SuperLiga: Gino Iorgulescu, șeful LPF, îl acuză pe Dan Șucu că a beneficiat de un artificiu juridic
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, afirmă într-un comunicat de presă că acționarul majoritar al FC Rapid, Dan Șucu, a beneficiat de un artificiu juridic pentru ca mijlocașul Jakub Hromada să poată evolua ca jucător nou legitimat, deși activase în trecut la formația giuleșteană.
Atfel, Iorgulescu a dorit să-i răspundă lui Dan Șucu, patronul echipei Rapid cerându-i demisia de onoare pentru o modificare regulamentară de care a beneficiat rivala FCSB, notează Agerpres.
„De la preluarea mandatului de președinte al LPF, am ales să stau departe de orice jocuri de culise sau influențe care ar putea sprijini un club în detrimentul altuia. Rolul meu este să apăr interesul general al fotbalului românesc și să asigur aplicarea corectă a regulilor pentru toate cluburile membre. În ceea ce privește modificarea dispozițiilor ROAF referitoare la posibilitatea completării listei de 25 de jucători după începerea campionatului, doresc să fac următoarele precizări: Am profitat de valul de dezbatere publică generat de patronul FCSB, dl. George Becali, pentru a corecta o problemă juridică existentă de mai mult timp, care a permis apariția unor artificii menite să ocolească dispoziția regulamentară. Scopul modificării propuse de LPF a fost eliminarea zonei ‘gri’ și asigurarea transparenței și corectitudinii pentru toate cluburile, indiferent de nume, palmares sau poziție în clasament. În toamna anului trecut, dl. Dan Șucu, căruia îi port un respect deosebit pentru implicarea la Rapid și pentru eforturile de profesionalizare a fotbalului românesc, a beneficiat de un astfel de artificiu juridic în cazul jucătorului Jakub Hromada. Spre deosebire de dl. Becali, nu a solicitat atunci intervenția LPF. A preferat să utilizeze manopera juridică oferită de rezilierea contractului cu acordul părților și încheierea unui nou contract. În baza acestui artificiu, jucătorului i-a fost atribuită pretinsa calitate de jucător nou legitimat, deși anterior se afla deja sub contract cu clubul. Acesta fusese eliminat de pe listă și, prin această procedură, a fost reintrodus, ocolindu-se astfel dispozițiile regulamentare”, a transmis Gino Iorgulescu.
Oficialul LPF l-a rugat pe Șucu să verifice în interiorul clubului pe care îl conduce veridicitatea afirmațiilor sale și consideră că modificarea regulamentară nu avantajează un club anume.
„Îl rog public pe dl. Șucu ca, înainte de a mă ataca, să verifice în interiorul clubului dacă nu a beneficiat, la rândul său, de practici pe care acum le-am eliminat tocmai pentru a nu mai da naștere la discuții. Nu comentez ce interese urmăresc cei care critică această modificare, însă consider că nu putem vorbi despre moralitate și transparență atâta timp cât acceptăm și folosim portițe regulamentare atunci când ne sunt convenabile și, în același timp, clamăm lipsa de transparență tocmai când încercăm să devenim transparenți, clari și limpezi. Modificarea propusă de LPF nu avantajează și nu dezavantajează niciun club anume. Ea asigură un cadru clar și uniform, aplicabil tuturor membrilor ligii, în spiritul fair-play-ului și al legalității. În ciuda atacurilor, voi continua să susțin măsuri care servesc interesului general al fotbalului românesc. Mă opresc aici, deși ar mai fi multe de spus despre dl. Șucu”, a mai scris Gino Iorgulescu, în comunicatul publicat pe site-ul oficial al LPF.
Acționarul majoritar al FC Rapid, Dan Șucu, a publicat, luni, pe pagina oficială de Facebook a echipei bucureștene un text prin care solicită demisia de onoare președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, în urma deciziei Comitetului de Urgență al FRF, prin care campioana Superligii, FCSB, a fost favorizată.
Omul de afaceri consideră că propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal de modificare a dispozițiilor art. 19 bis alin. 5 și alin. 6 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, prin care echipei FCSB i-a fost dat dreptul să-l înscrie pe Lista A pe jucătorul Malcom Edjouma, care în primă fază rămăsese în afara primei echipei, este un abuz.
Comitetul de urgență al FRF, compus din președintele FRF Răzvan Burleanu, prim-vicepreședintele FRF și președinte al LPF Gino Iorgulescu și vicepreședintele FRF Octavian Goga a aprobat, vineri, propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal de modificare a dispozițiilor art. 19 bis alin. 5 și alin. 6 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice. Astfel, a fost scos paragraful care restricționa completarea Listei A de către echipe cu alți jucători în afara celor legitimați după comunicarea listei inițiale.
În primă fază jucătorul francez Malcom Edjouma nu fusese trecut pe Lista A transmisă la LPF de către FCSB și nu avea dreptul de a fi folosit conform regulamentului în Superliga României, până la modificarea acestuia.