Sari direct la conținut

PSD+PUR continua sa conduca in sondaje

HotNews.ro

Potrivit sondajului CURS, publicat luni, Uniunea Naţională PSD+PUR şi candidatul acesteia la Preşedinţie, Adrian Năstase, conduc in preferinţele electoratului cu 41% şi, respectiv, 42% , Alianţa D.A. PNL-PD şi Traian Băsescu plasindu-se pe locul al doilea, cu 34% şi, respectiv, 32%.

Potrivit sondajului CURS, 30% din subiectii intervievati sint nehotăriţi sau nu votează la alegerile parlamentare.

Dacă duminica viitoare ar fi alegeri pentru Parlament, opţiunile exprimate de cei intervievaţi ar stabili următoarea dispunere a partidelor şi formaţiunilor politice:

Uniunea Naţională PSD+PUR – 41%; Alianţa D.A. PNL-PD – 34%; PRM – 12%; UDMR – 5%; PNG – 2%; PNŢCD – 2%; AP – 1%; alt partid (sub 1% fiecare) – 3%.

Potrivit sondajului CURS, 30% sint nehotăriţi sau nu votează la alegerile parlamentare.

La Preşedinţie, opţiunile exprimate stabilesc următorul clasament al candidaţilor: Adrian Năstase – 42%; Traian Băsescu – 32%; Corneliu Vadim Tudor – 13%; Marko Bela – 4%; George Becali – 3%; Marian Petre Miluţ – 2%; Gehroghe Ciuhandu – 2%; Petre Roman – 1%; altcineva (sub 1% fiecare) – 1%.

La alegerile pentru desemnarea preşedintelui, 28% sint nehotăriţi sau nu votează.

Sondajul CURS a fost realizat in perioada 12-18 noiembrie, in cadrul programului EXIT POLL comandat de Antena 1, pe un eşantion de 1.100 de persoane cu drept de vot. Eşantionul este probabilist, bistadial, stratificat in primul stadiu şi aleator in cel de-al doilea stadiu. Marja maximă de eroare: +/-3% la o probabilitate de 95%.

Interviurile s-au efectuat la domiciliul subiecţilor

Potrivit precizării CURS, „procentele nu constituie o predicţie a rezultatelor alegerilor generale”, acestea depinzind şi de „modul in care vor vota nehotăriţii, rata participării la vot şi impactul dezbaterilor televizate in ultimele 10 zile de campanie”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro