Sari direct la conținut

Tim Cook, seful Apple, despre situatia din fabricile chineze: Nimeni nu face mai mult decat noi pentru imbunatatirea conditiilor de munca

HotNews.ro

​Apple a fost intens criticata pentru conditiile grele de munca din fabricile diversilor sai parteneri din China, mai ales Foxconn, insa CEO-ul companiei – Tim Cook – spune ca Apple face, dintre toate companiile de tehnologie, cel mai mult pentru a imbunatati conditiile de lucru. El a admis ca in fabrici lucreaza si copii, lucru ce contravine clar legii, insa spune ca aceste practici sunt aspru condamnate si vor fi eliminate, scrie Reuters care citeaza dintr-un interviu acordat de seful Apple la o conferinta de tehnologie in San Francisco.

Tim Cook spune ca el personal, dar si multi alti manageri, au petrecut timp in diverse fabrici si au facut si inspectii neanuntate pentru a vedea exact in ce conditii muncesc oamenii. El a adaugat ca Apple se straduieste sa caute solutii si sa elimine problemele legate de abuzuri ce apar la furnizori.

„Nimeni in aceasta industrie nu face mai mult decat Apple pentru a imbunatati conditiile de munca”, spune Tim Cook care insa admite ca in lantul de furnizori straini existe o serie de probleme, inclusiv cazuri in care sunt folositi tineri si copii pe liniile de asamblare.

„Credem ca angajarea de copii si tineri sub varsta legala este o practica oribila”, spune Cook care admite ca se intampla in lantul de furnizori, insa extrem de rar, iar compania face tot posibilul pentru a elimina complet astfel de cazuri. Declaratiile au fost facute la conferinta Goldman Sachs Technology and Internet care s-a tinut in San Francisco.

Apple a fost intens criticata pentru conditiile grele de munca de la furnizorii cu fabrici in China, mai ales Foxconn, pe motiv ca muncitorii lucreaza 60 de ore/saptamana pentru salarii derizorii si sunt mereu sub presiune, in multe cazuri ducandu-si viata doar in perimetrul fabricii.

Apple spune insa ca lucrurile nu sunt atat de grave si adauga ca a fost de acord cu un audit facut de inspectori care sa constate daca angajatii sunt abuzati. In plus promite sa fie mai transparenta si sa publice periodic rapoarte despre furnizori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro