Sari direct la conținut

Șefa opoziției din Serbia este o fostă jurnalistă cu origini românești. Marinika Tepic face greva foamei și cere anularea alegerilor

HotNews.ro
Marinika Tepic, Foto: OLIVER BUNIC / AFP / Profimedia
Marinika Tepic, Foto: OLIVER BUNIC / AFP / Profimedia

Marinika Tepic, liderul opoziţiei din Serbia, are origini românești și se află în greva foamei pentru a protesta împotriva a ceea ce ea consideră a fi o „fraudă electorală” în timpul alegerilor parlamentare și locale care au avut loc la 17 decembrie și cere anularea rezultatelor.

Marinika Tepic s-a născut în 1974 într-o familie de etnie română din Pancevo. A absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din Belgrad în 1995. Vorbește română și engleză.

A purtat numele de familie Ciobanu până când s-a căsătorit cu Milan Tepic. Fiecare are un copil dintr-o relație anterioară. Locuiesc din 2018 în Novi Sad.

A lucrat mai întâi ca profesor la o școală de gimnaziu iar înainte de a intra în politică, Marinika Tepic a a fost jurnalist la numeroase mass-media din Serbia.

Ea a intrat în politică în 2012 ca membru al Ligii Social-Democraților (LSV) din Voivodina.

A câștigat primul mandat în Parlamentul sârb în 2014, dar a decis să renunțe la el pentru a continua să lucreze în Guvernul Provincial Voivodina.

Doi ani mai târziu, ea a câștigat din nou un mandat în parlamentul Serbiei, însă, din cauza divergențelor de opinie cu președintele LSV, Nenad Čanka, a demisionat din acel partid la începutul anului 2017 și s-a alăturat partidului lui Zoran Živković, fost premier al Serbiei.

După eșecul alegerilor din Belgrad din 2018, ea a părăsit acel partid și a devenit vicepreședinte al Partidului Libertății și Justiției, al cărui președinte este Dragan Đilas.

Marinika Tepić este parlamentar de aproape un deceniu și s-a remarcat drept unul dintre cei mai deschiși critici ai lui Aleksandar Vučić și ai Partidului Progresist Sârb (SNS), formațiunea preşedintelui populist, aflat la guvernare.

Marinika Tepic a câștigat un nou mandat de deputat în Parlamentul Serbiei în 2022. Este membru al Comisiei de control al serviciilor de securitate și Comisiei pentru apărare și afaceri interne.

Deputata, care este capul de listă al coaliţiei de opoziţie faţă de preşedintele Aleksandar Vucic, al cărui partid naţionalist de dreapta a fost declarat câştigător al alegerilor, cere anularea votului şi a intrat luni în greva foamei împreună cu alţi şase deputaţi.

Sănătatea sa este „în pericol”

Sâmbătă, partidul său a declarat că sănătatea sa este „în pericol” şi că trebuie să i se facă zilnic perfuzii. Dar Marinika Tepic refuză să renunţe la lupta sa. „Încerc să nu mă gândesc la asta (la moarte). Nu o văd ca pe un sacrificiu, ci ca pe o luptă şi o modalitate de a mă menţine în viaţă”, spune femeia de 49 de ani, ajustându-şi patul improvizat pe care şi l-a făcut pe o bancă din clădirea parlamentului din Belgrad.

Medicii „încearcă să mă ţină în viaţă cât mai mult timp posibil, pentru că nu am nicio intenţie de a renunţa până când aceste alegeri fraudate nu vor fi anulate, până când vor recunoaşte că a existat o fraudă electorală şi până când voinţa poporului va fi apărată”, a adăugat opozanta.

Alegerile au atras numeroase critici după ce o echipă de observatori internaţionali – inclusiv reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) – a denunţat o serie de „nereguli”, inclusiv „cumpărarea de voturi” şi ” umflarea urnelor”.

„Migranţii electorali”

Sute de persoane au manifestat zilnic în faţa comisiei electorale sârbe, iar criticile internaţionale au curs. Germania a calificat presupusa fraudă drept „inacceptabilă” pentru o ţară care speră să adere la Uniunea Europeană, Statele Unite au cerut Belgradului să abordeze „preocupările” observatorilor electorali, iar UE a declarat că „procesul electoral din Serbia necesită îmbunătăţiri tangibile şi reforme suplimentare”.

În ciuda valului de critici, preşedintele sârb a rămas neclintit. „Aş dori să îi rog pe toţi cei care sunt în greva foamei să nu o facă. Ei pot organiza demonstraţii în fiecare zi, eu sunt obişnuit cu demonstraţiile”, a declarat el într-un discurs televizat duminică.

Sâmbătă, biroul procurorului sârb a declarat că a cerut poliţiei să investigheze mai multe presupuse nereguli pentru a stabili dacă există suficiente dovezi pentru a formula acuzaţii oficiale.

Numeroase cazuri de presupuse nereguli

Numeroase cazuri de presupuse nereguli au fost raportate, inclusiv cazuri de „corupţie electorală” şi „cumpărare de voturi”, a precizat biroul procurorului din Belgrad într-un comunicat. Poliţia sârbă a declarat duminică că în total au fost depuse 344 de plângeri în ziua scrutinului şi că în 18 cazuri anchetatorii au găsit dovezi de „acte ilegale”.

Dar observatorii internaţionali au făcut referire şi la rapoarte privind „alegători care locuiesc în străinătate şi care au fost aduşi cu autobuzul de către partidul de guvernământ pentru a vota la Belgrad”. Tepic consideră că preşedintele Aleksandar Vucic se află în spatele acestor „importuri de alegători”.

„Cred că Serbia este singura ţară din lume cu un fenomen de migranţi electorali”, afirmă ea. „Este ca în piesa de teatru Ubu Roi: când poporul a încetat să îl mai iubească, a decis să schimbe poporul”. Preşedintele a respins aceste acuzaţii, subliniind că va „apăra voinţa poporului exprimată la urnele de vot”.

Mii de oameni au protestat la Belgrad

Mii de persoane s-au adunat duminică seara la Belgrad pentru a cere anularea rezultatelor alegerilor parlamentare şi locale.

Poliţia a folosit duminică gaze lacrimogene pentru a dispersa o mulţime care încerca să intre în primăria din Belgrad, unde îşi are sediul comisia electorală locală. Unii protestatari au escaladat clădirea şi au spart ferestrele. Alţii au aruncat cu pietre în clădire.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro