Sari direct la conținut

Romania risca plata unor penalitati de aproape doua milioane de euro pentru ca nu a transpus in legislatie Directiva UE privind liberalizarea serviciilor postale

HotNews.ro

Statul roman ar putea fi pus in situatia de a plati o suma de peste 1,7 milioane euro precum si penalitati cuprinse intre, aproximativ, 2.000 – 125.000 euro/zi de intarziere pentru ca nu si-a respectat obligatia de stat membru ca pana la sfarsitul anului trecut sa transpuna in legislatie prevederile unei Directive UE privind serviciile postale (Directiva 2008/6/CE). Acesta este unul dintre motivele invocate pentru adoptarea unui proiect de Ordonanta de Urgenta, supus marti in dezbatere publica de catre Ministerul pentru Societatea Informationala.

In proiectul de OUG se mentioneaza ca „urmare a nerespectarii termenului de transpunere a Directivei 2008/6/CE, Comisia Europeana poate demara actiunea in constatarea neindeplinirii obligatiilor in temeiul art. 258 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, declansarea procedurilor prealabile acestei actiuni fiind iminenta in viitorul apropiat” si ca „raspunderea Romaniei pentru incalcarea obligatiilor de a transpune Directiva 2008/6/CE se poate concretiza atat in plata unei sume forfetare, cat si a unor penalitati cu titlu cominatoriu„.

Documentul mentioneaza apoi si o „comunicare” din partea Comisiei Europene transmisa in luna august a anului trecut cu penalitatile stabilite pentru tara noastra care ar putea afecta bugetul de stat:

  • „avand in vedere faptul ca, prin Comunicarea Comisiei Europene SEC (2012) 6106 din 31 august 2012, a fost stabilita pentru Romania suma minima forfetara la 1.740.000 Euro, iar valoarea factorului national ‘n’ pentru calcularea penalitatilor cominatorii este de 3,28, penalitatile putand fi cuprinse intre, aproximativ, 2.000 – 125.000 Euro/zi de intarziere, ceea ce, in functie de durata intarzierii transpunerii Directivei 2008/6/CE, ar putea avea un impact important asupra bugetului de stat (…)”

Aceste motive sunt invocate pentru adoptarea in regim de urgenta a acestui act normativ.

  • Directiva UE prevede eliminarea in totalitate a drepturilor exclusive si speciale acordate pentru furnizarea de servicii postale de la 1 ianuarie 2013

Directiva UE care trebuie transpusa in legislatia nationala prevede printre altele eliminarea in totalitate a drepturilor exclusive si speciale acordate pentru furnizarea de servicii postale, inclusiv a drepturilor rezervate in prezent furnizorului de serviciu universal, pentru trimiteri de corespondenta cu o greutate mai mica de 50g.

Amintim ca pana la sfarsitul anului trecut acest drept exclusiv il avea Posta Romana, drept castigat in urma unei licitatii si care era acordat tocmai pentru a compensa pierderile generate de obligatia de a asigura pentru toti locuitorii livrarea serviciilor postale.

Posta nu mai are acest drept exclusiv incepand cu 1 ianuarie 2013, insa autoritatile au decis prelungirea cu inca un an a calitatii de furnizor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale si stabilirea unui nou mecanism de comepnsare a pierderilor inregistrate de compania de stat.

Orice persoana are dreptul de acces la serviciul universal, adica are dreptul de a beneficia de furnizarea permanenta a serviciilor postale incluse in sfera serviciului universal, la un anumit nivelde calitate, in orice punct de pe teritoriul Romaniei, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor.

In luna noiembrie a anului trecut, ANCOM a anuntat ca a discutat cu industria inclusiv decizia privind noul mecanism de compensare a pierderilor pentru Posta Romana.

Compensarea costului net rezultat in urma furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal se va realiza doar la cererea furnizorului de serviciu universal si va fi finantata prin intermediul unui fond de serviciu universal ce va fi administrat de ANCOM.

Acesta va fi alimentat din contributiile financiare ale anumitor furnizori de servicii postale autorizati conform procedurii de autorizare generala sau din contributiile utilizatorilor finali ai serviciilor postale, prin intermediul unei taxe aplicate serviciilor postale pe care acestia le utilizeaza. Modalitatea de implementare a acestor prevederi va fi stabilita ulterior de catre ANCOM, in functie de cuantumul necesarului de finantare a serviciului universal identificat ca fiind costul net al serviciului universal ce va fi compensat”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro