Sari direct la conținut

UPDATE Procesul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare – o nouă amânare după ce liderul PSD a anunțat instanța că vrea să fie audiat. Un nou termen, în 18 martie

HotNews.ro
UPDATE Procesul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare – o nouă amânare după ce liderul PSD a anunțat instanța că vrea să fie audiat. Un nou termen, în 18 martie

Magistrațiii instanței supreme au dispus luni o nouă amânare în dosarul privind angajările fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani și jumătate de închisoare cu executare. Dosarul a fost amânat de mai multe ori, începând din septembrie anul trecut, din cauza controverselor privind constituirea completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. La termenul de luni, Liviu Dragnea a cerut să fie audiat, iar magistrații au fixat un nou termen pentru 18 martie.

UPDATE – Liviu Dragnea a anunțat instanța supremă că vrea să fie audiat. Un nou termen, pe 18 martie

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, prin intermediul avocaților, la termenul de luni că vrea să dea declarații în fața judecătorilor. Și procurorii DNA au cerut audierea, potrivit Mediafax.

Și Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman Teleorman, a anunțat instanța să vrea să fie audiată.

Restul inculpaților fie își mențin declarațiile date anterior, fie nu vor să dea altele noi.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție se vor pronunța pe aceste solicitări, dar și pe alte cereri de probe în 18 martie.

Dosarul lui Liviu Dragnea este judecat de Completul 2 de cinci judecători, format din judecătoarele Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

În ultimele luni, magistrații au dispus amânări la cinci termene de judecată în dosarul liderului PSD, în condițiile în care a fost contestată inclusiv la Curtea Constituțională formarea acestor completuri, care au fost trase la sorți de mai multe ori, iar procesele au fost blocate.

La începutul lunii octombrie, cu mai puțin de o săptămână înainte de începerea apelului în dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, premierul Viorica Dăncilă a sesizat Curtea Constituțională privind un conflict juridic între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție în privința modului în care sunt aplicate noile prevederi cu privire la formarea completurilor de 5 judecători. Răspunsul CCR – noua lege trebuie pusă în aplicare de îndată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să organizeze altă tragere la sorți.

Instanța supremă s-a conformat, dar constituirea completului a fost contestată în instanță de către Liviu Dragnea (în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman), pe motiv că tragerea la sorți a fost făcută înainte de motivarea deciziei CCR. Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză liderului PSD, hotărând că noile completuri sunt nelegal constituite. În aceste condiții, toate procesele din decembrie, de la completurile de 5, între care și dosarul lui Dragnea, au fost suspendate. Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit ulterior o nouă procedură de constituire a completurilor de 5, iar în 13 decembrie a avut loc o nouă tragere la sorți.

În urma deciziei Curții Constituționale, mai mulți condamnați au depus contestații în anulare în cazul sentințelor pronunțate de completurile de 5 judecători. Astfel, în ultimele luni au obținut decizii de suspendare a executării pedepselor condamnați celebri precum fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, fosta șefă a DIICOT Alina Bica, încarcerate în Costa Rica, foștii miniștri Dan Șova și Constantin Niță, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, fostul șef ANAF Șerban Pop și omul de afaceri Horia Simu. Toți au fost puși în libertate.

În 21 iunie, magistrații instanței supreme l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

La o zi după condamnarea sa, Liviu Dragnea spunea că va avea o atitudine „mult mai fermă și mai radicală”, cerându-și totodată iertare „miilor de români” care „stau în pușcărie” sau sunt „târâți prin tribunale” pe baza unui „articol sovietic” (privind abuzul în serviciu).

„Îmi cer iertare miilor de români, care unii stau în pușcărie pe un articol neconstituțional, alții sunt târăți în tribunale pe baza aceluiași articol sovietic. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult modificarea Codului Penal”, spunea Dragnea, într-o declarație de presă pe holurile Parlamentului, în care a apărut înconjurat de liderii PSD.

De asemenea, el descria condamnarea sa drept „o execuție în masă” în care au fost condamnați 9 oameni pentru a se „justifica” și condamnarea sa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro