Sari direct la conținut

Profesorii suspendă greva generală declanșată în 22 mai. Condițiile puse de sindicate: „Dacă nu le respectă, se sinucid politic” / Anunțul premierului Ciucă – VIDEO

HotNews.ro
Protestul dascalilor, Foto: Hotnews / Adrian Vasilache
Protestul dascalilor, Foto: Hotnews / Adrian Vasilache

Cadrele didactice suspendă greva generală declanșată în 22 mai, au anunțat sindicatele din educație. Condiția este ca Guvernul să adopte OUG care să prevadă că salariul de bază al profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public, precum și ca prima tranșă din majorările salariile să fie de 50%, de la 1 ianuarie 2024. „În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, avertizează sindicatele.

Luni, profesorii au intrat în cea de a patra săptămână de grevă.

„Sunt și colegi nemulțumiți că suspendăm greva. Ne acuză că suntem trădători. Nu am trădat cu nimic”

13:52 Liderii sindicali din educație, declarații de presă:

Liderul FSLI, Simion Hăncescu:

  • S-a plecat de la oferte de vouchere, care au fost respinse, acele vouchere s-au transformat ulterior în sume fixe.
  • Nici acest lucru nu a fost acceptat de oameni, am continuat greva și am ajuns azi la oferta guvernului de creștere medie de 25% în învățământ, cu procente cuprinse între 24 și 31% pentru diverse categorii.

Marius Nistor, liderul sindicatului „Spiru Haret”:

  • Am cerut imperativ ca în textul OUG să fie inclus principiul privind pornirea grilei de la salariul debutantului egal cu salariul mediu brut pe economie.
  • În condițiile în care tot ceea ce am cerut s-a îndeplinit, este clar că am ajuns la suspendarea protestului.
  • Este suspendare, nu încetare.
  • Acțiunea de protest se poate redeclanșa dacă ceea ce apare în aceste OUG nu se va respecta.
  • Decizia de suspendare a fost luată în urma consultărilor cu liderii din teritoriu, care au spus clar că intră la clasă dacă aceste lucruri se rezolvă.
  • Procentul de suspendare a grevei a fost majoritar.
  • Este doar o suspendare: dacă constatăm că în viitoarea lege a salarizării nu se va regăsi ce s-a stabilit acum, greva se va relua.
  • Politicienii care îndrăznesc să încalce ce și-au asumat acum se sinucid politic și vom fi cu ochii pe ei.
  • Am fost acuzați că suntem trădători. Nu, noi am luat decizia de suspendare fiind mandatați de liderii sindicali.
  • Mai sunt oameni nemulțumiți, care consideră că am trădat. Nu am trădat cu nimic.

Anunțul sindicatelor din educație: Greva se suspendă cu condiții

„Greva se suspendă!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

  • principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
  • acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, au transmis federațiile sindicale din educație, printr-un comunicat de presă comun.

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare. Există un paragraf și în preambulul OUG, despre cum ar trebui să fie salariile de la 1 ianuarie 2024, însă acest paragraf nu are nicio valoare în acel loc, potrivit normelor de tehnică legislatică în vigoare.

Față de ordonanța de urgență nr. 53 din 2023, majorarea promisă de 25% reprezintă, de fapt, 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, conform documentului. Pentru comparație, aici sunt grilele salariale valabile pentru luna mai 2023.

Anunțul premierului

Premierul Nicolae Ciucă – care luni ar urma să își anunțe demisia, pentru a începe rocada guvernamentală – a anunțat și el, la începutul ședinței de guvern, că greva se încheie:

  • „Astăzi, pe baza discuțiilor de ieri și a angajamentelor tuturor părților implicate în acest conflict de muncă, am decis, la nivelul coaliției și în deplin consens cu liderii de sindicat, ca, odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta și ne vom ține de cuvânt – cum am făcut și până acum – prin adoptarea OUG cu elementele de conținut, așa cum au fost ele agreate cu sindicatele.
  • Ca atare, coaliția de guvernare, guvernul pe care îl conduc au asumat cu maximum de responsabilitate pentru interesul public și pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educație, acumulate în ani foarte mulți. Nu vreau să dau vina pe o anume moștenire, dar adevărul e că în atâția ani s-au strâns o serie întreagă de neajunsuri, probleme care trebuie rezolvate.
  • În deplină responsabilitate a liderilor guvernului și în deplin dialog cu sindicatele, am considerat că e absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă și să asigurăm dascălilor, copiilor și părinților soluția să încheiem anul școlar, să se desfășoare Evaluarea Națională și examenul de bacalaureat.
  • În acest moment, adoptăm OUG, de fapt sunt două OUG – una cu asigurarea fondurilor salariale de la stat, una pe linia de finanțare europeană.
  • În felul acesta, acest guvern a asigurat însemnând cu sfârșitul anului 2021 o finanțare de 8 miliarde de lei, față de finanțările cuvenite pentru 2021-22. La aceasta se adaugă sumele de bani pe care le adăugăm prin această OUG, de aproximativ 3 miliarde de lei.
  • În acest tablou al finanțării trebuie să amintim că nu doar partea salarială e cea care contează, ci și investițiile în învățământ. Sunt bani alocați pentru dezvoltarea infrastructurii din tot sistemul de educației. Am cuprins aceste lucruri în noile legi ale educației.
  • La toate acestea trebuie să subliniem alocarea de 3,6 miliarde de euro bani prin PNRR care vin pentru a complementa efortul care se face de la bugetul de stat”.

Salariile profesorilor și ale personalului didactic auxiliar ar urma să crească de la 1 iunie cu 1.300 de lei brut pe fiecare funcție, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică după ce Guvernul a făcut duminică o nouă ofertă sindicaliștilor. Pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ, majorarea prevăzută este de 400 de lei brut.

Profesorii au cerut emiterea unui act normativ în care să fie stipulat că de la 1 ianuarie 2024 salariul debutantului să fie la nivelul salariului mediu brut pe economie din anul bugetar anterior. Şi de data aceasta măsura este scrisă însă doar în nota de fundamentare și în preambul, în condițiile în care profesorii au cerut de la început ca această prevedere să se regăsească în textul unei ordonanțe.

„Noua lege a salarizării va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public, iar creșterea salarială pe noua grilă se va face etapizat, prima tranșă de la 1.01.2024 fiind de 50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării”, se precizează în prembulul OUG.

După această ofertă, sindicatele au anunțat că se vor consulta cu profesorii din teritoriu și vor da un răspuns în această dimineață.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat duminică, după consultările cu sindicatele din educație, că Executivul a arătat că ceea ce a promis a făcut, iar luni, după răspunsul profesorilor, va avea loc o nouă şedinţă de guvern pentru adoptarea OUG privind salariile.

CITEȘTE ȘI:

Ordonanța de urgență care vizează echivalarea probelor orale de la Bacalaureat 2023 și anularea evaluării de la clasa a VI-a, publicată în Monitorul Oficial

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro