Astronomii cred că au localizat Planeta 9 (dacă există) / Supervulcanii sunt un pericol mai mare decât se credea anterior / Disney creează un serial „Douăzeci de mii de leghe sub mări”
Disney va crea un serial „Douăzeci de mii de leghe sub mări”. Deși gigantul american de divertisment a încercat de câteva ori să adapteze pentru marele ecran romanul îndrăgit al lui Jules Verne, niciunul din proiecte nu a trecut mai departe de faza de planuri. În schimb, compania va crea acum un serial „prequel” care va fi filmat în Marea Britanie și Europa.
James Dormer, care anterior a lucrat la seriale ca Sinbad difuzat de Sky One sau Familia Medici: Conducătorii Florenței al televiziunii italiene Rai, a fost cooptat ca scenarist-șef pentru a scrie povestea căpitanului Nemo și cum au început aventurile acestuia cu submarinul Nautilus.
Fiu al unui maharajah indian care a fost privat de drepturile sale, prizonier al Companiei Indiilor de Est și, în general, un anti-erou motivat de răzbunare împotriva celor care i-au luat totul, Nemo va porni alături de echipajul său într-o serie de aventuri în care se vor lupta cu inamici și vor descoperi lumi subacvatice fascinante.
Filmările pentru primul sezon de 10 episoade vor începe anul viitor. „Este un privilegiu uriaș să readucem la viață Nautilusul și echipajul său într-un mod atât de îndrăzneț și entuziasmant, cu o echipă diversă de talente și personaje pe ecran. Serialul va fi plin de acțiune, vă va tăia respirația și va oferi multă distracție”, a declarat Johanna Devereaux, director pentru conținut original la Disney+, citată de Empire Online.
James Mason și Kirk Douglas au jucat în adaptarea din 1954 a romanului (FOTO: Walt Disney Productions)
Facebook a blocat reclamele unui joc indie fiindcă erau „prea politice”. Pentru producătorii independenți poate fi destul de greu să își aducă creațiile în lumea mai largă a gamingului dar dezvoltatorii unui joc lansat recent s-au lovit de bătăi de cap și mai mari după ce Facebook le-a înlăturat reclamele, considerând că încalcă regulile platformei privind conținutul politic.
Road 96, lansat pe 16 august pentru PC și Nintendo Switch (și disponibil pe Steam), spune povestea încercărilor repetate ale protagonistei de a fugi din țara fictivă Petria care cade sub auspiciile unui regim totalitar. Jucătorii se vor îmbarca într-o călătorie lungă spre libertate, întâlnind o serie de personaje unice și luând decizii pentru a rămâne cu un pas înaintea autorităților și a ajunge cu un kilometru mai aproape de graniță.
Dar la doar câteva ore după ce și-au publicat reclamele pe Facebook, dezvoltatorii de la DigixArt au constatat că acestea au fost înlăturate de platforma social media, fiind respinse pe motiv că ar include „imagini, afirmații sau sloganuri despre probleme sociale precum economia, politicile de mediu sau drepturile civile”.
„La început am crezut că este o glumă”, a relatat Yoan Fanise, directorul de jocuri al DigixArt. Facebook a pretins însă dezvoltatorilor înlăturarea „elementelor politizate” sau înaintarea unei cereri pentru aprobarea acestora. Cei de la DigixArt au decis s-o lase baltă și nu au contestat decizia, relatează Destructoid.
Două filme „South Park” noi vor fi lansate anul acesta. Anunțul a fost făcut pe 1 septembrie de Tanya Giles, Chief Programming Officer la ViacomCBS, compania americană care deține Paramount+, platforma pe care vor fi difuzate filmele.
La începutul lui august Paramount+, platformă lansată în primăvara acestui an, a semnat un contract uriaș care s-ar ridica la 900 de milioane de dolari cu Matt Stone și Trey Parker, creatorii serialului animat, pentru realizarea a 14 filme South Park ca parte a eforturilor sale de a se remarca pe piața tot mai dinamică și competitivă a streamingului.
South Park, serial al cărui prim episod a fost difuzat în 1997 de Comedy Central, a ajuns acum la sezonul cu numărul 24 iar contractul semnat luna trecută prevede crearea a cel puțin 6 sezoane noi. Acestea vor fi difuzate în continuare tot pe Comedy Central în timp ce filmele vor fi lansate exclusiv pe Paramount+, potrivit ScreenRant.
Serialul animat va ajunge la peste 300 de episoade după cele 6 noi sezoane confirmate (FOTO: Comedy Central / Everett / Profimedia)
Supervulcanii sunt un pericol mai mare decât se credea anterior. O echipă internațională de cercetători care a studiat erupția supervulcanului Toba din urmă cu 75.000 de ani a descoperit că supervulcanii rămân activi și periculoși și la mii de ani după o erupție.
Profesorul asociat Martin Danišík de la Univeristatea Curtin din Australia și autor principal al studiului afirmă că supervulcanii au erupt de mai multe ori între intervalele de zeci de mii de ani dintre erupțiile majore însă că perioadele de inactivitate dintre aceste evenimente nu erau bine înțelese până acum.
Echipa condusă de Danišík a investigat magma rezultată în urma ultimei erupții a lui Toba, căutând urme ale elementului zirconiu și ale mineralului feldspat păstrate în rocile vulcance, acestea oferind indicii asupra erupțiilor. „Folosind aceste date geocronologice, statistica și modelările termice, am arătat că magma a continuat să iasă din calderă timp de 5.000-13.000 de ani după o supererupție”, afirmă cercetătorul.
„Constatările [noastre] pun sub semnul întrebării cunoștințele existente și studierea erupțiile care în mod normal caută magmă lichidă sub un vulcan pentru a evalua un pericol viitor. Trebuie să luăm în considerare că erupții pot avea loc chiar și dacă nu există magmă lichidă sub un volcan. Studiul nostru arată că pericolul nu s-a terminat odată cu supererupția ci continuă să existe timp de mii de ani după aceasta”, subliniază Danišík.
Studiul, citat de Phys.org, a fost realizat de cercetători de la Oregon State University, Agenția de Geologie a Indoneziei, Universitatea Curtin, Institutul de Cercetări în Geoștiințe și Universitatea Heidelberg din Germania, acesta fiind publicat în revista Nature.
Lacul Toba din Indonezia, format în urma supererupției din urmă cu 75.000 de ani, este cel mai mare lac vulcanic din lume (FOTO: Stefan Laws / Panthermedia / Profimedia)
„Impostor Factory” va fi lansat luna aceasta! Deși jocul a fost anunțat de ceva timp, semnul exclamării e acolo fiindcă, în caz că n-ai auzit de el, Impostor Factory e al treilea titlu din seria To the Moon lansată în 2014 de Freebird prin jocul cu același nume. Larg aclamat atât de critici cât și de gameri, după părerea mea personală To the Moon este unul dintre cele mai bune jocuri de aventură create vreodată.
La fel ca To the Moon și Finding Paradise, al doilea titlu al seriei, Impostor Factory poate fi jucat și ca joc de sine stătător, în cazul în care ai ratat primele două titluri. Uite o scurtă descriere a sa:
„Quincy a fost invitat într-o zi la o petrecere elegantă la un conac suspect de izolat. Așa că a acceptat și s-a dus; deoarece conacul era suspect și izolat, era de asemenea elegant și avea o petrecere. De fapt s-a dovedit atât de elegant încât avea o mașină a timpului în baie. Quincy putea să se spele pe mâini și să călătorească în timp simultan. Dar, bineînțeles, oameni încep apoi să moară fiindcă asta fac ei. Și undeva pe drum lucrurile încep să aducă puțin a Lovecraft”.
Ah, și data de lansare, că era să uit de ea: 30 septembrie, conform Twinfinite.
Primul trailer și data de lansare pentru serialul „Roata timpului”. Nu doar că a lansat primul trailer pentru viitorul său serial bazat pe seria fantasy cu același nume a autorului Robert Jordan (pe numele său real James Oliver Rigney Jr.), dar Amazon a dezvăluit săptămâna aceasta și data de lansare a seriei: 19 noiembrie.
La fel ca în cazul The Boys, un alt serial al său, Amazon va difuza pe platforma sa Prime primele 3 episoade în data lansării, urmând ca apoi un nou episod să apară în fiecare vineri. Sezonul 1 se va termina pe 24 decembrie și, în caz că ți se pare că va avea cam puține episoade, vestea bună e că serialul a primit deja undă verde pentru un al doilea sezon.
Seria de cărți va avea parte și de o trilogie pentru marele ecran numită Epoca legendelor a cărei acțiune se va desfășura într-o eră decât cea din serial dar „va complementa poveștile seriei TV”, potrivit Amazon. Printre alții, în serial vor juca Rosamund Pike, Madeleine Madden, Marcus Rutherford, Barney Harris, Mat Cauthon, Zoë Robins și Michael McElhatton, potrivit IGN.
Astronomii cred că au localizat Planeta 9 (dacă există). Pentru a înțelege această veste e nevoie de o scurtă „lecție” de istoria astronomiei pentru cei care nu sunt la curent cu căutarea Planetei 9: În deceniile care au urmat după confirmarea din 1781 a faptului că Uranus este într-adevăr o planetă (fusese observată și anterior dar existau dubii cu privire la natura sa), astronomii au observat că orbita acesteia nu se comportă tocmai cum ar sugera legile mecanicii newtoniene.
Oamenii de știință au început treptat să speculeze că orbita acesteia este influențată de o altă planetă masivă aflată în depărtările Sistemului Solar. Astronomul și matematicianul francez Urbain Le Verrier, un geniu excentric, a găsit în 1846, pe baza unor calcule incredibil de complexe, unde ar trebui să se afle această planetă, dacă ea există.
Neptun, a opta planetă de la Soare, a fost observată de astronomii Observatorului din Berlin în aceeași zi în care au primit o scrisoare de la Le Verrier cu calculele sale. A fost un moment uriaș în istoria științei și, mai cu precădere al astronomiei, deoarece s-a demonstrat că existența unor planete și a altor obiecte îndepărtate poate fi dedusă doar din calcule matematice.
Să revenim acum ceva mai aproape de zilele noastre. Doi dintre cei mai cunoscuți astronomi din prezent, Michael Brown (unul dintre cei care au susținut fervent că Pluto nu mai trebuie să fie planetă) și Konstantin Batygin, au prezentat în 2016 o teorie bazată pe modele matematice potrivit căreia la marginea îndepărtată a Sistemului Solar, mult mai departe decât Neptun, există o planetă imensă încă nedescoperită.
Teoria lor se bazează pe faptul că numeroase obiecte din zonele îndepărtate ale Sistemului Solar care au fost descoperite în ultimele două decenii au orbite extrem de excentrice, lucru care ar putea fi explicat de existența Planetei 9. Ipoteza a provocat vâlvă în comunitatea astronomică la momentul respectiv dar în anii care au trecut de atunci planeta nu a fost observată.
Alte cercetări au sugerat explicații alternative pentru orbitele excentrice observate la periferia Sistemului Solar sau chiar că formulată de Batygin și Brown se bazează pe un „bias” academic, în sensul că aceștia nu au luat în calcul orbitele unui număr relevant de obiecte în calculele lor și că văd în date ceea ce vor să vadă.
Dar cei doi tocmai au publicat un nou studiu pe serverul ArXiv în care și-au actualizat calculele pentru a ține cont și de „bias-ul” observațional reclamat și afirmă că observațiile lor privind orbitele excentrice de la marginea Sistemului Solar „rămân semnificative cu un grad de încredere de 99,6%”.
Brown și Batygin afirmă de asemenea că planeta ar putea fi mai aproape de Neptun și mai luminoasă decât se credea anterior. Și mai entuziasmant, aceștia susțin în studiu că multe din potențialele orbite ale Planetei 9 se află în zone care pot fi observate „cu telescoape modeste și [planeta] ar putea fi descoperită cu telescopul Vera Rubin când acesta este inaugurat în 2023”, relatează IFL Science.
Poți citi un articol foarte fain și mai pe larg scris de colegul meu Vlad despre Planeta 9 AICI.
Planeta 9 ar putea fi un gigant gazos sau „Superpământul” care lipsește din sistemul nostru solar (FOTO: Don White / Dreamstime.com)
P.S.: Am avut și un trailer mișto săptămâna aceasta. Pentru Moonfall mai exact, filmul sci-fi în care Luna pare că a luat-o razna și care urmează să fie lansat în cinematografe pe 4 februarie 2022.
Ah, și a fost lansat și trailerul final pentru No Time to Die, ultimul film James Bond pentru Daniel Craig, înainte ca acesta să fie lansat în cinematografe pe 28 septembrie, după aproape 2 ani de amânări cauzate de pandemie.
În caz că vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut, îl găsești aici: