Scandalul șampaniei continuă. Franța amenință Rusia cu Organizația Mondială a Comerțului
Guvernul Franței a declarat marți că ar putea sesiza Organizația Mondială a Comerțului (OMC) cu privire la planurile Moscovei de a forța producătorii de șampanie să adauge denumirea „vin spumant” la produsele lor vândute în Rusia, relatează Reuters.
Producătorii de șampanie sunt „scandalizați” după ce Vladimir Putin a promulgat o lege care presupune că doar vinurile spumante rusești pot purta eticheta de ”shampanskoye”.
Unii producători francezi – care afirmă că numai produsele din regiunea franceză Champagne ar trebui să fie vândute sub denumirea șampanie – au interpretat legislația ca pe un efort de a aduce un beneficiu vinificatorilor ruși pe cheltuiala lor.
”Odată ce am examinat-o (legislația rusă), vom acționa în zilele următoare în ceea ce privește autoritățile rusești”, a declarat ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian în timpul unei sesiuni a parlamentului.
„Dacă întâmplător există încălcări dovedite ale regulilor Organizației Mondiale a Comerțului, vom căuta să recurgem la modul în care ne-am propus anterior să facem cu Rusia”, a spus Le Drian.
Cu toate acestea, el a spus că speră ca aceste ”dificultăți” să poată fi rezolvate prin dialog.
OMC are un mecanism de soluționare a conflictelor comerciale dintre statele membre.
Citește și: