Sari direct la conținut

Val de critici pe pagina de Facebook a Poliției Române după reținerea plăcuțelor ”M..EPSD”: Instituție profund comunistă / Poliția minții 1984

HotNews.ro
Val de critici pe pagina de Facebook a Poliției Române după reținerea plăcuțelor ”M..EPSD”: Instituție profund comunistă / Poliția minții 1984

Mai mulți utilizatori de Facebook au reacționat într-un mod critic și au postat mesaje negative pe pagina Poliției Române, după ce ofițerii de la Brigada Rutieră au reținut plăcuțele ”M..EPSD” și i-au suspendat permisul lui Răzvan Ștefănescu, deși Ambasada Suediei a precizat că acestea sunt valide în toate țările UE, relatează Mediafax.

”Așa se face? Când PSD-ului nu îi convine ceva, dispare. Numai am pic de respect pentru poliția română, acum sunteți niște nimeni pentru mine. Plăcuțele de înmatriculare erau legale, ce era în capul vostru?”, a scris un utilizator de Facebook.

Altcineva susține că Poliția Română este o ”instituție nereformată și profund comunistă”.

”Instituție nereformată și profund comunistă, care acționează doar la ordinele tovarășilor conducători, indiferent de legalitatea ordinelor. Să vă fie rușine!”.

Un alt utilizator face trimitere la romanul ”1984”, scris de George Orwel.

”Poliția minții 1984. Atunci când orice afront asupra PSD-ului este pedepsit prin hărțuire. Poliția română dă dovadă de unealta PSD mai mult decât îmi imaginam. Bezna minții”.

Un alt utilizator de Facebook susține că, prin demersul Poliției de a reține plăcuțele de înmatriculare, mesajul antiPSD se va propaga.

”O să tot vedeți mesajul de pe plăcuțele pe care tocmai le-ați ridicat, peste tot prin țară. Ceva cu PSD. Cred că vă aduceți aminte. 😉 Atâtea infracțiuni se întâmplă în țara asta și pe voi vă doare de niște plăcuțe de înmatriculare care oricum sunt legale pe tot teritoriul Uniunii Europene. Am avut compasiune atunci când un polițist a fost rănit în misiune sau atunci când polițiștii sunt înjurați și agresați în trafic de persoane recalcitrante. Dar prin asta ați înfuriat o mulțime de oameni. Și toate acțiunile au urmări. Poliția nu mai e pentru români, Poliția e pentru penali. Trist…”, a scris el.

Alți utilizatori susțin că Poliția ar trebui să fie preocupată de problemele reale din trafic.

”În loc să îi vânați pe ăștia la îndemnul unor politicieni corupți, mai bine ați umbla pe străzi și v-ați preocupa de idioții care șicanează în trafic și sar la bătaie. Sau aia care stau pe telefoane în timp ce conduc. De ăștia ar trebui să vă pese. Ăia care nu opresc la trecerile de pietoni și sunt la un pas să dea peste oameni nevinovați. Ăia care opresc neregulamentar și blochează o bandă de circulație aiurea. Astea ar trebui să fie prioritățile voastre. Nu să stați să vânați oameni la îndemnul unor oameni care spală cu acest popor pe jos că nu le plac numere de înmatriculare înregistrate legal. Rușine. Poliția ar trebui să însemne siguranță și încredere, nu? V-ați dus la același nivel cu jandarmeria. Dezamăgitor … Se pare că legile sunt aplicate doar când e interesul vreunul șmecheraș la mijloc”, a scris altcineva.

”Rușine! În țara cu cei mai mulți oameni morți pe șosele, Poliția Română vânează plăcuțe de înmatriculare, în mod abuziv. Rușine încă o dată!”.

Ambasada Suediei contrazice afirmațiile Brigăzii Rutiere, care susținea că a primit un mesaj de la autoritățile suedeze în care se spunea că mașinile cu numere personalizate nu pot circula în afara Suediei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro