Sari direct la conținut

O nouă ediție a Marșului bicicliștilor va avea loc sâmbătă în București: Firea, fă ceva!

HotNews.ro
Marsul biciclistilor, Foto: OPTAR
Marsul biciclistilor, Foto: OPTAR

O nouă ediție a Marșului Bicicliștilor va avea loc sâmbătă, 22 septembrie 2018, sub sloganul ”Firea, fă ceva!” 2018. Adunarea participanţilor începe la ora 14.30, la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău, iar plecarea în marș se va face la ora 15.30. Ca în fiecare an, participanții cer un oraș pentru oameni, cu piste pentru biciclete și trotuarele libere de mașini, încurajarea unei mobilități durabile, în condițiile în care Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate și aglomerate orașe europene. Aceștia cer primarului Gabriela Firea să ”pună osul la treabă” și să rezolve problemele orașului.

Traseul marșului poate fi parcurs cu bicicleta, rolele, trotineta sau chiar în alergare ușoară. Plecarea se va face de la Piața Charles de Gaulle pe următorul traseu: pe traseul Bdul Maresal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Sos Pavel Dimitrievici Kiseleff – Pta Victoriei – Sos Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Sos Grozavesti – Intoarcere la Intrarea Grozavesti – Sos Grozavesti – Pasajul Basarab – Sos Nicolae Titulescu – P-ta Victoriei – Calea Victoriei – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Schitu Magureanu – Pod Izvor – Splaiul Independentei – Bdul Libertatii – Bdul Natiunile Unite – Strada Izvor – Calea 13 Sepembrie – Bdul Libertatii – Bdul Unirii – Bdul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului.

”Lipsa oricăror performanţe administrative ale Gabrielei Firea şi zgomotul produs de mulţimea de promisiuni nerespectate au adus oraşul într-o stare chiar mai proastă decât era pe vremea lui Oprescu. Cu toate că a dublat numărul de oameni care lucrează pentru administraţie, prin zecile de companii municipale, la bilanţul de jumătate de mandat, majoritatea proiectelor enumerate de Primar erau începute pe vremea mandatului lui Oprescu. Şi, cu toate că acuză toate administraţiile precedente că sunt vinovate de traficul infernal din Capitală, administraţia Firea şi-a stabilit ca priorităţi terminarea proiectelor începute de Oprescu. Aşadar, continuă greşelile predecesorilor, dar speră să aibă rezultate diferite de ale acestora! În acelaşi timp, Gabriela Firea a ignorat opiniile experţilor care au realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) Bucureşti – Ilfov. Astfel, analiza detaliată activităţii administraţiei locale la jumătate de mandat a demonstrat că nicio măsură pe termen scurt (2 ani) prevăzută de experţi nu a fost realizată. Astfel, Gabriela Firea a reuşit performanţa ca, în 2 ani, să întârzie aplicarea PMUD cu… 2 ani!”, se arată într-un comunicat emis de organizatori, Asociația OPTAR.

Aceștia mai reproșează administrației Firea următoarele lucruri:

– niciunui cetățean critic la adresa conducerii PMB nu i s-a permis să ia cuvântul în ședințele Consililului General al Municipiului București;

– dreptul la protest împotriva administrației a fost “interzis”, spațiul din fata Primăriei Capitalei fiind rezervat de un protest fantomă, care, chipurile, se desfășoară zi de zi, dar pe care nu l-a văzut nimeni niciodată;

– au fost create 22 de companii municipale care lucrează în paralel cu departamentele și instituțiile din subordinea Primăriei;

– costul locurilor de parcare din gestiunea Primăriei Capitalei a crescut la 10 lei/ora, fără însă a fi sancționate mașinile care parchează ilegal. Ulterior, am aflat că pentru aceste parcări sunt eliberate mii de permise gratuite (șefi de instituții, consilieri ai primarului, consilieri generali etc);

– singura parcare etajată și cea mai mare din București (1250 de locuri) aflată in administrarea PMB este la Arena Națională și stă închisă, cu toate că este gata de pe vremea lui Oprescu.

Lipsa transparenței Primăriei Capitalei este un alt lucru reproșat.

”Promisiunile de a transparentiza “total” cheltuielile publice în 100 de zile, a fost uitată de Gabriela Firea, dupa ce a ocupat postul de Primar. Aparatul administrativ imens pe care îl gestionează nu a reuşit, în 2 ani, să demareze lucrările la nicio parcare nouă, din lista lungă de promisiuni. Asta n-a împiedicat-o pe Firea să se laude că a finalizat parcarea de tip Park&Ride de la capătul Şoselei Pantelimon. În cazul pistelor pentru biciclete, Gabriela Firea a mutilat reţeaua stabilită de experţii PMUD, alegând nişte trasee disparate, care nu vor produce efecte. Şi, cu toate că, în repetate rânduri, ne-am oferit gratuit cunoştinţele în sprijinul administraţiei, acest ajutor ne-a fost refuzat. Din păcate, administraţia şi poliţia rutieră refuză să ofere informaţiile publice despre modul de realizare a traseelor, astfel încât, eventualele greşeli de proiectare nu pot fi identificate decât după executarea greşelilor, respectiv după cheltuirea banilor. Şi, din păcate, cu toate că lucrările sunt încă în curs, am putut deja constata astfel de greşeli la lucrările executate. Pentru că lista nerealizărilor administraţiei Firea este aproape la fel de lungă ca lista promisiunilor, bucureştenii o invită pe Firea să se apuce de muncă!”, se mai arată în comunicatul OPTAR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro