Proiect de lege USR-PLUS: Anul școlar să înceapă la 1 septembrie și să aibă un număr minim de zile diferit pentru fiecare ciclu de învățământ / Câte zile de școală are fiecare stat european
Senatorul USR-PLUS Ștefan Pălărie a depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care se stabilește ca anul școlar să înceapă întotdeauna la data de 1 septembrie, iar pentru fiecare ciclu de învățământ să existe un număr minim de zile – 175 la clasele primare, 180 la gimnaziu și 185 la liceu.
Acest număr poate fi suplimentat de fiecare inspectorat sau consiliu de administrație al școlii, potrivit proiectului, iar profesorii în acest caz primesc o primă pentru orele efectuate.
Mai mult, inițiativa prevede clar că anul școlar este format din semestre.
Practic, proiectul prevede adăugarea în Legea educației a unui articol în acest sens:
- Art. 63¹. – Structura anului școlar:
- (1) Anul școlar începe în data de 1 septembrie, include două semestre și se finalizează la 31 august din anul calendaristic următor.
- (2) Ministerul Educației stabilește, prin ordin al ministrului, structura anului școlar, sesiunile de examene, perioadele de desfășurare a concursurilor, precum și vacanțele școlare în conformitate cu atribuțiile prevăzute de art. 94 alin. (2) lit. r).
- (3) Anul școlar are un minimum de 175 de zile de școlarizare pentru nivelul primar, 180 de zile pentru nivelul gimnazial și 185 de zile pentru nivelul liceal.
- (4) Consiliile de administrație ale unităților de învățământ sau inspectoratele școlare pot decide suplimentarea numărului minim de zile stabilit la alin. (3) cu un maximum de 5 zile pentru nivelul primar, 10 zile pentru nivelul gimnazial, respectiv 15 zile pentru nivelul liceal.
- (5) În zilele suplimentare prevăzute la alin. (4), cadrele didactice vor beneficia de o primă raportată la numărul de ore efectuate, finanțarea acestora se face din bugetul de stat în limitele costului standard per elev/preșcolar.
- (6) În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial, Ministerul Educației elaborează normele metodologice în vederea stabilirii modalității de calcul al valorii primei prevăzute la alin. (5).
În expunerea de motive se arată câte zile de școală sunt în fiecare țară din Europa:
Proiectul vine în contextul în care mai multe asociaţii de elevi şi ONG-uri au cerut guvernului și președintelui ca anul şcolar viitor să înceapă la 1 septembrie, mărirea numărului de zile ale unui an şcolar şi vacanţe mai scurte.
De altfel, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că va propune extinderea anului școlar din septembrie 2022 și va lansa în dezbatere publică, la toamnă, și propunerea revenirii la structura cu trei trimestre în loc de două semestre, afirmând că nu a „înțeles niciodată” de ce s-a făcut trecerea de la trimestre la semestre.
Impactul bugetar maximal estimat este de 100 milioane lei pentru perioada septembrie/ decembrie 2022 și 250 milioane lei pentru anul fiscal 2023, precizează inițiatorul.
„Elevii care în anul școlar 2020-2021 sunt școlarizați în nivelul primar vor recupera până la finalizarea studiilor liceale în medie între 45% și 65% (în raport cu clasa în care sunt în prezent) din materia pierdută pe parcursul acestui an școlar doar prin stabilirea acestui minim de zile de școală pentru elevii din România”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege.
Citește și:
- Asociaţii de elevi şi ONG-uri cer și președintelui ca anul şcolar viitor să înceapă la 1 septembrie, mărirea numărului de zile ale unui an şcolar şi vacanţe mai scurte: Vacanţele lungi afectează major copiii
-
Ministrul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, revenirea la trimestre și vacanță de vară mai scurtă