SUA: Un fost angajat al NSA, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru spionaj
Un fost angajat al Agenției Naționale de Securitate a SUA (NSA) a fost condamnat luni la aproape 22 de ani de închisoare pentru că a încercat să transmită informații clasificate unei persoane despre care credea că este un agent rus, dar care s-a dovedit a fi un angajat sub acoperire al FBI, a anunțat Departamentul american de Justiție, citat de Reuters.
Jareh Sebastian Dalke, în vârstă de 32 de ani, din Colorado Springs, Colorado, a pledat vinovat în octombrie la șase capete de acuzare pentru tentativă de transmitere de informații clasificate din domeniul apărării naționale. El a fost condamnat luni la 21 de ani și 10 luni de închisoare.
„Această sentință ar trebui să servească drept un avertisment dur pentru toți cei cărora li s-a încredințat protejarea informațiilor din domeniul apărării naționale că există consecințe în cazul trădării acestei încrederi”, a declarat directorul FBI, Christopher Wray, într-un comunicat.
Dalke a recunoscut că, între august și septembrie 2022, pentru a demonstra atât „accesul său legitim”, a folosit un cont de e-mail criptat pentru a transmite extrase din trei documente clasificate unei persoane despre care credea că este un agent rus, a precizat Departamentul de Justiție.
Dalke, care a lucrat la NSA ca designer de securitate a sistemelor informatice, a cerut 85.000 de dolari în schimbul tuturor informațiilor pe care le deținea, a precizat departamentul.