii, profitori ca mine – veti zice degraba -, aciuati pe langa unii politicieni.

Stimabilii mei politicieni, spre deosebire de aia, ai lor, nestimabili in veci. Ai celor cu care nu esti de acord, bre!…(Am experienta neplacuta si in totul necesara a executiilor morale si profesionale, in urma reactiilor forumistilor patriei. Urmare a editorialelor pe care le scriu vinerea, pentru “Jurnalul National”.

La invitatia exclusiva a lui Marius Tuca – om de presa de tranzitie si rea, dar mai ales si atat de buna, pe care il cunosc de ani de zile. Care cred ca ma apreciaza mai mult ca fost jurnalist, decat ca orice altceva. De aceea mi-o fi si propus sa scriu la ziarul lui. Vreau sa cred. Si pentru care ii multumesc, ca nu am apucat pana acum.

Daca imi va placea dialogul de pe HotNews – adica daca voi rezista injuriilor voastre pana la capat, dragilor! – voi continua sa va prezint o oarecare fata (moaca, mutra, muian?) a realitatii politice pentru care traiti virtual, altfel decat o vedeti voi, care nu faceti, dar consumati politica.

Pe paine amara.

Daca nu, ok. Voi continua sa scriu. Oricum.

P.S. Scrie la sertar, ba!, imi recomanda o voce care vine…