Alte două persoane de la căminul de bătrâni din Galaţi au murit. Bilanţul a ajuns la 23 de decese
Autorităţile din Galați au anunţat vineri că alți doi bătrâni de la căminul privat „Sf.Ilie” din oraș au murit în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul deceselor la 23, transmite Mediafax.
Autorităţile anunţă că alte peste 60 de persoane din căminul de bătrâni primesc tratament în diferite spitale din Galaţi.
În paralel, la căminul de bătrâni administrat de Primăria Galaţi creşte numărul îmbolnăvirilor.
Conform ultimelor informaţii, numărul rezidenţilor infectaţi cu Covid-19 a ajuns la 28, după ce de ieri până astăzi au fost confirmate alte cinci cazuri. În căminul Primăriei a fost înregistrat un singur deces.
În ambele cămine au fost raportate numeroase cazuri de îmbolnăviri ale cadrelor medicale. Sunt aproximativ 30 de angajaţi care s-au infectat şi acum primesc tratament în spitalele din Galaţi. Cea mai mare problemă este la căminul privat acolo unde autorităţile locale au decis să trimită asistente şi infirmiere de la unităţi medicale din oraş.
Citește și:
Focar de coronavirus într-un cămin de bătrâni din Galați. Peste 100 de persoane, în pericol
Numărul deceselor din focarul de la căminul de vârstnici din Galați a urcat la 20