The Washington Post: Adevarata semnificatie a tulburarilor din Iran

Noua generatie de protestatari – dintre care unii au rupt afise cu Conducatorul Suprem Ali Khamenei si au atacat sectii de politie – pare sa fie de o determinare inversunata. Insa si statul iranian este inzestrat cu un gigantic aparat de represiune, gata de a zdrobi chiar si cel mai mic semn de dizidenta. Oricare vor fi consecintele finale, actualul val de tulburari constituie deja un moment de cumpana in istoria moderna a Iranului, scrie The Washington Post, citat de Rador.

Anterioarele generatii de manifestanti mai nutreau inca speranta ca sistemul teocratic poate fi schimbat din interior. Ei credeau ca votand candidati reformisti vor putea determina gradual sistemul sa se schimbe in ceva mai deschis si mai democratic. Dar actualii protestatari au renuntat la acea speranta. De ce? Unul dintre motive este legat de asa-zisa Miscare Verde din 2009. La acea vreme sute de mii de iranieni au iesit in strada, initial pentru a protesta contra fraudei electorale.

Multi dintre protestatari il votasera pe candidatul reformist Mir Hossein Mousavi. Insa victoria a obtinut-o Mahmoud Ahmadinejad, ai carui sustinatori din randul clerului conservator sunt acuzati ca au masluit votul in favoarea lui. Membri ai opozitiei pro-Mousavi – intre care numerosi tineri din clasa de mijloc – sperau cu ardoare ca aducerea acestuia in functie va deschide o noua era de liberalizare.

Cand Ahmadinejad a fost declarat invingator, acest fapt a aratat ca elementele de linie dura ale regimului nu aveau de gand sa permita asa ceva. Protestatarii s-au radicalizat, criticand aspru regimul, iar reprimarea care a urmat a fost predictibil de feroce. Unii dintre protestatari au fost ucisi; nu vom sti niciodata cu siguranta cati. Alte mii au fost arestati sau dispersati in exil. A doua lovitura primita de visul unei perestroika iraniene a fost administrata de actualul presedinte, Hassan Rouhani, ales pentru un prim mandat in 2013 si apoi reales anul trecut.

Pozand drept noul candidat „reformist”, Rouhani a castigat voturi ademenindu-i pe iranieni cu vagi promisiuni de schimbare. In mod evident, el nu si-a indeplinit promisiunile. Acordul nuclear al Iranului cu Occidentul, care a scutit Teheranul de sanctiuni in schimbul inghetarii programului sau de inarmare, trebuia, teoretic, sa aduca un nou val de prosperitate. Ceea ce nu s-a intamplat. Si Rouhani insusi a demonstrat ca vina pentru aceasta ii revine in primul rand Iranului.

La sfarsitul anului trecut el a incercat totusi sa-si respecte unele promisiuni referitoare la transparenta, publicand detalii referitoare la bugetul national, insa mutarea a avut consecinte neasteptate. Multi iranieni s-au infuriat cand au descoperit ca miliarde de dolari merg la fundatii religioase obscure conduse de potentati ai regimului – si asta pe langa considerabilele cheltuieli guvernamentale pentru aventurile armatei iraniene din Siria, Irak si Liban.

Iar toate acestea in contextul unei economii in care somajul real in randul tinerilor e estimat la aproximativ 40%. Este semnificativ faptul ca actuala multime de protestatari pare sa includa numerosi tineri de origine sociala modesta sau din clasa muncitoare. Avand in vedere toate acestea, este usor de inteles de ce anuntul guvernului de la sfarsitul lui decembrie cum ca urmeaza o serie de scumpiri ale bunurilor esentiale a declansat o furie generala.

Dupa cum s-a putut vedea si la alte autocratii in trecut, protestele motivate economic se preschimba adesea, in timp, in unele politice. Si totusi, in cazul de fata, preocuparile manifestantilor au sarit aproape imediat de la pretul oualor la schimbare de regim. Abia trecusera trei zile cand BBC a relatat deja despre stiri privind un atac asupra sediului local al militiei proguvernamentale Basij din orasul Arak, in centrul Iranului.

In Mashhad, unde tulburarile au inceput pe 28 decembrie, protestatarii chiar au incercat sa incendieze un seminar. In Teheran au incendiat motociclete ale politiei. Iar protestatarii cu siguranta nu vorbesc despre promisiuni iluzorii de reforma. Sloganurile lor sunt uimitoare: „Moarte dictatorului” si „Clericii sa se care”. „Lasati Siria, ganditi- va la noi!” „Nu vrem o Republica Islamica.” „Revolutia islamica a fost greseala noastra.”

Merita remarcat, daca tot veni vorba, ca jignirile publice adresate lui Khamenei – si de la care multi protestatari nu s-au ferit – constituie infractiune in Iran si presupun pedepse aspre, inclusiv inchisoare si biciuire. Destul de predictibil, autoritatile iraniene au incercat sa minimalizeze protestele drept rodul unor masinatiuni straine. Dar sa nu va asteptati ca publicul iranian sa se lase pacalit – la urma urmei nu sauditii si nici americanii nu sunt raspunzatori pentru coruptia endemica, pentru incompetent a si pentru monopolul sufocant pe care Garda Revolutionara il exercita asupra economiei.

Toate aceste lucruri arata cu exactitate de ce actualul sistem – la fel ca vechea Uniune Sovietica – nu-si poate permite sa se reformeze fara a se condamna el insusi la colaps. Faptul ca multi iranieni par sa fi realizat acum acest lucru nu prevesteste nimic bun pentru viitorul tarii. Prin faptul ca face imposibila reforma autentica, actualul regim pare in prezent hotarat sa demonstreze ca unica optiune realista de schimbare este una a confruntarii violente – ceea ce i-a determinat pe unii cetateni s a-si exprime temerea ca tara lor e posibil s-o fi apucat pe drumul catre „o alta Sirie”. Sa speram ca ei vor putea gasi o cale de scapare, scrie The Washington Post, citat de Rador.